A general view shows a damaged street with sandbags used as barriers in Aleppo's Saif al-Dawla district March 6, 2015. REUTERS/Hosam Katan

Mărturii şocante şi imagini absolut cutremurătoare despre atrocităţile din Siria. Un român stabilit acolo şi-a transformat contul de Facebook într-un adevărat jurnal de război. Românul stabilit în Siria spune că s-a mutat în anul 2010 în zona de conflict. Mesajele pe care le trimite în ţară au ca scop informarea corectă cu privire la situaţia din ţara aflată în plin război. Imaginile care însoţesc mesajele sunt de-a dreptul şocante. Saptamana trecută, românul facea chiar un bilanţ al locaţiilor bombadate şi al victimelor, realteaza b1.ro.

Astfel, în mesajul din 12 noiembrie scria că 36 de localităţi au fost capturate, peste 178 de jihadişti ucişi în timp ce kuryii au pierdut peste 30 de oameni. Două zile mai târziu, tot într-o postare îi acuza pe liderii politici ai Franţa de producerea atentatelor sângeroase de la Paris.

“Scumpa noastră Franţa culege ceea ce a semănat , din păcate. Din păcate pentru civilii nevinovaţi, caci aceştia suferă, nu marionetele care conduc Franţa. Din păcate , în timp ce ei îşi vedeau linistiţi de viaţă, aviaţia franceză bombarda ţinte civile şi ţinte ale Armatei Siriene sub pretextul ca „atacă ISIS”. Franţa nu a atacat niciodată ISIS! Presa a spus că teroriştii din Paris au strigat „pentru fraţii noştri din Siria „, făcând referinţă la posibili terorişti ucişi de francezi , dar cum aceştia nu au efectuat de fapt raiduri asupra ISIS tind să cred că ce s-a întâmplat a fost o operaţiune sub „steag fals” care urmează să fie folosită de francezi ca pretext pentru a intra pe teritoriul sirian oferindu- le astfel ajutor teroriştilor din opozitie”, scrie Liviu, românul care trăiește în zona de conflict, conform cancan.

În urmă cu 2 zile, românul a revenit cu date noi dupa ce bombardamentele francezilor: “Unităţi ale armatei au reuşit să bombardeze poziţii teroriste în cartierul Daraa Al-Balad din oraşul Daraa. Potrivit surselor 50 lideri si 300 combatanţi Jabhat Al Nusra au fost ucişi în aceasta lună ! ”