romanca canadaAtacurile la adresa Diasporei puse la cale pe axa PSD-Antena 3 provoacă valuri de reacții pe internet. În joc a intrat mai nou și mama lui Mircea Badea, care s-a alăturat și ea corului ”însetat” de sânge de român din străinătate. Mariana Badea a atacat-o pe Veronica Dondaș, româncă din zona Toronto (Canada), care îi dăduse o replică elegantă lui Mircea Badea după ce acesta vorbise din nou cu dispreț despre românii din Diaspora.

Gabriela Covaci (Burlington, Canada), o militantă convinsă pentru păstrarea tradițiilor și valorilor românești, a simțit nevoia să intervină în special în sprijinul femeilor din comunitatea românească luate peste picior de Mariana Badea.

Gabriela a publicat pe facebook o scrisoare adresată mamei realizatorului de la Antena 3 în care o pune la punct cu argumente pe cea care s-a umplut de ridicol și de aroganță vorbind incalificabil despre compatrioții săi aflați peste granițe. Redăm mai jos integral textul semnat de Gabriela Covaci:

Doamnă, ce anume vă califică să puneți astfel de etichete unor oameni despre care nu știți NIMIC?!?
Pentru că niciodată nu am suportat nedreptatea, scriu aceste rânduri în răspuns la replicile doamnei profesoare de romana Badea pentru Vero Nika.
Ca să o liniștesc incă de la început pe doamna profesoară, o informez că îi scrie o persoană care a învățat pe brânci si in Canada ca si in Romania și că tot ceea ce voi scrie, voi scrie în deplină cunoștință de cauză . De asemenea, aș vrea să il liniștesc și pe Mircea și să îl informez că nu am avut niciodată legături cu SRI/SIE.
Numele meu este Gabriela și sunt și eu o ”eroină” din Canada – una care o cunoaște foarte bine pe Veronica. Pe Mircea Badea nu îl cunosc personal, însă cunosc ceea ce lasă să se vadă – un doctor în mitocănie care își câștigă existența din cititul ziarelor și comentarea unor articole într-un limbaj cel puțin suburban.
Doamna Badea ne îndeamnă să facem ceva pentru țară – mă întreb, fiul dumneaei ce face? Noi facem ceea ce putem, de aici, de departe. De exemplu, în ciuda opiniilor fiului dumneaei, noi:
•contribuim la creșterea economică a României (nu voi insista pe modul în care o facem pentru că s-a scris destul despre acest subiect)
•votăm (da, este ceva ce facem pentru țară)
•scriem scrisori către cei care calcă în picioare democrația și statul de drept (da, și asta este tot din dorința de a contribui cumva)
•organizăm marșuri de protest atunci când drepturile ne sunt încălcate
DAR, mai important, poate, este ceea ce facem pentru a promova Romania, tradițiile, cultura și limba aici, la capătul lumii:
•Organizăm școli de limba română ( pe banii canadienilor nu ai romanilor)
•Organizăm tabere de limba română
•Organizăm Clubul Copiilor (cu diverse activități în limba română – Știință, Aeromodele, Artă Culinară, Cenaclu Literar, Decorațiuni, Jocuri Logice, etc)
•Organizăm an de an Gala de Strângere de Fonduri pentru Ziua Copilului iar cu banii obținuți bucurăm copiii din comunitate cu mini vacanțe de 3 zile pline de activități menite să îi ajute să învețe limba română prin joc
•Luăm parte la evenimentul Ziua Internațională a Iei (pe care o purtăm cu mândrie și o afișăm ori de câte ori avem ocazia)
•Organizăm Teatru de Păpuși cu păpușari români

