Guvernul Ponta a numit la ISC șefi noi, numai buni să-l ajute pe Năstase în instanțe

In prima sedinta a Executivului condus de Victor Ponta, Inspectoratul de Stat pentru Constructii a trecut in subordonarea directa a Premierului, pana atunci Institutia fiind subordonata Ministerului dezvoltarii regionale si turismului. Seful ISC, Constantin Balaban Grajdan s-a retras ca parte civila din procesul „Trofeul Calitatii” la numai 4 zile de la numirea sa in functie

Înalta Curte a judecat astăzi un nou termen în dosarul Trofeul Calității, în care fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat pe fond la doi ani de închisoare cu executare. Surpriza ședinței a venit din partea Inspectoratului de Stat în Construcții, care a depus o cerere prin care susține că nu se constituie parte civilă în proces, neavînd pretenții financiare, pe motiv că instituției nu i-a fost adus nici un prejudiciu. Amintim că ISC-ul a suferit săptămîna trecută o schimbare de conducere, Victor Ponta reinstalîndu-l în funcție pe Constantin Balaban Grăjdan, care fusese demis din acestă funcție de Emil Boc după ieșirea PSD de la guvernare.

Conform Jurnalul.ro, cererea prin care ISC renunță la pretențiile civile a fost depusă marți la ÎCCJ, însoțită de următoarea explicație: “ISC nu a efectuat nici un fel de servicii de organizare a evenimentului intitulat <Trofeul calităţii în construcţii>; contractele invocate au fost încheiate de structuri organizatorice, fără personalitate juridică, aflate în subordinea ISC şi pe cale de consecinţă, neavând delegare de competenţe din partea ordonatorului de credite bugetare, acele convenţii sunt nule din punct de vedere juridic; structura bugetară a instituţiei nu avea aprobată posibilitatea legală de a încasa venituri rezultate din acest tip de activităţi; din evidenţele interne ale compartimentelor de specialitate din organizarea ISC nu rezultă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar contabil”.
În 2009, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile, constatîndu-se un prejudiciu în baza căruia ÎCCJ l-a obligat pe Năstase, în solidar cu ceilalți inculpați, la plata unor despăgubiri în valoare de 3,3 milione de RON către ISC. În recurs, mai exact în ianuarie 2012, în favoarea lui Adrian Năstase a apărut un supliment la expertiză, care a stabilit că, de fapt, nu există nici un prejudiciu. Lipsa prejudiciului nu îl absolvă însă pe fostul premier de faptele de corupție pentru care este judecat. Cu atît mai mult, nu se explică motivul pentru care conducerea ISC a reacționat abia acum, renuntînd să se mai constituie parte civilă în dosar. Acestă mutare a fost catalogată de avocații lui Adrian Năstase drept proba supremă a nevinovăției clientului lor.

Urmariti, incepand cu ora 20:00, dezbaterea legata de Dosarul „Trofeul Calitatii” de la emisiunea „Nasul”.

 

141 COMENTARII

  1. Iertati-ma,dar situatia actuala ma deprima de-mi vine sa termin cu cosmarul ce-l traiesc.Nu mi-am inchipuit ca dupa 22 de ani sa ma conduca din nou cei ce-au distrus cu adevarat aceasta tara!Hotul striga cel mai tare HOTII,atat tupeu si lipsa de respect fata de valorile umane rar mi-a fost dat sa intalnesc.Spre ce ne indreptam?Prin pasivitatea noastra i-am incurajat pe acesti sacali ce ne conduc destinele in prezent,sa-si atinga scopul.

