traian-basescu

Ex-președintele Traian Băsescu s-a urcat pe sigla DNA și arată cu degetul spre Laura Codruța Kovesi. “Pe sticlă”, în declarații, Băsescu este turbat că pupila sa, împreună cu băiatul de trupă Coldea, l-au trădat și i-au terfelit penal aproape toată familia. Traian Băsescu afișează o ură viscerală – dar firească pentru orice om care își vede familia căsăpită în public. Simultan, președintele PMP pare că s-a plasat pe cărarea celor care sunt împotriva eradicării corupției! De mai multe zile, Băsescu a trecut la devorarea celor care l-au sprijinit în momente grele. Aparent, este o luptă de apărare. Dar de fapt este un joc pur politic!

Într-o postare pe Facebook, Băsescu ironizează “haita de propagandă a anilor ’50” care a trecut la lucru, și îi transmite următorul mesaj:

“Dragi propagandiști ai anilor ’50, dacă vreți să faceți ceva pentru DNA și pentru țară, apărați instituția și n-o legați definitiv de un om trecător. Mă întreb cum ați mai putea apăra DNA punând semnul egal între Laura Codruța Koveși și DNA dacă într-o zi o veți vedea la televizor pe Laura Codruța Koveși cu cătușe. Pricepeți de ce nu este bine să puneți semnul egal între un om și o instituție?”.

Apoi, o apostrofează pe Raluca Prună, ministrul Justiției:

“Prună, să ştii şi tu, Koveşi nu este = DNA

Ca orice analfabet instituţional cu rădăcini educaţionale consolidate în anii comunismului, şi ministrul Prună confundă persoanele cu instituţiile.

Şi atunci nu rămâne decât un lucru simplu: Prună o susţine pe Koveşi, iar eu susţin DNA-ul ca instituţie.

Fiecare are abordarea la care îl duce mintea.

Dragă Prună, trebuie să înţelegi încă ceva: mai devreme sau mai târziu, Koveşi va pleca. DNA-ul va rămâne.

Şi încă ceva : Doamna Koveşi are pasiunea prezenţei la televiziuni, la fel ca politicienii. Şi atunci de ce supărare că este atacată? Un procuror şef, într-o democraţie normală, apare public de două ori pe an”.

Am scris despre Traian Băsescu sute de articole – editoriale și anchete jurnalistice – iar indiferent de temele abordate și de concluziile adnotate – vinovat sau nevinovat -, am punctat o idee: Băsescu este, alături de Iliescu și Coposu, cel mai bun politician pe care l-a dat România în ultimii 26 de ani. Departe cu mult de ceilalți lideri de partide.

Dar față de democratul Coposu și de comunistul Iliescu, aventurierul Băsescu are un ascendent: negociază până și principiile!

De aceea, NU sunt de acord cu cei care spun că “amicul nostru Băsescu s-a dilit”, că ura față de Kovesi i-a obturat vederea și că percepe totul doar în alb și negru.

FALS! Total FALS! Pentru că ei uită CONTEXTUL actual: alegerile parlamentare din 11 decembrie. 

 

Lupta marinarului

Doamnelor și domnilor! Breaking News! În contextul alegerilor din 11 decembrie, Traian Băsescu joacă o carte mare, cea mai mare carte posibilă în pokerul politic: SINGUR împotriva tuturor, pentru binele poporului!

Mesajul lui Băsescu este unul cât se poate de clar – cristal! – și poate fi expus în câteva idei. Iată-le:

POPOR, doar eu te apăr, doar eu îți vreau  binele, RESTUL sunt politruci, demagogi sau lingăi de carieră; de care eu mă lepăd precum Hristos. Veniți la mine să vă dau lumină! Uitați de epigoni. Sunt haini cu mine – garantul vostru -, ca să vă țină în lanțurile pe care de 10 ani încerc să le rup.

Am fost SINGUR împotriva tuturor încă din decembrie 2004. Cei care m-au susținut au făcut-o ca să se integreze în sistem, să-și aloce o aură de democrați, să obțină funcții importante în stat, să ajungă miniștri sau să-și îndese cămările cu foloase necuvenite. Toate acestea în numele meu, pe spatele meu, fără ca eu să știu ce fac ei cu adevărat!