Și lista ar putea continua. Ca să înlătur orice fel de speculație, organizația nostră este una Non for Profit, deci tot ceea ce facem, facem pentru că ne iubim țara și vrem să ținem vii în inimile copiilor noștri imaginea României, cultura și tradițiile noastre.
Veronica este membră a acestei organizații și deși lucrează (este Senior Consultant si Project Management Professional ca să înțelegeți că expresia ”intelect delicat” nu are ce căuta alături de numele ei), are 3 copii și nu are nici un fel de ajutor (altul decât cel de la Dumnezeu), își voluntariază cu generozitate timpul pentru comunitatea românească… mă deranjează și mă doare că un astfel de om , o astfel de mamă este etichetată ca ”fără suflet” și ”cu frustrări materne” – doamnă, ce anume vă califică să puneți astfel de etichete unor oameni despre care nu știți NIMIC?!?
Este de înțeles faptul că ați sărit să vă apărați fiul, dar să vă puneți în ipostaza de mahalagioaică și să aruncați ”bezmetic” cu noroi nu este nici acceptabil, nici de înțeles. Cu ce drept ne dați sfatul de a nu vota și ce anume vă îndreptațește să ne catalogați ca ”talibani gălăgioși, direct responsabili pentru distrugerea țării”? Pentru că dumneavostră pomeneați un proverb românesc ”Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia” (pe care eu in postura dumneavoastră l-aș fi evitat deoarece pe Mircea pare să îl doară de grija multora – de altfel, Veronica tocmai de aceea i-a scris), eu vă voi aminti altul – ”Ce naște din pisică, șoareci mănâncă”.
Doamnă, dacă aveați impresia că aveți ”experiență psiho-pedagogică”, poate că ar fi cazul să vă uitați puțin în ”ograda” dumneavoastră și să constatați că ați cam ”dat cu oiștea-n gard” cum spune românul … În rest, numai de bine!

 

sursa: voceadiasporei.ro

57 COMENTARII

  1. Bravo mămica lui Mircea ne-a demonstrat ca prostia se moștenește si cine dracu se uită la o emisiune cu un astfel de imbecil

  2. asa mama …asa fiu !! Marlania e la noi, o „calitate” etalata cu mandrie ! 🙁

  3. Nu ne uitam la antena 3, asa ca nu mai dati stiri cu asa ceva. Va irositi timpul, veniti cu ceva constructiv, …

  4. Cand va citesc „operele litarare” demne de premiul Nobel la literatura, imi vine in minte un proverb: „Doamne feri de minte slaba!” Mai bine mergeti si va culcati, voi ce injurati tot ce nu e admirator neconditionat al Latrinei3!

    • Carole, mai intai invata romaneste, dupa aceea comenteaza! Cine te pune sa intri-n vorba daca nu-ti place subiectul? Ai vorbit si tu , vorba proverbului: ” sa vorbeasca si nea Ion, ca si el e om”! Daca tot iti plac proverbele !

  5. In poza aia e Daniela Covaci ? Covaci, nume maghiar! Tu si ailalta, brunete, neeuropene.Ceva de prin Arabia !Mda, lectii de romanism!

    • Mai , tu nu esti Mircea Badea ??? Dupa intelect ( a se citi prost ) , asa pari !!!

  6. Doamne, da nu-l mai faceti vedeta! a dovedit ca e un nimeni, de ce conteaza ce spune ala?

    • fratilor vorbiti de Badea de parca ar fi unica vedeta ramasa in viata. Lasati-l pe bietul om sa manince in continuare la cacat din gura ca doar asa castiga si el cinstit o piine fara sa depuna prea mult efort. Cit despre noi cei din diaspora ce tot ne amestecam in viata politica a tarii. sa ii lasam sa se ocupe cei ramasi acasa care i-si vind votul pe nimic si apoi innoata in cacat pina in gat pina la urmatoarele alegeri rugindu-se la d-zeu sa nu bata vintul ca face valuri si se sufoca

  7. pentru LIONEL de alaturi: pentru ca esti tu un bou mah !
    pentru doamna Gabriela Covaci : e o zicatoare „Nu te pune cu prostul ca te coboara la nivelul lui si te bate cu experienta” …
    pentru VIK : vezi, tocmai i-am zis doamnei Covaci ce se intampla cand se pune cu prostii. eu i-am spus, tu i-ai aratat !

