dragnea

Ion Cristoiu scrie în Gândul de marți despre abuzurile care au ieșit la iveală în ultima perioadă de timp și vizează Sistemul instituțiilor de forță, având aza Binomului SRI-DNA. Aceste dezvăluiri au aparținut Elenei Udrea, Alinei Bica, lui Daniel Dragomir, Mircia Gutău sau Traian Remeș. Condamnările de la CEDO au fost confirmări ale existenței justiției „dependente de Sistem, care a folosit-o și o folosește pentru răfuieli politico-mafioate”, potrivit b1.ro

„Duminică seara, la B1Tv, m-am străduit să avertizez că Abuzurile în numele Justiţiei independente trebuie să-i neliniştească şi pe oamenii simpli, deși aceștia ar putea crede că doar cei de la vîrf pot fi victime. Desigur noi avem în prezent cu precădere dezvăluiri despre abuzuri ale procurorilor şi judecătorilor de la Centru. Modul de operare de la nivel central e folosit cu brio şi la nivel local. În fiecare judeţ s-au constituit Grupuri infracţionale alcătuite din procurori DNA sau de Parchete, judecători corupţi şi ofiţeri SRI, care au luat locul celebrilor baroni locali.
Un procuror ca Marius Iacob de la Parchetul General, care a fabricat Dosarul Şantajarea lui Sebastian Ghiţă, se întîlneşte peste tot în ţară. Acest tip de procuror foloseşte puterea discreţionară pentru a-şi rezolva interesele proprii, de cele mai multe ori mafiote.”

Cristoiu este convins că există o masă critică pentru ca abuzurile să fie anchetate de o comisie parlamentară, iar modul de operare să fie denunțat în chip oficial.

„Duminică seara, am tresărit din nou auzind ştirea că Liviu Dragnea a anunţat constituirea unei Comisii de anchetă.
Eram convins că Liderul PSD a înţeles în fine comandamentul ceasului de faţă:
Anchetarea oficială a abuzurilor Binomului pentru a se lua măsurile legale menite a reînvia la noi Democrația schilodită de procurorii și judecătorii cu epoleți.”

„Acest lucru nu e suficient.
Sistemul ştie că în România cel mai bun instrument de înăbuşire a unui scandal e crearea unui alt Scandal.”