646x404Gabriel Mînza, tatăl unei fete de 15 ani, stabilit în Irlanda, acuză autorităţile române de la Aeroportul Otopeni că nu au lăsat-o pe fiica sa, cetăţean irlandez, să se întoarcă în ţară pe motiv că ar avea şi cetăţenie română, potrivit adevarul.ro.

Gabriel Mîrza este antrenor şi arbitru de şah şi a participat împreună cu trei minori irlandezi, printre care şi fiica sa de 15 ani şi fratele major al acesteia, la Turneul Internaţional de Şah al României defăşurat la Alba Iulia. La întoarcerea în Irlanda, pe Aeroportul Otopeni, Poliţia de Frontieră română nu a lăsat-o pe fiica acestuia, Diana, să plece spre Irlanda pe motiv că ar avea şi cetăţenia română şi, implicit, ar fi fost nevoie de o procură din partea mamei.

Ofiţerul de la frontiera Otopeni nu a vrut să înţeleagă faptul că Diana a venit în România cu Paşaport Irlandez şi nu a utilizat niciodată actul de Identitate românesc.

„Diana a rămas la frontieră românească doar cu laptopul ei. Aş fi vrut să rămân cu ea, RYANAIRul – echipajul avionului nu i-ar fi lăsat pe ceilalţi doi minori să călătorească singuri! Iarnă trecută (în Ianuarie) Diana a venit şi a plecat din România fără acordul meu (tata), acompaniată doar de mamă şi a zburat înapoi în Irlanda. Diana a zburat de nenumărate ori chiar singură în alte ţări (nu neapărat europene), la campionate mondiale şi internaţionale”, a spus tatăl fetei.

„Idiotul acela de “ofiţer” (de la Poliţia Română de Frontieră), întrebat ce vor şi cum vor să rezolve ”cazul” a răspuns iniţial că vrea un email de la mama Dianei; am sunat-o şi am încercat să îi dau să vorbească la telefon cu acel “ofiţer” care NU S-A IDENTIFICAT/PREZENTAT, dar care a afirmat “daţi-mă în judecată!”, a mai continuat tatăl Dianei.

Minora de 15 ani a fost oprită să fie cu părinții ei de către cei de la frontiera română care au motivat că trebuia împuternicire de la celălalt părinte, la care fata se întorcea.

„Oficialităţile irlandeze nu știu de ce îşi pot explică cum de au oprit-o pe Diana! Păcatul DE A Fi (şi) Român ! Este indicat să renunţăm la cetăţenia română; este mai bine să nu fii român”, a încheiat tatăl fetei.

Citiți articolul integral pe adevarul.ro.