pontaÎn ultimele zile a făcut valuri mari o teorie potrivit căreia Victor Ponta va fi obligat să demisioneze din funcție prin intermediul unei proceduri în premieră: punerea sa sub control judiciar, dublată de interdicția de a mai intra în sediul guvernului pe o perioadă determinată. Numai că povestea e o gogoriță majoră, lansată, probabil, strict în scopuri propagandistice.

Explicația e simplă: noul cod penal, la art.215, care reglementează controlul judiciar, prevede, la alin.e, posibilitatea ca cel anchetat ”să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta”.

Asta înseamnă că Ponta ar putea fi pus sub control judiciar cu interdicția de a mai fi premier temporar în cazul acuzației de conflict de interese, prin desemnarea lui Dan Șova ca ministru, despre care procurorii susțin că s-ar încadra la conflict de interese.
Numai că anchetarea lui Ponta în acest caz a fost respinsă de votul Camerei Deputaților, singura care avea dreptul, potrivit legii răspunderii ministeriale, art.12, să ceară urmărirea penală a premierului.
Caz închis, deocamdată.

Pentru cealaltă acuzație, fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, în dosarul aceluiași Șova, fapte derulate în urmă cu 7-8 ani, Ponta poate fi pus urmărit penal și pus sub control judiciar, pentru că nu îl mai apără legea răspunderii ministeriale, dar nu i se poate aplica alin.e din art.215, pentru că fapta nu a fost făcută în exercițiul funcției de premier. Deci, își poate vedea liniștit de guvernare pînă la o eventuală condamnare definitivă, singura care îl poate debarca, prin prisma legislației actuale.

sursa: inpolitics.ro

2 COMENTARII

  1. autorul articolului este tampit. Prin controlul judiciar ii poate fi interzis accesul la guvern lui Ponta deoarece nu este obligatoriu sa fie cerut acordul parlamentului pentru a ii fi interzis sa isi desfasoare o activitate prin care pune in pericol ancheta

  2. Eu zic sa fie lasat sa mai fure doar 2 milioane de dolari,si sa schimbe legea codului de procedura penala .dupa care sigur va demisiona..

Comentariile sunt închise.