O faclie de Paste

Alina Mungiu Pippidi vorbeste, intr-un editorial publicat, astazi, de ziarul “Romania Libera”, despre faptul ca romanii au uitat ca exista o zi oficiala a Holocaustului si se intreaba de ce nimeni nu se arata interesat de evenimentele ce au avut loc in timpul pogromului de la Iasi. “Au trecut cateva saptamani bune de cand Dan Sova a spus foarte doct ca romanii nu sunt reponsabili de pogromul de la Iasi, suficient cat sa se duca si sa se intoarca „reeducat ” de la Washington. Dar chiar o fi fost un pogrom la Iasi? In oras nu exista nici un monument care sa ateste acest lucru, nici macar in gara de unde a plecat trenul mortii, gara care s-a renovat vreme de vreo cinsprezece ani din bani europeni. In saptamana de scoala „altfel”, cand in sfarsit profesorii au avut voie sa scoata elevii din scoli, elevii ieseni nu au avut astfel unde sa mearga sa vada cu ochii lor. Nici cei bucuresteni nu s-au dus, desi in 2009 autoritatile au dezvelit un monument al holocaustului in spatele SRI, care arata deja ca acele monumente comuniste supravietuind in Rusia sau Ucraina, ingropate de praf si rugina. Cel mult un turist strain se rataceste pe acolo, desi Romania are oficial o zi a Holocaustului, special ca oamenii sa se intrebe despre ce o fi vorba. Nu se intreaba nimeni, ca nu stie nimeni despre ea. Nu doar Dan Sova. In Iasi, unde evreii formau la un moment dat mai mult de jumatate din populatie, nici adultii, nici copiii nu stiu acest lucru, desi orasul lor cel adormit se intinde dincolo de Pacurari pe kilometri intregi. Inchise dincolo de ziduri, cimitirele, singurele ramase, nu atrag atentia nimanui, iar vechile cartiere, ca Targu Cucului sau Dudesti, nu mai au infatisarea de altadata”, scrie editorialista.

Presedintele Societatii Academice Romane trage un semnal de alarma asupra faptului ca, dupa gafa lui Sova, nimeni nu a starnit nicio discutie, ba mai mult, “ne obsedeaza situatia noastra ca victime”. “Nici un fel de ‹‹A fost sau n-a fost?›› nu s-a declansat nici de data asta, pentru ca, sa fim sinceri, chestiunea nu prezinta nici cea mai mica importanta pentru romanul contemporan. Dimpotriva, singura discutie starnita, si asta chiar in ziarul de fata, a fost nu despre victimele noastre, ci despre noi ca victime, ca atata ne duce pe noi sensibilitatea: vrem ca lumea sa recunoasca si sa ne despagubeasca macar prin recunoastere pentru suferintele noastre. Noi nu negam ca om fi facut si noi rau altora: dar personaje atat de diferite ca Dan Sova sau Gabriel Liiceanu au in comun faptul ca nu aduc niciodata vorba despre asta. Situatia noastra ca victime ne obsedeaza insa, dovada discutia cu totul nepotrivita despre originea evreiasca a comunismului romanesc, ultimul lucru care trebuia discutat cu Amos Oz sau intre noi”, scrie Alina Mungiu-Pippidi.

Presedintele SAR vorbeste despre povestea in care criminalul Gheorghe il ameninta pe patronul sau, hangiul evreu, ca il va executa cu toata familia in noaptea de Paste, aratand ca aceasta istorisire ar fi potrivita in programa scolara, astfel incat, generatia Dan Sova sa inteleaga istoria tarii noastre.”Leiba a mers la primarie, apoi la subprefectura, sa denunte pe amenintator, cerand să fie pazit. Subprefectul, un tanar foarte vesel, a primit intai peschesul „modest” adus de Leiba, pe urma a inceput sa raza de jidanul fricos si sa-l batjocoreasca. Leiba a staruit calduros sa-l faca a intelege gravitatea lucrului, cum era hanul izolat departe de sat si chiar de sosea. Dar subprefectul, cu un aer mai serios, l-a povatuit sa fie cuminte; nici sa nu mai pomeneasca de asa ceva, ca sa nu destepte in adevar, intr-un sat unde oamenii sunt rai si saraci, pofte de calcare.”Dar ce conteaza autoritatile, cand exista vecinii, nu pot ei sa apere victima de criminal, atunci cand nu o „calca” chiar ei ? Vecinii se poarta ca in acest cosmar: „Jandarmii dezleaga mainile nebunului. Multimea se da intr-o parte facand un loc larg imprejurul lui. Nebunul da un ocol cu ochii si-si opreste privirile care ard spre usa lui Zibal; scrasneste din dinti, se repede tinta pe cele trei trepte, si intr-o clipa, apucand in palma dreapta capul copilului, in cea stanga pe al Surei, le izbeste pe unul de altul cu atata putere ca le confunda ca pe niste oua moi… Leiba, cu inima innodata, ca un om ce cade dintr-o nemasurata inaltime, dete sa tipe: „O lume intreaga ma lasa cu dinadinsul prada unui nebun!”. Poate daca s-ar muta la Iasi, oras mare si unde statul de drept e mai la indemana tuturor?”O sa cinsteasca pe comisar, pe ipistat, pe sergent…Cine plateste bine este bine pazit”. Nu e timp, ca a venit noaptea de Paste si criminalul vine. Pana la urma, lasat singur, evreul gaseste procedeul ingenios de a prinde in poarta bratul asasinului si a-i da foc, in chiar noaptea de Inviere”, povesteste profesorul de politici publice.

“Oare daca acest text ar fi discutat in ora de romana, cu onestitate, nu ar invata elevii mai mult decat azi despre ce e un stat de drept si ce nu e? La vremea lui, neintelegerea si iritarea a fost asa de mare, ca autorul a scris un text paralel, unul intesat de limbaj nationalist si antisemit, ca sa priceapa tot idiotul ca textul era un manifest”, arata Alina Mungiu-Pippidi.

Presedintele SAR considera ca a subestimat “abisul de insensibilitate din mai fiecare barbat care creste intr-o societate nu asa diferita de cea descrisa de Caragiale”. “Dar cum trebuie sa cred in educatie, ca altfel nu as fi pedagog, iar dl Sova plateste scump un pacat care e aproape al tuturor, nu doar al lui, il invit sa fim primii doi care deschidem o campanie pentru a cere ca nuvela lui Ion Luca Caragiale, O Faclie de Paste, sa intre in programa de bacalaureat, iar in Iasi sa facem un concurs pentru artisti unde si cum putem integra mai bine in textura orasului amintirea multilor sai locuitori evrei, astazi disparuti pentru ca statul nostru i-a tratat ca pe personajul lui Caragiale”, incheie Mungiu-Pippidi.