ponta-nastaseIzolat la Cornu, printre găini și copaci, Năstase se bate cu lumea pe blog. Ultima lui bătălie este cu propria sa Constituție. Pe care, în încercarea de a-l apăra pe Ponta, fostul său protejat, o reneagă.

Iată pasajul relevant: “Pe de altă parte, spre deosebire de alti colegi, eu am fost de părere ca presedintele României  (Traian Băsescu) nu trebuie lăsat a fi hărtuit cu actiuni penale in timpul mandatului său. De aceea, mi s-a părut rezonabilă solutia procurorilor si a Curtii Constitutionale de a suspenda actiunile penale impotriva presedintelui in functie, pe perioada mandatului său si de a fi repuse in termen după incheierea mandatelor sale. De ce acelasi tip de rationament – politic nu juridic – nu putea fi aplicat si in cazul premierului Ponta.” (sursa)

Așadar, Năstase vrea pentru premier imunitate penală de tip prezidențial. Dar uită complet că în Constituție nu se prevede nicăieri nici măcar o aluzie la așa ceva. Uitarea asta a lui Năstase e semn de mare ipocrizie, cîtă vreme Constituția actuală a fost concepută de Năstase și intrată în vigoare (după un referendum întins pe două zile!) în mandatul de premier al lui Năstase, în 2003.

Cum se explică această amnezie ipocrită a lui Năstase? Păi, tocmai, nu e nici o amnezie, e ipocrizie pură: Năstase și-a construit Constituția din 2003 pentru sine, pentru președintele Adrian Năstase, cel care se visa zece ani stăpîn peste România, de la Cotroceni. Și, desigur, acel stăpîn al României, cu două mandate prezidențiale a cîte cinci ani fiecare, își dorea un premier vulnerabil, un premier pe care să-l controleze, inclusiv penal (că doar ne amintim cum se decidea în PSD-ul lui Năstase cui i se fac dosare penale, nu?).

Ei, acea demență a lui Năstase îl lovește pe Ponta fix în plex și-l lasă fără aer. Sper că ești mulțumit acum, Adrian Năstase!

sursa: prisacariu.ro

Comentariile sunt închise.