refugiati_criza_europa_53814900

În aceste zile s-a desfășurat la București reuniunea anuală a Diplomației Române.
An de an, acest moment e pentru ambasadorii noștri un prilej de a afla poziția României în chestiunile controversate ale scenei internaționale, astfel încît, la întoarcerea în țările în care sunt acreditați, să poată măcar răspunde la întrebările nevestelor, dacă nu ale presei, ale oficialităților, în legătură cu poziția României.

Indiscutabil, chestiunea numărul unu a Europei și nu numai o reprezintă noua migrație a popoarelor, invazia refugiaților din Orientul Mijlociu în continentul care trece pentru restul Lumi ca un fel de Romă bogată pentru flămînzii barbari.

Ce-au aflat ambasadorii de la cei mai îndreptățiți demnitari în statul român să le ofere amănunte despre poziția României în chestiunea celei mai mari provocări de după al Doilea Război Mondial cu care se confruntă Europa și chiar Planeta?
Miercuri, 2 septembrie 2015, diplomații noștri au ascultat Discursul Premierului Victor Ponta.
Nici un cuvînt despre poziția României față de chestiunea imigranților.

Nu-i nimic, și-au zis diplomații noștri, vom afla amănunte despre poziția României la întîlnirea cu cel care răspunde, prin Constituție de politica externă:
Președintele României.

Joi, 3 septembrie 2015, Klaus Iohannis a ținut un Discurs cu ocazia primirii șefilor misiunilor diplomatice ale României în străinătate la lucrările Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.
Era de așteptat ca ambasadorii să afle de la Președintele României care e poziția țării față de Planul privind repartizarea unei cote obligatorii de imigranți tuturor țărilor membre ale Uniunii Europene, inclusiv României.
O chestiune asupra căreia lideri europeni s-au pronunțat deja mulți dintre ei ridicîndu-se împotriva acestei măsuri impuse de Germania, noul Reich al continentului.
Acceptă România orice cotă i se repartizează?
Dacă da, ce reclamă România de la Uniunea Europeană pentru ca primirea imigranților repartizați să nu se transforme într-un dezastru nu numai social- economic, dar și din punctul de vedere al imaginii noastre peste hotare, dacă luăm în calcul că imigranții, așa cum se vede din comportamentul lor de pînă acum, vor veni cu pretenții exagerate în ce privește condiția lor în România.

Deși problema imigranților e marea, crucială problemă a politicii externe a României, ea fost expediată în cîteva rînduri de către Klaus Iohannis, și acelea lovite de un înfricoșător limbaj de lemn, nemaintîlnit în comunicarea noastră publică de la Ana Pauker încoace:
„O altă provocare majoră la nivel european va continua să o reprezinte, fără îndoială, migrația. Mă refer aici atât la punerea în practică a măsurilor convenite în materie de relocare a solicitanţilor de protecţie internaţională sau a eforturilor de combatere a traficului ilegal de persoane, cât și la identificarea şi implementarea unor soluţii durabile de dialog şi cooperare cu statele terţe, care să conducă la eliminarea cauzelor profunde ale acestui fenomen.”

Ambasadorii noștri se vor întoarce la posturile lor după ce s-au întîlnit cu președintele și cu premierul.
Ce credeți că vor răspunde ei cînd vor fi întrebați de presă, de autorități, de opinia publică, de neveste chiar, despre poziția României în cea mai controversată chestiune a momentului continental și chiar mondial?

 

Sursa: cristoiublog.ro

13 COMENTARII

  1. Pentru guvernanti situatia va deveni critica atunci cand emigrantii vor cere conditii de viata decente, care vor depasi nivelul actual de trai al poporului roman – obisnuit sa traiasca mult sub media europeana …Cei 7 000 – sau mai multi – vor deveni portavocea care va genera nemultumiri ce se vor extinde la nivel national …

  2. Intrarea in tara a 7000 de imigranti este atac la securitatea nationala. Asta aduce dupa sine crima de tradare. Dupa primul atac terorist care se va produce toti membrii CSAT trebuie acuzati de inalta tradare si condamnati in justitie.

  3. Nici plagiatorul si nici tractoristul meditator cu 6 case n-au abordat problema migratiei, de acord, sint niste netrebnici amindoi.
    Pun si eu o intrebare, de ce ambasadorii Romaniei nu i-au intrebat nimic despre subiectul asta ?
    Sinteti cu totii o apa si-un pamint, mama voastra de oportunisti, tradatori de neam ce sinteti !

  4. Tonomatul comunist molfaitor de rahat Cristoiu se face ca nu stie ca inca se negociaza cotele in cadrul UE. Lui insa ii trebuia inca un subiect sa arunce cu rahatul, care-l mesteca zilnic, in presedinte..

      • Ai grait ceva, bre rahat in ploaie? De fapt cred ca tu esti colega de centura cu celelalte tarfulite comuniste care-l apara pe tonomatul comunist molfaitor de rahat Cristoiu! Hai, marsh la munca ca te astepata tiristii!

        • mai stiu unul bolnav de Basescu ,dumneata est bolnav de Cristoiu ,,ce cauti frate aici ,sau vrei, dar nu poti sa ne schimbi in veci parerea despre Cristoiu ,te omori cu scrisul degeaba …

          • Comunistule, nu pentru astia care-s fani tonomatul comunist molfaitor de rahat Cristoiu precum esti tu scriu, ci pentru cei pe care-i manipuleaza el si alti comunisti! Pentru cei care-s de dreapta si au capacitatea de a se destepta din manipularile voastre si din rahatul de can-can servit zilnic!

          • Iata un individ de-a dreptul „cult”!
            „- Multi, da’ culti pircalabe!
            – Culti, da’ multi Maria Ta”

          • Bravo! Stai jos. Ai invatat si tu 2 randuri! Altceva mai interesant? Eventual despre molfaitorul de rahat Cristoiu?

          • moflaitor de rahat esti tu ,asta care te crezi bagat in seama …esti prea prost ca sa-ti raspunda postacii !……………….ia puneti aceasta intrebare .

          • Tarfulita comunista, te-au pus stapanii sa-l aperi pe molfaitorul de rahat Cristoiu? Prostovana mica, de ce semnalizezi ca esti prostovana? Mai bine du-te si fa-ti meseria pe centura! Asa, poate nu bagam de seama ca esti si tarfulita comunista si prostovana…

Comentariile sunt închise.