Neculai Constantin Munteanu il creioneaza pe senatorul Dan Sova drept propotipul politicianului descurcaret, “adica istet, pe alocuri inteligent, muncitor si speculator al tuturor oportunitatilor ivite”. Jurnalistul scrie, in articol publicat de Radio Europa libera, faptul ca multumita legaturilor avocatesti, financiare si automobilistice cu Victor Ponta, tanarului senatorul PSD Sova i se prefigura un viitor maret, fiind prezentat ca posibil ministru de Justitie, in cazul in care USL ar castiga alegerile.

“Afirmațiile stupide ale avocatului-istoric, care contrazic violent documente istorice, negarea Holocaustului și a suferințelor evreilor din România au stârnit consternare, dar și protestul istoricilor și al unor importante organizații naționale și internaționale.

Dan Șova este prototipul politicianului descurcăreț de la primul contact cu politica. Și care face carieră arzând etapele. Isteț, pe alocuri inteligent, muncitor, a speculat toate oportunitățile ivite. Unii numesc asta arivism, pragmaticii – plan de ascensiune socială. Și a înțeles iute că pentru o carieră de succes e nevoie de un protector. Ascensiunea lui politică a explodat sub pulpana colegului de generație, Victor Ponta. Avocat de succes, mai ales în afaceri cu statul, a avut grijă ca roadele financiare să se reverese și asupra amicului Victor Ponta, care tocmai își făcea ucenicia pilotat de simpatia lui Adrian Nastase. Legați prin fire avocațești, financiare și automobilistice, pasiunea pentru curse a lui Ponta a fost sponsorizată de Șova, era firesc ca atunci cînd primul a ajuns sculă mare în PSD să-și răsplătească prietenul. Era gata să-l numească șeful organizației București. Planul a eșuat, dar a fost încununat de succes odată cu numirea ca  purtător de cuvânt al PSD, post de mare expunere și de vizibilitate publică. Postul părea că vine turnat pe calitățile lui Dan Șova: agresivitate posacă, cu tendințe autoritare, impertinență, aroganță vecină cu proasta creștere, unii îl considerau chiar un „benign zbir de partid”. Senator, cu multe funcții în diverse comisii de comitete, cadru universitar, prezentat ca viitor ministru al Justiției, Dan Șova era un om de viitor!”, scrie jurnalistul.

 

Neculai Constantin Munteanu scrie ca Dan Sova “a capotat lamentabil, dovedind ca este prost ca noaptea”, din momentul in care a negat Holocaustul si suferintele evreilor din Romania.

“Numai că în mai puțin de zece zile de la numire, noul purtător de cuvânt al PSD și, se înțelege, mai ales al lui Victor Ponta, a capotat lamentabil, dovedindu-se un prost. Un prost cu diplomă, cert, chiar cu două diplome, dar prost. Prost ca noaptea. Și culmea, într-un domeniu în care are și o diplomă. Cu aplombul sfertodoctului școlit, Dan Șova a afirmat public că dacă evreii au fost unii dintre cei care au suferit cel mai mult în al doilea război mondial, datorită mareşalului Antonescu, ei s-au simţit în siguranţă pe pământ românesc. Mai mult chiar, niciun român nu ar fi participat la masacrul evreilor de la Iaşi unde, potrivit lui Șova, „nu au fost ucişi evreii”, au fost uciși, de soldaţii din armata germană, doar 24 de cetăţeni români de origine evreiască. Afirmațiile stupide ale avocatului-istoric, care contrazic violent documente istorice, negarea Holocaustului și a suferințelor evreilor din România au stârnit consternare, dar și protestul istoricilor și al unor importante organizații naționale și internaționale. Pentru a stopa incendiul și pagubele politice, Victor Ponta l-a suspendat pe Dan Șova din postul de purtător de cuvânt, l-a trimis la Muzeul Holocastului din de la Washington pentru a-și face temele la istorie și a explicat doct că e o problemă de ignoranță. Dar a și relativizat puțin incidentul:  ‹‹Șova e ignorant, nu antisemit, cum sunt mulți alți români››!”, apreciaza Neculai Munteanu.

Jurnalistul incheie articolul cu recomandarea catre tanarul senator PSD, Dan Sova, de a citi istoria evreilor din cartile ce se gasesc in tara noastra, nefiind utila o vizita la Washington.

“Însă Dan Șova n-ar trebui sa se ducă la Washington pentru a se informa despre Holocaust. Există în țară informații și documente pe această temă. Totul este să vrei să le vezi. Dar e greu pentru cineva care pare înrobit tezelor cărții ‹‹Naționalistul››, apărută sub egida unui institut al Academiei, condus de Gheorghe Buzatu, vechi argat la național- comunismului, al securității și al reabilitării lui Ion Antonescu”, scrie Munteanu, in articolul publicat www.europalibera.org/content/article/24515269.html.

11 COMENTARII

  1. Domnule NC Munteanu,
    asteptam cate o caracterizare a tuturor „geniilor” din USL, mai putin a lui Ilici, despre asta nu se mai poate spune nimic!!! Asteptam sa fie impaiat.

  2. S-a bagat intr-o discutie foarte sensibila despre suferintele evreilor, si nu a stiut ce si cum sa spuna.
    Prost ca noaptea, nu cred ca e…A fost un fel de prostanac.

    Nu cred ca o sa mai traiesc si sa apuc momentul in care, Ion Antonescu va fi reabilitat.

  3. Vorba lui Neagu Djuvara!
    -Prostul nu e pros destul, pana nu e si fudul! 🙂 Asta este Dan Sova…asemeni celor ce-l inconjoara, alde mos Ene, Pontak si tatucul lor suprem Ilici! Chiar asa…un criminal cu aproape 1000 de victime…asta este „onoarea PSD-ului…halal onoare!

    • Cineva pe acest blof are un motto formidabil (gorro) „Nu te certa niciodata cu un prost!
      Te va aduce la nivelul lui si te va bate cu experienta!”

  4. Daca i-a trebuit sa intre in clinciuri cu Andrei Gheorghe, asa-i trebuie, a luat-o in freza ca o muhaia. AG nu e Gadea. Te intoarce ca la Ploiesti. Si uite asa mai vedem si noi fetele ascunse ale alesilor. N-am mai avea parte de ei.

  5. NC Munteanu asta se pare ca e o realizare „iepocii de aur”,multilateral dezvoltat,plurivalent.Adica stie sa fie argat (am vazut ca-i place cuvintul,de ce l-o ocoli pe cel de sluga…?) la CIA dar acum se dovedeste ca e slugoi si la Mossad,B’Nai Brith & co.Trompetistule,mai usor cu holocaustul pe scari si spune-le stapinilor tai ca mai mult rau au facut cu holocaustul,decit bine,evreimii si asta au spus-o si ei.Pot sa-ti dau o lista intreaga si lunga de scriitori,analisti si politicieni evrei pe aceasta tema.
    Deci care va sa zica,mai pe limba asta stramoseasca,Sova e prost nu e antisemit!Bun asa,dar continua triumfal – ca multi alti romani!!Mersi,esti un dulce,stiam eu ca nu simti romaneste si dupa moaca nici nu esti roman.Nu-mi place Sova dar sa-l faci prost ca noaptea,intr-o chestie in care intimplator are dreptate,te descalifica din rindul intelectualilor si te parcheaza si pe tine in rind cu CTP,SRS,Teodorescu,Gidea si altii.Adio slugoiule,m-am lamurit si cu tine.Definitiv!

Comentariile sunt închise.