irimescu-achim

Ministrul agriculturii Achim Irimescu spune, într-un interviu pentru Ziarul Financiar, că prezenţa sa aici deranjează pentru că este o persoană care nu ia „ciubuc”: „Eu sunt omul care nu ia ciubuc, şi nu dă ciubuc! Şi asta deranjeaza!”

Potrivit Ziarului Financiar, el mai spune că, i s-a povestit că, în ultimii cinci ani de mandat ai lui Traian Băsescu, din România au ieşit 35 de miliarde de euro, încărcaţi în camioane care au luat drumul Elveţiei.

Iată transcrierea dialogului reporter ZF – ministrul Achim Irimescu şi varianta audio a acestuia.

Achim Irimescu: Corupţia este peste tot, dar mă rog, scurt şi încheiem, diferenţa între corupţia de la noi şi corupţia din Vest, asta îmi explicau mie cei din Vest: acolo este… e umană, adică cei mai mulţi bani se fac cu statul, toate hoţiile mari se fac cu statul, cu bani de la buget, peste tot. Când stăinii fac o afacere cu statul şi câştigă, să zicem, un milion de euro, banii ăia nu-i duc într-o ţară străină, să-mi iau casa sau să-i pun în cont, ci îi păstrez în Belgia (destinaţie generică întrucât ministrul a locuit multă vreme în Belgia – n.red.) şi fac o afacere, o firmă, o fabricuţă, şi dau şi la amărâtul ăla să mănânce o pâine. Voi scoateţi banii din ţară, şi – îmi spunea el – s-au scos în ultimii 5 ani de guvernare, de pe vremea lui Băsescu – că aşa era atunci, nu că ar fi alţii mai procopsiţi ca alţii. Nu! Toţi sunt români, toate partidele, să fim clari. S-au scos 35 de miliarde (de euro) din România, îmi supuneau băieţii, confidenţial; din România, cu camionul, s-au dus în Elveţia. Sunteţi atât de tâmpiţi, banii ăia produceau pentru noi, în loc să producă pentru Elveţia. Ştiţi că acum, în Elveţia, dacă pui bani trebuie să dai tu comision, nu îţi dă el.