    • bine am inteles, si te felicit, te-ai facut remarcat. Dar poti sa contrazici ceva din ce am zis eu? M-ar interesa mai mult decat gargara ta ieftina, ca sa te trimit in p.. ma-tii stiu si eu.

  8. Madame Dondas ( dupa nume pari unguroaica), daca iubesti atata Romania, de ce n-ai ramas in tara sa lupti, tu si ai tai. Las-o balta !

  9. Norocul Romaniei este ca prin libertatea cuvantului toti idiotii se dau de experti, toti hotii, de oameni cinstiti.
    E foarte bine ce face PSD-ul si Latrina 3, caci numai asa putem sti cine sunt, cum sunt si cam ce hram poarta, putem vedea cu ce se diferentiaza de restul oamenilor.
    PSD-istul este OMU’ superior, latrinistul vocea lui…doar d’daia si-au votat pensii speciale…ei nu sunt oameni obisnuiti ca noi, plebea.
    Asta trebuie sa vada toti, ca sa stim cum votam la parlamentare.
    Foarte bine face Mircea Badea si a sa mama, ca sa stim bine cu cine avem de a face.

    • Esti batran si esti batran degeaba. Tin sa-ti aduc aminte ca parlamentul nu e format numai din psd-isti. Tin sa-ti aduc aminte ca oamenii care nu inghit propaganda asta ieftina nu sunt toti psd-isti. Si tin sa-ti aduc aminte ca traim intr-o democratie, unde e firesc sa exsite mai multe curente de opinie. La ce discurs de 2 lei ai, sunt sigur ca iti e dor de vremurile in care nu exista nici macar opinie, ci ordin de la tovarasu, iar tu trebuia sa aplauzi. Stiu ca era mult mai simplu pentru cei ca tine, dar resemneaza-te, nu se va mai intampla prea curand. Ne-a eliberat diaspora 🙂

      • In anii cu „ordin de la tovarasu” s-a construit si s-a ridicat Romania din inapoiere, purici, analfabetism, agricultura cu magarul, intuneric, si inca multe alte „binefaceri” in care o lasasera „democratii” de dinainte de comunism. Inca si in anii 70 puricii mai erau la ei acasa in tara. Electrificarea nu e terminata nici acum, asfaltarea acum abia a inceput in satul romanesc, apa si canalizarea sunt doar povesti inca, asa ca WC-ul e tot in fundul curtii. Cat priveste parlamentul se poate spune la sigur ca e PSD-ist nu numai pentru tradatorii aflati in acoperire in alte partide ci si pentru ca fiind majoritari voteaza fix ce vor, nemaicontand ceilalti. Asa ca lasa explicatiile pentru prosti, ca nu sufera toti de asa ceva, cum cred sincer Plagiatorul si ai lui. Vrei o descriere detaliata despre ce era Romania de dinainte de comunism ? Stii cand a inceput alfabetizarea in masa a celor peste 80 % de analfabeti din populatia tarii ? Dar cum a fost cand a intrat in sat primul tractor ? dar cand s-a auzit vorbind primul aparat de radio ? Stii ca pana prin 1960 nu vazuse nimeni un autobuz prin satul lor ? Se prea pate ca cei cca 80 de ani de regalitate sa nu fii fost de ajuns sa se faca toate acestea, dar cu „ordin de la tovarasu” s-au facut in 35-40 de ani dimpreuna cu cateva sute de ORASE NOI, in fiecare orasel, targ, sau municipiu din tara asta. Nu exista un singur orasel sau comuna mai ridicata sa nu aiba un cartier de blocuri unde a vazut taranul pentru prima data in viata un wc, o vana, un dush. Ca s-au facut toate acestea cu biciul in mana e adevarat, dar va intreb, acum ca nu mai e biciul se mai face ceva, macar de doi lei, sau de cand a murit biciul tot ce se poate e sa se jefuiasca si sa se devasteze munca societatii romanesti pe zeci de ani inapoi ? Inteleg ca asta aplaudati si va dati de ceasul mortii sa lamuriti pe boii care se uita in gura voastra.

