nastase

Înainte să sărbătorească tovărășeasca zi a muncii la Cornu, numărînd ouă, Adi Năstase a confecționat o scrisorică publică în cel mai pur stil pecerist. O scrisorică adresată agenției private de presă Mediafax pe care, cu siguranță, tovarășul Năstase a confundat-o cu “Scînteia”.

Și a certat-o (pe agenția Mediafax) ca la ședințele de partid că a îndrăznit să încalce directivele partidului și s-a adresat Ambasadei SUA de la București pentru a cere o reacție în cazul votului negativ din Camera Deputaților la cererea DNA de arestare a deputatului PSD Ion Ochi.

Pot să înțeleg reflexele peceriste ale lui Năstase, în fond pecerismul l-a născut, educat și propulsat pe actualul dublu condamnat penal, nu te poți dezice de părinții ideologici. Ce nu înțeleg, însă, este cum inteligența fostului premier nu reușește să-l salveze de penibilul în care se bagă compunînd astfel de scrisorele demne de un imberb insolent, nu de un senect bărbos arogant. Deduc, însă, că ideologia implantată în tinerețe bate inteligența matură. Și mai deduc că Ponta nu este decît un neocomunist mai pervers decît Năstase. Și mai toxic. Pentru că Ponta nu se mai bate cu Ambasada SUA la București, doar o ignoră. Iar cazul Ochi nu e decît ultimul dintr-o serie.

În orice caz, Năstase nu are o părere bună nici despre diplomații americani de la București. Care, judecînd după scrisorica fostului premier, sînt ori aroganți cu România, ori de-a dreptul proști că răspund unei solicitări a Mediafax. Ce a uitat Năstase să ne spună e cît de mult îi admiră pe diplomații Ambasadei Federației Ruse la București, mult mai decenți și politicoși cu politica pro-corupție a PSD.

sursa: prisacariu.ro

3 COMENTARII

  1. Bai redactia lui peste prajit! Dar chiar doua fotografii pe zi cu acest ticalos si tradator de tara! De ce tot puneti poza celui care a distrus milioane de locuri de munca si care a fugarit familiile romanesti pe unde si-a dus MUTU iapa? Daca e „political correct”, adaugati-o si pe Ana Pauker, cu tatal lui Petre Roman si a lui Tismaneanu, etc. cu tot cu bolsevicii lor askenazi care ne-au adus comunismul…

  2. la cata avere are impuscati-l ca alta solutie nu este …a fost la puscarie si a scapat …fuge in strainatate sa se plimbe si sa-si aranjeze conturile ,se intoarce victorios si trambiteaza a doua zi pe sticla …fratilor nu mai scapam de snapanul asta o data ?…luatil drakului si asupatii gura ….hotul si vanzatorul de tara ridicat la rang de mare pulician …hai sitir !

    • ….cred ca pina la urma cei fugariti din tara va trebui sa o facem…redactia se pare ca este „political correct”; intru comunizarea albastra; cea cu 12 stele pe drapel!

Comentariile sunt închise.