albulescuCu câteva ore înainte să plece la ceruri, pe trecerea de pietoni de la Piaţa Romană, Mircea Albulescu a fost claxonat şi înjurat de şoferii grăbiţi şi supăraţi. Bătrânul care îşi ducea cu greu plumbul anilor i-a supărat pe tinerii care au uitat sau poate nu au ştiut niciodată ce sunt  răbdarea, toleranţa şi respectul.

Pe site-ul Republica, un contributor scrie despre ultimele ore ale maestrului Mircea Albulescu. E incredibil să auzi cum trecerea unui om de o asemenea valoare, în ultimele ceasuri ale existenţei, este acompaniată de înjurături şi claxoane. În ce lume trăim?

Un bătrân înalt traversează foarte greu, de-abia merge. A rămas ultimul pe trecere. Instantaneu, claxoane. Multe, un cor cacofonic. Un tânăr din dreptul meu, mai tânăr ca mine, pe banda 1, înjură lung și apăsă claxonul cu fața tumefiată. Se aud și alte sudălmi. Bătrânul se întoarce, nedumerit, cu o expresie deznădăjduită pe chip. E Mircea Albulescu. De-abia merge. Mașina din fața mea demarează în trombă, foarte aproape de el, șoferul țipă ceva neinteligibil, coloana se pune în mișcare, actorul e pe trotuar, dar încă se mai aud claxoane, cei din spate se grăbesc. Mi se face rușine. Și eu claxonez uneori mașina din față la semafor. Șofer de București. Mitică.

Simţind moartea tot mai aproape, Mircea Albulescu mărturisea într-un interviu recent, într-o emisiune televizată:

Aștept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea așteptare. Soția mea a încetat din viață acum câțiva ani, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casă, ma ceartă adesea, că sunt dezordonat, că de ce pun aia colo sau dincolo. Poate că e tot mai prezentă pentru că mă apropii și eu de lumea de dincolo, de lumea ei. E bine în viața asta, ca actor, să dispari când trebuie, cât ești pe val.

Vineri noapte, la ora 1, a fost constatat decesul. Avea 81 de ani. Mircea Albulescu suferea de diabet de mai bine de 30 de ani, iar în 2014 fusese supus unei triple operații de bypass la inimă, scrie infoalert.ro.