Parintele-Arsenie-Boca

Mărturia consemnată a unei femei din Braşov care l-a cunoscut pe Părintele Arsenie Boca vorbeşte despre învăţăturile acestuia pentru românii plecaţi în străinătate. Părintele, cunoscut pentru profeţiile sale, îi îndeamnă pe românii care vor fi plecaţi din ţară se întoarcă acasă când graniţele Europei vor începe se închidă. Mai multe ţări din UniuneaEuropeană şi-au închis graniţele pentru a face faţă valului de imigranţi care a copleşit Europa în 2015.

„Tot aşa, într-o seară, am ajuns cu cursa de nouă şi jumătate în gara Făgăraş, să plec spre Drăgănescu, şi era acolo un grup de femei pe care le-am întrebat:

– Mergeţi la Bucureşti?

Mi-au răspuns că da. Şi-atunci am întrebat:

– Mergeţi la Drăgănescu?

Au zis:

– Nu! Mergem, că avem treabă!

Când am ajuns în Drăgănescu, sigur că şi ele tot acolo mergeau. Tot cu tramvaiul 2, tot cu ce am mers şi eu. Şi când am ajuns, Părintele le-a spus:

– Mă, voi n-aţi venit la mine, mă! Că voi aţi venit cu treabă la Bucureşti…

Au înlemnit ălea!

– Păi, Părinte…

– Măi, dar era o singură femeie! Ce-aţi crezut că vă face? N-aţi văzut că totuşi nu-i de speriat? Nu-i o femeie care să pară periculoasă… După aceea, noi tot mergeam la Mănăstire la Sâmbăta, cât eram acasă. Iar drumul la Sâmbăta îl făceam tot pe jos şi, la un moment dat, Părintele Arsenie, ne-a spus:

– Nu mai e timp de a vă duce pe jos, singure. Nu mai e! Sunt timpuri tot mai grele!

Şi exact aşa a zis:

– Că de venit vine, de ţinut nu ţine mult, de voi va fi cum va fi, dar de copiii voştri va fi grav.

Exact aşa a spus! Şi aşa s-a ajuns astăzi. Vai de copiii noştri, cât sunt de împrăştiaţi printre străini…

Altădată, ne-a zis aşa:

– Mă, să vă duceţi şi să spuneţi la copiii voştri că se va lua apa de pământ. Va rămâne izvorul de sus, de la chilie, şi aici, jos.

Unde e izvorul Părintelui Arsenie… Aşa ne spunea:

– Apa din jurul Făgăraşului se va lua.

Şi am întrebat:

– Când se va lua apa, Părinte?

Şi ne-a zis:

– Când va fi voia lui Dumnezeu…

Şi a mai zis:

– Pentru copiii voştri, mă – de câteva ori o tot repetat – va fi foarte greu!

Şi să ştiţi că m-am tot gândit… Nu era de acord să plece copiii din ţară, să se căsătorească cu naţii străine. Asta era ambiţia Sfinţiei Sale şi zicea:

– Mă, să nu se înstrăineze! Şi zicea:

– Iar când se vor închide graniţele, să vină acasă…

Eu l-am întrebat şi pe Preasfinţitul Daniil de copiii aceştia, ai mei, care sunt departe de ţară, dacă să-i chem înapoi. Şi o zis:

– Mă, deocamdată au de lucru… Când n-or mai avea şi n-or avea cu ce trăi, să vină. Dar acum încă mai e… Nu se va întâmpla încă nimic deosebit!

Numai Tatăl Ceresc ştie. Spunea şi Părintele:

– Mă, o să vedeţi! La Dreapta Judecată o să fiu de faţă! Aşa că aşteptăm să ne ducem dincolo, să fie cu noi…”

Maria Nistor, Gura Văii, Braşov

 

Sursa: cotidianulortodox.blogspot.ro