  2. Va rog frumos,este cel mai cinstit guvern de la Burebista incoace.Ce-mi mai plac glumele mele d-le draga.

  3. Fluturasi, cat mai multi fluturasi(manifeste). Am auzit ca la Cluj au aparut cu lozinca: Mai vreti sa va conduca Boc, Basescu,Udrea, care v-au taiat salariile, pensiile, ca sa le dea coruptilor lor.
    Ar fi logic sa imprastiem si noi fluturasi cu:Vret sa va conduca mafiotii USL-isti cu Ponta, care face totul sa-l scape pe Nastase si Voiculescu de pedeapsa si sa vanda tot ce-a mai ramas bun in tara? Vreti o justitie pentru ei muma,pentru noi ciuma.

    • atunci sa se treaca la fluturasi,daca altfel nu se mai poate si poate asa va fi lumea bine informata.

    • Cel mai corect gest posibil, demisia sefului „celui mai corect guvern de la lovirutie si pana azi”.

  4. Ceea ce ma deranjeaza cel mai mult este ca actiunea de spalare a hotilor se face pe spinarea noastra a contribuabililor,pe banii platiti de noi,ca ei sa aiba salarii mari si sa poata fura mai bine si mai mult !!!!!

  5. demisia,demisia,demisia

    numai se striga la universitate

    aha…au venit ai nostri..

  6. Revin,o alta initiativa ar fi sa fortam organele in drept,sa-si faca datoria cu privire la incercarea lui Ponta de a-l scoate „basma curata”pe bombonel!

  7. Hristos s-a-naltat,va salut cu mare drag pe toti.Scriu mai rar pe blog,dar de intrat intru si va citesc pe toti cu multa placere.Observ ca interventiile lui John,timan,chinez&Co s-au intetit mai mult, chiar vorbesc singuri sau unul cu altul,ca duhnesc de glume desantate si inghitite doar de ei.Recunosc ca am ris si eu la aceste „ponta”(pluralul e altul,dar mie-mi convine acesta),dar aceste poante sint facute in medii si situatii diferite ,precum si altfel de persoane decit au pretentie chinezul cu ai lui,mai ales ca ei se „luptau”in stil huliganic cu niste doamne.Unde-i cultura,educatia si academiile urmate de acestia,sau aceste scoli Inalte le-au facut fiind colegi cu Mang?Deci,fratilor postaci usl-isti,carora va suris soarta doar pe hotii si aranjamente,reveniti cu picioarele pe pamint,si adresativa civilizat unor doamne,chiar daca sint in opozitie fata de gindirea voastra.Felicitari@andreeaionescu pt.initiativa,felicitari si lui gabi sau gabrielpt.initiativa lui,astept cit mai multe de acest fel,mai putina galagie si mai multa treaba!O zi buna tuturor!

  8. Singura solutie pt.Romania este ca poporul sa iasa in strada si cu forta sa indeparteze din viata politica de la toate nivelele pe toate lichelele politice din toate partidele ,interdictia stipulata prin lege de a nu mai putea candida la o functie publica timp de 50 de ani,pana la gradul al patrulea de rudenie,confiscarea de catre stat a averilor dobandite ilicit.Treziti-va,altfel vom continua tot in ritmul asta inca 100 de ani,noi vom vorbi,ei vor fura in continuare si isi vor bate joc de acest popor.Stiu ca suna a instigare,imi asum toata responsabilitatea pt.cele afirmate mai sus,dar dupa parerea mea alta solutie nu mai exista pt.acest popor din pacate.Sfidarea clasei politice la adresa poporului a ajuns la cote maxime si aici ma refer la toata clasa politica .