  10. vik-ule, cine esti , mai bulache? a dracului scursura esti. poti sa ma injuri, pana la varsta mea de 73 de ani am vazut multe, asa ca sunt imun la jignirile tuturor cocalarilor. stiu ca te referi la basescu cand spui de votul din 2009, dar, tot usl-ul + johanis nu ajung nici la degetul mic al piciorului stang al lui basescu. p.s. daca ma injuri, sa le spui parintilor tai ca au zamislit un bolnav mintal.

    • Dar tu esti cumva Becali? Pe principiul „l-am facut jigodie da nu l-am injurat” :))) Bine, fara sa te injur pot sa spun ca esti un oxiur basist si securist pe deasupra, de asta sunt sigur. Cu ce drept ma intrebi cine sunt, m-ai vazut cumva cu plete si inblugi pe strada si nu ma incadrez in directivele primite de la tatuca? Ia stanga-mprejur si ciocu mic!

  11. Romanul din Bucuresti care nu poarta ie dar a suportat cel putin 5 ani consecintele votului diasporez din 2009 iti spune, draga romanca din Canada, ca esti o mincinoasa si o ipocrita. Mama lui Badea nu s-a bagat in seama singura, ci probabil ca nu s-ar fi bagat daca n-ar fi mentionat-o cealalta purtatoare de ie, tot din Canada. Daca as face eu referire la mama ta acum probabil ai sa ma crezi nesimtit. Dat fiind ca Cicirica din Canada poarta ie, are voie sa faca referire la mama cui vrea. Pe urma, afla ca la cresterea economica a Romaniei contribuim toti, chiar si noi astia care nu ne bem cafeaua langa CN Tower, asa ca nu vad cu ce esti mai desteapta ca mine. De votul vostru m-as lipsi bucuros – ala de dinainte cu votul vostru a iesit presedinte, iar pe asta de acum, alta lumina sfanta in materie de politica, tot voi vi l-ati insusit, desi dpdv statistic – cateva mii din 3-4 mlioane cati sunteti- sunteti nimeni in drum. Asta apropo de ce face diaspora votand pentru tara. Cat despre ziua iei si jocurile voastre logice, te sfatuiesc sa le promovezi la Roma. Acelasi succes ai sa il obtii practic oriunde, diaspora romaneasca s-a acoperit de glorie din Ungaria pana inThailanda, unde avem diasporez condamnat la spanzuratoare – si nu ma refer la jocul de vocabular cu acelasi nume. Sa-ti mai zic de zilele romanilor din Canada sau din Italia – da, am luat si eu parte la ceva de gen, si tin sa iti amintesc, desi sunt sigur ca stii, ca tot cu manele si mititei se lasa, cu toata iia si cultura voastra. Hai ca mai am si alte treburi acum. Au revoire.

    • Majalafii si pupincuristi. Tradatori ai Romaniei si Romanilor toti cei din Latrina 3!

      • Desigur. Eu care sunt un latrinist tradator platit de varan, de Ponta si de Putin, am fost in stare sa scriu 200 de cuvinte in care sa justific de ce nu are dreptate cine cred eu ca n-are. Tu care esti un adorator al libertatii, un democrat pur sange si un erudit patriot, mi -ai adresat o scuipatura abjecta. Pana la urma asta va e nivelul, musiu.

        • Mircea si altii ca el care se cred ca au un IQ peste medie ar face bine sa-si faca o analiza mai amanuntita ce face cu acesta ca daca il foloseste pentru tot felul de intrejectii si sunete de tot felul precum orataniile salbatice. Important in viata este ceeace faci cu educatia pe care ai dobandit-o ca daca o folosesti cu rele intentii atunci esi un zero barat ca persoana. Niciodata nu e prea tarziu pentru o schimbare asa ca mai avem inca rabdare, cine stie minuni se mai pot intampla. Lui Mircea ii doresc o revenire macar la normal.

          • Mircea Badea este un tip care are o emisiune tv. A facut ceva cat se poate de normal: a vorbit. Dupa tine inteleg ca normal ar fi sa vorbeasca doar aia care nu sunt de acord cu Badea. Daca nu iti convine, exista o solutie simpla: telecomanda. Deci ia mai gandeste-te cine ar trebui sa revina la normal.

