61744818Ionuț Cîrjan, cumnatul lui Cătălin Alexandru Simion, care a murit în incendiul din clubul Colectiv, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că un memorial al victimelor tragediei din 30 octombrie ar trebui să fie atât un semn împotriva neglijenței autorităților, cât și un mod de a celebra eroismul tinerilor care au pierit încercând să salveze vieți.

Ionuț Cîrjan și soția sa, Oana Cîrjan, își doresc transformarea clubului Colectiv într-un Memorial.

Cătălin Alexandru Simion, una dintre victimele din Colectiv, avea 40 de ani și era pasionat de muzică.

imageResize

„Era pasionat și de IT și era foarte priceput. La el apelam când aveam o problemă… Și acum mai am reflexul să îl întreb câte ceva”, mărturisește Ionuț Cîrjan. „Era un om obișnuit din punctul acesta de vedere. Adică, o săptămână întreagă muncea, alerga, nu se putea ocupa de nimic altceva. Și, probabil, ca mulți alții, avea o zi sau două libere la sfârșit de săptămână și se mai întâlnea cu prietenii. Și compunea”, adaugă el.

AGERPRES: Familia dumneavoastră a fost profund afectată de tragedia din Colectiv. Care credeți că este modul cel mai corect de comemorare a victimelor acestei tragedii?

Ionuț Cîrjan: Fără a avea pretenția că acesta este modul cel mai corect de a comemora victimele tragediei din clubul Colectiv, ne-am gândit că un asemenea loc, din care atâtea suflete au plecat, în care a putut să existe atâta suferință, ar trebui transformat într-un spațiu care să ne amintească tuturor — fie că suntem părinți, soți, copii, frați sau prieteni ai celor dispăruți sau răniți, fie că suntem supraviețuitori care vom purta poate toată viața consecințele traumelor fizice sau psihice suferite, fie că suntem doar persoane care nu am luat contact cu cele întâmplate decât prin intermediul mass-media — să ne amintească, așa cum spuneam, ce a putut să genereze un asemenea carnagiu, să ne amintească de ce o astfel de tragedie a schimbat iremediabil cursul a sute de vieți, să ne aducă aminte cum, în orice moment, putem să fim și noi, la rândul nostru, victime.

În acel spațiu nu ar trebui să mai funcționeze niciodată un club sau ceva asemănător. Oricât de mare ar fi o tragedie, ea se uită, mai ales că peste ea vin mereu altele — așa s-a întâmplat cu moartea jurnaliștilor de la Mihăilești, cu moartea copiilor de la Maternitatea Giulești, cu copilul mort mușcat de câine sau cu polițistul care a murit într-o coloană oficială; acum ne îndreptăm privirea spre Paris. Memoria noastră este limitată. Uneori, uitarea este și ea un mijloc de apărare. Dar această tragedie trebuie să rămână în memoria noastră. Acesta este motivul pentru care credem că acel spațiu ar trebui să devină un Memorial.

AGERPRES: Care ar fi mesajele pe care ar trebui să le transmită un Memorial al victimelor de la Colectiv?

Ionuț Cîrjan: Ar trebui să fie un Memorial care să le amintească în primul rând instituțiilor și autorităților publice (de fapt, celor care lucrează în ele) că dezinteresul, incompetența, grava neglijență, corupția pot duce la uciderea a zeci sau sute de oameni. Nu tot ce facem este rutină, nu tot ce-ar trebui să facem și nu facem rămâne fără consecințe! Nu orice hârtie semnată intră într-un biblioraft!

Cei ce vor fi găsiți vinovați ar trebui măcar, un moment, o clipă din existența lor, să conștientizeze ce a putut să producă inconștiența lor, incompetența, nepăsarea ori altele pe care le vor descoperi și pedepsi cei în drept. Celor care, din diverse motive, încearcă să denigreze și să batjocorească memoria victimelor și suferința supraviețuitorilor să le fie rușine!! Să le fie rușine chiar și într-o lume în care noțiunea de a-ți fi rușine pentru ce faci sau de a-ți fi jenă pentru ceea ce spui au devenit noțiuni aproape abstracte.

Citiți interviul integral pe agerpres.ro.