Niciodată, dar niciodată nu i-am cerut nimănui să mă susțină condiționat, să fure pentru mine. Doar ție, popor, ți-am cerut să mă susții. Și pentru asta îți voi mulțumi mereu. De aceea, astăzi îi arăt cu degetul pe lingăi, pe profitori, pe ariviști. Asta pentru ca tu, popor, să separi adevărul de minciună și să-mi mai dai odată votul tău de încredere.

Sunt SINGUR împotriva tuturor, pentru protecția ta, popor! Acesta este adevăratul motiv ce stă la baza mazilirii familiei mele în public.

Nu e nimic adevărat din ce se spune, timpul o va demonstra. Toate atacurile la adresa mea și a familiei fac parte dintr-un plan ticălos, urzit de cei pe care eu i-am crescut și promovat în funcții înalte. Iar șeful SRI – și nu instituția SRI! -, șefa DNA – și nu DNA! – mă atacă penal și fac jocuri politice periculoase pentru țară.

Am creat instituții democratice puternice pentru binele vostru, dragi români! Dar ele au fost cucerite de oameni care s-au băgat pe sub pielea mea și între timp s-au integrat în sistemul ticăloșit.

Sunt SINGUR împotriva tututor, chiar și a celor care se laudă că m-au susținuit în trecut. Sub falsa idee că apără instituțiile de forță DNA, ÎCCJ, SRI sau SIE, de fapt ei o GIREAZĂ pe Laura Codruța Kovesi și îi permit să desfășoare în spațiu public odioasa manevră de distrugere a mea.

 

Băsescu – victima perfectă

Sper că acum ați înțeles jocul politic practicat de Traian Băsescu. Ca orice mare politician, Băsescu transformă un pumn primit în plex într-o directă plasată magistral în falca dușmanului.

De ce spun că Traian Băsescu negociază până și principiile – în cazul de față RESPECTUL față de cei care „au murit pe front” alături de el? Pentru că, în caz contrar, el NU ar putea să demonstreze că este SINGUR împotriva tuturor. Iar pentru a performa la alegerile din 11 decembrie, Traian Băsescu trebuie să stea în fața poporului SINGUR împotriva tuturor – un slogan ideal pentru a para orice atac.

MAGISTRAL! – vor zice unii. INCALIFICABIL! – vor spune alții. „C-așa-i în politică”, după cum îi explica bătrânul Băsescu tânărului său coleg, Ponta!

Iar președintele PMP știe foarte bine că imaginea de VICTIMĂ perfectă ți-o formezi arătând că tocmai oamenii tăi, prietenii tăi, colaboratorii tăi cei mai apropiați, oamenii pe care i-ai “inventat” – cum singur spune – s-au transformat în cei mai aprigi dușmani și vor să te căsăpească, la propriu și la figurat, pentru a arăta noului “stăpân” al țării că sunt slugile lui devotate.

Vă reamintesc că suntem în plin poker politic – campania electorală. Apoi, spuneți și dumneavoastră, cu cine să se războiască politic Băsescu în contextul actual pentru a obține voturile românilor? Cu Dragnea, cu Gorghiu, cu Diaconu, cu Ghiță, cu Ponta, cu Tăriceanu? Să fim serioși!

Cei enumerați NU stau pe aceeași treaptă cu Traian Băsescu. Cu două mandate de președinte, în care „a inventat” – cum singur spune – persoana care a urcat DNA la cote înalte în preferințele românilor, Băsescu a ales să se dueleze politic cu șefii instituțiilor de forță și nu cu oameni politici aflați sub valoarea și demnitatea lui!

N.B. Indiferent de ce partea a baricadei ne-am situa în privința lui Băsescu, concluzia pertinentă este una singură: în România imposibilul a devenit posibil! (…)

P.S. Traian Băsescu: “(…) Și încă ceva, dacă în timp ce eu mă frământam să găsesc o soluție pentru Koveși la sfârșitul mandatului de Procuror General, DOAMNA participa alături de Ghiță și alți PSD-iști la manopere pentru albirea doctoratului, eu ce să mai spun azi?”

 

Citiți articolul integral pe: secundatv.ro