oprea

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Gabriel Oprea, în dosarul în care este acuzat de ucidere in culpă, conform news.ro

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 14 octombrie a.c., Ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a domnului Oprea Gabriel, fost Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Interne în perioada martie 2014 – noiembrie 2015, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 905/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în modalitatea prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) din Codul Penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270/2008”, informează Administraţia prezidenţială.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri.

De altfel, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că rămâne „coerent” cu deciziile anterioare în cazul solicitărilor Justiţiei şi va aproba cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă.

„Cred că mă bănuiţi că rămân coerent cu propriile abordări. Mai simplu, da, voi da curs acestei cereri”, a spus Iohannis.

Cererea DNA prin care se cere aviz de la preşedintele Klaus Iohannis pentru urmărirea penală a fostului ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea, sub acuzaţia de ucidere din culpă, în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, a ajuns miercuri la Preşedinţie.

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, „având în vedere că au reieşit indicii rezonabile cu privire la participarea acestuia la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în perioada în care deţinea funcţia ministerială”, a anunţat, miercuri, DNA.

La cererea transmisă preşedintelui au fost ataşate referatul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi 18 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Solicitarea a fost transmisă după încetarea, prin demisie, a mandatului de senator al lui Gabriel Oprea, începând din 1 octombrie.

Potrivit legislaţiei, efectuarea urmăririi penale faţă de persoane care deţin sau au deţinut calitatea de ministru, pentru fapte săvârşite în exercitarea mandatului, şi care, la data sesizării, nu au şi calitatea de deputat sau de senator este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea preşedintelui.

Direcţia Naţională Anticorupţie ceruse, în 1 septembrie, Senatului aviz pentru urmărirea penale a lui Gabriel Oprea, însă solicitarea a fost respinsă de senatori în 19 septembrie. Ulterior, Oprea a demisionat din Senat, după proteste în stradă.

Potrivit DNA, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19.00, agentul de poliţie Bogdan-Cosmin Gigină, care făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Gabriel Oprea, a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a decedat.