pippa-middleton-james-matthews

Pippa Middleton, sora ducesei de Cambridge, a confirmat o serie de articole apărute luni în tabloidele britanice şi a anunţat, marţi, că s-a logodit cu milionarul James Matthews, informează bbc.com, conform digi24.ro

Sora mai mică a ducesei de Cambridge şi James Matthews, administratorul unui fond de investiţii, au dezvăluit într-un comunicat de presă comun faptul că intenţionează să se căsătorească în 2017, potrivit News.ro.

pippa_middleton_james_matthews

Cei doi s-au logodit duminică, în timpul unei vizite în Lake District, un parc naţional aflat în apropiere de graniţa dintre Anglia şi Scoţia.

„Ducele şi ducesa de Cambridge sunt absolut încântaţi de această veste”, a anunţat şi biroul de presă de la Palatul Kensington, reşedinţa oficială a prinţului William şi a soţiei sale, Catherine.

Pippa Middleton a fost domişoară de onoare la nunta surorii sale cu prinţul William, în 2011.

Pippa Middleton şi James Matthews au o relaţie care a început în urmă cu aproximativ un an şi au fost fotografiaţi de curând împreună în public, la turneul de tenis de la Wimbledon.