    • Nici pe d-na Badea n-a întrebat-o nimeni nimic si totuși n-ai fost ofuscat? De ce? Aaa! A scris peste 200 de cuvinte. Puteți scrie mii de cuvinte, degeaba, căci sunt fără conținut! Bateți apa-n piua!

      • Esti proasta. A facut aia din canada referire la ea si normal ca femeia a intervenit. Ti se pare ca n-a bagat-o nimeni in seama? Sa iti fac o schema sa pricepi?

        • Vik,fiecare om are dreptul la opinie ,raspuns – daca este civilizat. nu conteaza pe unde sant romanii , ce fac..cine face rau trebuie sa plateasca . Esti acru rau !

        • Se vede limpede ca esti MITOCAN…..nu sunt necesare explicatii sulimentare.

          • Omule, stii ce-i o dezbatere civilizata ? Ramai in subiect, nu te lega de presupuse trasaturi caracteriale! Esti imaginea ideii coborate in strada! Vulgul prin excelenta ! Daca Vik e mitocan, tu esti esenta de tot ce e negativ, inclusiv mitocania ! Intr-adevar, nu sunt necesare explicatii „sulimentare (vorba ta)

        • Cine se scuza, se acuza! S-a simțit cumva lezata?
          In alta ordine de idei, eu nu v-am jignit! Urmărindu-va activitatea din mediu on line imi dau seama ca sunteți in elementul dv. folosind un astfel de vocabular in permanenta. Cine nu e de acord cu dv. trebuie jignit!
          Atunci, ca sa vorbim aceeași limba, va aduc la cunoștiință ca proasta a fost mama dv. ca
          nu v-a avortat!

          • De ce te supara adevarul? Pai daca e ok cu tiganci imputite, cu gaozari, cu porci, cu varani, nu ar trebui sa te simti lezata ca cineva iti zice ca esti proasta, e un cuvant din dex.

      • Braileanca din Canada n-are creer ca toti brailenii: oras de amestecaturi, criminali si betivi ordinari. Ti-era frica sa iesi pe strada! Acolo am vazut prima si ultima oara in viata mea betivi dormind in mijlocul strazii cand afara eau minus 20°, acolo am vazut crime in plina zi din motive de…onoare, acolo oamenii nu vorbesc ci urla,acolo femeile se considera cele mai frumoase din tara dar sunt cele mai vulgare si mai proaste din lume etc.Domnule Badea, fii mandru ca te-a criticat o braileanca! Inseamna ca valorezi mult!

    • Bravo, domnule Vik. Nu-l cunosc personal pe Badea dar nu merita sa fie tratat asa. S-o lasam balta cu emigrantii romani !Locuiesc in Italia, am cetatenie italiana, m-am comportat exemplar si totusi zilele trecute mi-a crapat obrazul de rusine! Un prieten de familie a fost la medic si eu l-am insotit. N-am intrat dar medicul a intrebat cine sunt si si-a dat seama ca sunt roman. A ras si a zis” nu pareti roman ca aia se-mbata si-si bat nevestele si copiii!” Aparte nesimtirea medicului, dar e adevarat. Aici e plin de moldoveni care fac exact ce-a zis medicul. In plus, fura, inclusiv rosii de prin gradini. Respectiva care i-a scris lui Badea e din Braila. Am locuit 16 ani in acel infect oras si mi-a ajuns pentru zece vieti ! Oamenii sunt oribili! Am zis tot!

      • Eu nu judec cine si de unde e, judec fatarnicia si minciuna, de care scrisoricile astea ale romancutelor ofuscate abunda. Le place democratia dar nu accepta ca cineva sa aiba ceva impotriva lor. Traiesc in occident si n-au invatat nimic. Injura un post de televiziune care nu e cu nimic mai rau decat restul – propaganda fac si unii si altii, singura diferenta e pentru cine. Ba inca as putea spune ca Antena 3 mai are ceva ziaristi valorosi, care trateaza subiecte pe care nu le-am vazut la altii, ca de exemplu veteranii de razboi sau martirii inchisorilor comuniste. Sunt curios cate din romancutzele astea cu ie si fota stiu cine este Ioan Dobran sau Teodor Greceanu si ce au facut ei pentru Romania. In fine.. nu pot decat sa va urez toate cele bune si succes acolo unde sunteti.