  9. PAUL,imi cer scuze,n-am avut nicidecum intentia sa oblig pe cineva sa mi se adreseze cu apelativul domnul,am facut-o din obisnuinta.la urma urmelor,aici ne consideram prieteni,(cu exceptia lichelelor,care vad ca au diparut,sunt in guvernul”cinstititilor”).CRISTINA,si eu te admir pt.felul cum gandesti,pt.modul demn in care iti traiesti viata,te stimez si te admir pt.acest comportament!dar sunt putini ca tine.cunosc oameni de varsta mea care au uitat chinurile din anii 50,60,cand painea se dadea pe cartela,hainele si incaltamintea la fel,si totusi oamenii nu erau rai ca acum,se ajutau,pt. ca ciuma rosie era la inceput.in 50 de ani li s-au spalat creierele multor romani,marea majoritate s-au resemnat,pt.ei nu mai conta munca cinstita,important era sa se „descurce”.(la multi este valabil si acum acest mod de a „trai”.mai grav este (si am mai spus aici),ca multi,f.multi tineri nu stiu lucrurule astea,si PAUL chiar a punctat f.bine,spunand ca pt. tineri e mai usor ,mai comod sa mearga la mall,la cluburi,la discoteci(bineinteles,nu toti).oare parintii si bunicii lor nu le-au spus cum se traia acum 50,60 de ani?sau poate unii le-au spus,dar nu i-a interesat.eu nu vreau sa sugerez ca este obligatoriu sa traim ca acum 50,60 de ani,dar totusi,vrem sau nu,nicaieri nu se poate trai fara munca.multi imi spun:da,dar inainte de „89 toata lumea avea servici,se duceau la mare si la munte aproape toti romanii,salariati,pensionari,cei fara servici.da ,dar (ca sa spun concret)de ex.,la mine la intreprindere,din 6000 de salariati,daca munceau jumatate.fratilor,nu spun baliverne,ati citit bine,JUMATATE din cei 6000.apoi,sa ne gandim bine doar vedem cu ochii nostri,cablu tv,tel.mobile(milioane),banane,toate bunatatile,nu vreau sa spun ca nu e normal,ideea este ca multi au aceste lucruri fara sa munceasca pt.ele.inainte de „89,nu aveam la acces la tote astea,era normal sa ai bani si sa te poti duce la mare sau la munte.acum avem f.multe oportunitati,dar multi nu si le pot permite.FOARTE GRAV este ca 80-90% din cei care traiesc f.f.bine si isi permit aproape orice,nu au banii aceia f.f.multi DIN MUNCA!prietenii stiu dece!va doresc o zi buna!nu vreau sa va plictisesc.

    • dar de cand ne mascareste pe totzi acest mascarici,si uite ca isi vede visul cu ochii,alo JUSTITZIA NU TE LASA MANIPULATA,ESTI INDEPENDENTA.

    • Sfidare pe fata, dispret la adresa noastra, ne trateaza ca pe niste inculti. Omul, de, e patriot, nu?

  10. Bravo Victorita,Traiasca Partidul Comunist-Socialist-Liberalo-Conservator pe care-l conduci.Faci scirba pina si copiilor de la gradinita,stiam asa cum spunea si Presedintele tarii caci mai mult de un avocat de doi bani si un copilot mediocru mai mult nu poti.Dupa un Prostanac la sefia PCR-ului a venit altul si mai si.

  11. Aceleasi sloganuri dormiti linistiti FNI vegheaza pentru bani dumneavoastra,aceleasi baliverne de 22 ani si nimic concret o clasa politica compromisa complect, aceiasi omeni politici rotiti pe la diferite partide doar interesati de buzunarul lor ni-ci de cum de problemele poporului greu incercat un popor care totusi nu are o maturitate politica bine definita in comparatie cu popoarele europene cu traditie in democratie,acelasi slogan nu putem face mare lucru datorita proastei guvernari anterioare mostenita uitand un singur lucru ca toti au facut parte intru-n fel sau altu din toate guvernarile sub diferite forme politice o ipocrizie crasa pe care cu tupeu ni-le arunca in fata aceasta clasa politica.Paradoxul acestor vremuri consta in faptul ca daca ne uitam in parlamentul Romaniei majoritatea parlamentarilori sunt doctori in Drept si totusi legislatia este bolnava chiar intr-o faza de „cancer metastazic” .Legile se adopta pe placul fiecarei guvernari sau pe placul intereselor de partid sau chiar individuale dar nici -o data in interesul cetateanului de rand, legi care in opozitie nu sunt bune iar cand suntem la putere devin bune ex votul uninominal,numiri de ministri pentru diferitele grupuri interese personale si toate acestea cetateanu de rand trebuie sa-le gurgiteze zi de zi pe tozte posturile de radio si televiziune fara a intelege ceva concret de fapt asta este si inetresu sa nu inteleaga mai nimic si sa fie confuz pentru a putea fi mai usor manipulat si condus de catre acesti tradatori de tara care in 1990 urlau tare si sus „Nu -ne vindem tara”

