fenomenul-trump

Miliardarul excentric – Sistemul corupt – Omul abandonat

Citește prima carte despre Președintele Trump scrisă de un autor român.
Mihai Neamțu a coborât în arenă și a prognozat victoria gladiatorului republican împotriva dinastiei Clinton și a propagandei globale.
Cum au taxat tribunele aroganța lui Barack Obama? Au contat instinctele de antreprenor în strategia de luptă? Cum le-a luat Trump fața vedetelor de la Hollywood și marilor trusturi de presă? Unde s-a situat FBI în această luptă? Din ce motiv a pariat poporul american pe un outsider? De ce se tem astăzi Islamul radical, China comunistă și Rusia lui Putin?
România: câștigă sau pierde?

Citește această carte și află povestea eliberării unei națiuni prin votul îndrăzneț a milioane de oameni liberi.

„Donald J. Trump este un businessman american. Statele Unite rămâne țara tuturor posibilităților. Cu toate acestea, neînțelegerile abundă.
Nu mulți au prognozat victoria gladiatorului republican împotriva dinastiei Clinton. Din acest motiv, am decis să ofer românilor o analiză a personajului care a zguduit planeta.

Vizitează acum site-ul FENOMENUL TRUMP și precomandă cartea ASTĂZI pentru a beneficia de 50% reducere cu autograf. În plus, vei primi prin e-mail un PDF cu primul capitol al cărţii, iar în ziua lansării, cartea va fi deja la tine pentru că vei beneficia de livrare anticipată!

Un personaj spectaculos care a șocat o lume întreagă. Miliarde de locuitori ai planetei au privit uimiți parcursul vertiginos al unui businessman care a luptat feroce pentru funcția de președinte al Americii. Și a câștigat-o. Reputați jurnaliști și analiști politici, comici sau vedete la Hollywood, diplomați și specialiști în relații internaționale, filozofi, clerici și cărturari au vorbit despre Donald Trump ca despre o glumă. În ceea ce ne privește, am ales să ieșim dintr-o stradă aglomerată, cu sens unic. Cu două zile înaintea scrutinului din 8 noiembrie 2016, am prognozat eșecul candidaturii doamnei Hillary Clinton în fața lui Donald Trump. Între cei foarte puțini care au îndrăznit (pe cont propriu) să spargă consensul presei, trebuie menționați publiciștii Radu Moraru (din București), Gabriel Purcăruș (din Montreal), Cătălin Avramescu (București), Traian Ungureanu (Londra), George Mioc (din Dallas) și Dragoș Paul Aligică (din Washington DC). Îi felicit.
Ceilalți specialiști au privit dezbaterile între Hillary Clinton și Donald Trump ca pe un meci de box. În loc să studieze atent loviturile pugiliștilor, mulți au căzut în capcana comentariului trivial. În loc să vadă eficiența mișcărilor de picior și disciplina unui atac concertat asupra adversarului, experții au comentat culoarea chiloților și reacțiile dezlănțuite ale publicului din sală. În acest fel, o majoritate copleșitoare s-a înșelat amarnic asupra rezultatului final.
După 20 ianuarie 2017, lumea s-a trezit în era Trump. Un antreprenor excentric a ajuns liderul celei mai puternice țări occidentale. Susținând o candidatură anti-sistem, națiunea fondată de geniul politico-militar al lui George Washington și Thomas Jefferson a acceptat un deal istoric: reîntoarcerea la excepționalismul american. Fără să exagerăm, putem spune că alegerea lui Donald J. Trump ca președinte al SUA va schimba fața întregului mapamond”.

Mihai NEAMȚU
www.donald-trump.ro