    • Vikule ce este ma rau cu votul din 2009? sau tu voiai puiemontism in avans? Sper sa te saturi acum de nu mai poti duce!

      • Bre Georgelule, sa te iau si eu asa, nu stiu ce e in neregula cu votul din 2009, dar stiu ca dupa 5 ani de modernizare a institutiilor statului (ar fi 10, dar pe primii 5 nu pot sa ii reprosez cuiva, ca si pe mine m-a prostit panchiorul prima data) suntem in urma a jumatate din tarile africane la coruptie, servicii medicale, speranta de viata si multi alti indici. Inclusiv in urma unor tari de prin Asia de care n-ai auzit. Daca nu ma crezi te rog sa consulti cia database. Mai stiu ca de exemplu am 50% sanse sa supravietuiesc intr-un spital romanesc dupa o banala operatie de apendicita. Nu mai zic de conditiile in care nasc femeile. Nu mai zic ca stiu bine cum lucreaza institutiile alea modernizate. Nu mai zic ca suntem pielea p… in politica externa, si ca aliatul de nadejde al SUA in regiune nu suntem noi, cum zicea tatuca al tau cu care nu e nimic in neregula, ci Polonia. a zis-o Obama, nu o zic eu. Mai vrei?

        • Mala sanità exista si-n Italia. Nu stii daca medicul vrea sa te vindece sau sa reduca populatia globului ! Intri cu o banala raceala si nu mai iesi viu. Un prieten avea pneumonie iar medicul de familie i-a dat medicamente pentru tensiune. Noroc c-a mers la urgenta si a descoperit ca avea pneumonie, altfel murea.

        • Numai ca daca „panchiorul” incerca sa spuna un cuvant despre ce se intampla sareau cei de la WC-ul 3 si ii puneau pumnul in gura ca nu e treaba lui, ca guvernul conduce si ca sa stie tot romanul ca Base tre sa fie doar o cucuvea in podul Cotrocenilor i-au taiat avionul, sa mearga cu caruta, ceea ce nici unui bou ce admira WC-ul 3 nu i s-a parut a fi ceva nedemn, ci dimpotriva. Unde e WC-ul 3 cand se intampla ceea ce se intampla prin spitale, maternitati, etc, de ce nu ia la intrebari guvernul, sau ce e rau in tara e de capul presedintelui si ce e bine e de capul lui Plagiatotul Sef ? Eu imi dau seama cu cine stau aici de vorba, ce trepadusi, ce infantili, ce secaturi sunt numai dupa ce aflu ca sunt hipnotizatii lui Gadea si Dana Grecu et comp. Am si aici in jur aceasta fauna si cunoscandu-i stiu ce e de capul lor.

          • Bine ca ai auzit si tu de plagiat. La ce fatza de magazioner betiv ai sunt sigur ca tu esti doldora de lecturi. In rest n-are rost sa iti comentez delirul basist, nu ma lasa siteul democratic nasul tv, unde e bine cu jigodie, cu latrina, cu wc, cu fauna, da nu e bine cu „il lingi in c.. pe basescu”.

  12. Din mahalagioaica nu se putea naste decat un mahalagiu, un gunoi. este un GUNOI. Isi castiga existent inutila din a latra injuraturi si jigniri la televizor. Asta e ocupatie de om serios, de om onest? In fond ce meserie are acest gunoi?

    • Bou nenorocit ! Ce studii ai ? Stii ce sunt parintii lui Badea si ce studii are el? De pamflet si arta ai auzit? Se vede ca esti ciocanar ! Pentru tine numai cine da cu sapa munceste!

Comentariile sunt închise.