  12. NASULE deschide balul prea multe comentarii demisia lui PONTA toata lumea trebuie sa o ceara exista proba clara de invinuire a lui

  13. Astia ori sunt disperati, ori le lipseste o doaga!
    In timp ce Ponta striga la TV., pe teme false, demonstrandu-ne incompetenta, in spatele usilor inchise, lucreaza!
    D-na Popa, numai tupeu! (este „om liber”).
    D-nul Popovici, unul din „baietii destepti de Dimbovita” ne crede prosti! Mi se pare mie, sau suna si lui, a vint de libertate!
    Doamne, cum se mai aduna!

  14. Si uite aşa, riscăm cu tot felul de grăjdari să transformăm această ţară intr-un grajd al usl-ului, cu noi pe post de vite numai bune de muls. Pe zi ce trece constatăm càt de important devine votul nostru în aceste condiţii.

  15. PONTA…. e strigator la cer ce ai facut…

    DE CE SA VOTEZ USL ? DE CE SA TE VOTEZ PE TINE?

  16. Este inadmisibil, cred ca DANA-ul trebuie sa se autosizeze si in cazul lui Ponta dupa aceasta numire in functie cu dedicatie ca sa il scape pe parintele lui Nastase. Nu conteaza ca statul pierde 1.600.000 de euro doar sint bani nostri nu ai lor,iarasi sfidare ca si cu votul uninominal pur din primul tur,care mai adauga la cheltuiala bugetului si asa sarac plata salariilor a inca 10-12 parlamentari cu toate favorurile ce le primesc de la stat fiind alesi. Ce am votat noi nu mai conteaza nu 300 de parlamentari si nici parlament unicameral. Sa revin la ticalosul de Ponta si gasca lui. Daca eu sau oricare cetatean onest din tara asta facea-m ce a facut Ponta imediat un procuror se sesiza si eram arestati pentru favorizarea infractorului. Deci stimati Procurori respectati legea si arestati-l si pe Ponta si pe subordonatul lui direct de la ISC Connstantin Balaban Grajdan,pentru trafic de influenta,favorizarea infractorului.si emiterea de documente false sub semnatura privata. Din cite mai stiu si eu daca acel document trimis de Grajdan la ICCJ este fals odata ce pe el nu se afla si semnatura celor de la biroul juridic de la ISC. Deci Ponta treci repede in celula cu taticul tau Nastase pina nu apuci sa mai faci si alte prosti pe spinarea si din buzunarul Romanilor.

  17. Caracatita mafiota a USL a inceput sa isi intinda tentaculele si sa acapareze toate institutiile statului si sa le subjuge,putin le pasa de cei care i-au ales. Ei sfideaza o tara intreaga, Nastase la creat si cresct pe Ponta exact dupa chipul asemanarea si dorintele lui perverse in incalcarea legi.

      • singurele solutzii iesitul spontan in strada si votul!
        dar ce te faci ca umbla din poarta in poarta cu galeata si alte nimicuri pentru a milogi voturi viorica?!

        • Eu una n-am vazut galeti si alte cele, dar de auzit, am tot auzit pe la TV. Insa in cabina de vot, toti suntem singuri,nu ne vede decat Dumnezeu, asa ca votul depinde de noi. Chiar sa fie asa multi care-si vand votul? Mai degraba cred ca sunt intoxicati de antene. Cei mai multi cand stai de vorba cu ei, cum deschid gura, sti ca s-au uitat la antene. Le-am tot spus sa se uite si la Nasul TV,B.1.TV chiar si la OTV la Tudor Barbu, sa-si foloseasca creierul si se vor lamuri ca nu tot ce zboara se mananca. Un mic adevar imbracat in mantia minciunii bulverseaza omul intr-un hal fara de hal. Parca ar fi niste roboti dirijati de antenele lui Voiculescu.

  18. NASULE ,te rog ,nu o mai invita pe ” ochi albastri ,in frunza verde” tradatoarea!!! Ea si cei ca ea ,au ajutat ca ,mafia sa puna laba pe Romania. Altceva nu mai comentez ,despre astfel de specimene ,ca nu merita.

    • Ca sa-l apere pe Nastase, a atacat procurorii DNA, ca si cum Falca se putea compara cu Nastase. Nastase era condamnat de o instanta,iar Falca achitat. Dosarul lui Falca, a fost initiat in urma unui demers facut de PSD-ul din Arad, deci aici am putea spune interes politic. Falca s-a dus in tacere in instanta cu documente, peste tot unde a fost tarat sa-si dovedeasca nevinovatia. Nastase nu in instanta isi dovedea presupusa nevinovatie, ci pe TV,atacand Justitia si tanguindu-se ca e atac politic. Acum a reusit sa gaseasca un tap ispasitor pe acest Balaban (cine stie ce i-o fi oferit?), ca sa deturneze dosarul penal,spre unul politic. Chipurile l-a apucat pe om remuscarile, tocmai cand USL e la putere.
      E prea cusut totul cu ata. Sper sa serupa ata,si Balaban sa-si ia pedeapsa. Nu i-a spus nimeni ca poate face inchisoare pentru sperjur, pentru dezinformare si chiar abuz in serviciu? Cine se baga in gura lupului, asa de buna voie?

    • Tracul, astia sunt ecologistii. Ii doare-n spit de natura. In Germania sunt de 20 de ani in parlament. Au inceput sa faca politica in flip-flops’uri, in pulovere de lana care si le tricotau singuri in sedintele de plen, cu floarea-soarelui la gat si in par, pe bicicleta si hranindu-se vegano-vegetarian. Sa-i vezi azi !! Masini germane, costume italienesti, hoteluri de lux etc. Iar ecologistul Joschka Fischer, fost ministru de externe intre anii ’98-2005, pe cand se afla in coalitie cu socialistul Schröder, e un fost simpatizant si avocat al gruparii extremiste RAF. Asa-i cand dai cu botu’ de ciolan, il lingi si te faci ca faci politica mediului. Ii aburesti pe fraieri ca avem incalzire globala ca sa le mai bagi niste taxe de mediu si sa le mai subtiezi buzunarele.

      • Oriana, acum ca amintesti de gruparea extrmista RAF, cred ca asa ceva ar trebui in momentul de fata Romaniei si cu ecologistii, da asa este vezi ce se intimpla la Stuttgart au venit la putere dar nu fac nimic sunt buni numai de latrat de pe margine.

        • flo, Stuttgard 21 a fost o manipulare ordinara. Au vrut sa opreasca proiectul mamut al noii gari, proiect de cateva mld euro, pt cativa copaci care urmau sa fie scosi. In realitate au vrut sa puna laba pe Baden-Württemberg, si-au reusit ! Landul asta a fost crestin-democrat din 1953 si a tinut toata Germania in spinare, alaturi de Bavaria si Hamburg care au tot guvernare de dreapta. Regiunile social-democrate sunt cele mai sarace si cu cei mai multi someri, asta spune TOT ! Acum avem in BW, dupa aproape 60 de ani, coalitie rosu-verde, dar proiectul continua, ca altfel pierd baietii sute de ml.de euro. Concluzia….fraieri exista peste tot.
          Sa fii iubit/iubita ! Nu stiu ce esti ! 🙂

Comentariile sunt închise.