florin-daniel-sandru

Secretarul de stat Florin Daniel Șandru a anunțat că demisionează din funcție după ce Guvernul a adoptat modificări controversate ale Codului Penal. Întreg departamentul pe care îl conducea a demisionat, transmite digi24.ro

Daniel Șandru era coordonatorul Departamentului CENTENAR din cadrul Guvernului, înființat anul trecut pentru a coordona la nivel naţional manifestările pentru aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

„Menţionez faptul că recurg la acest gest de onoare întrucât, din poziţia pe care o deţineţi, aţi transformat serviciul public într-un serviciu dedicat intereselor personale ale unor politicieni cu probleme de natură penală, prin adoptarea de către Guvernul României a OUG privind modificarea Codurilor penale, ceea ce contravine flagrant principiilor în care cred, fidele democraţiei şi statului de drept.

Sper ca ziua de 1 Decembrie 2018, momentul aniversării Centenarului Marii Uniri, să vă ofere, dle Prim-ministru, un prilej de reflecţie asupra răului pe care l-aţi produs acestei ţări şi care va fi consemnat ca atare în istoria României”, arată mesajul transmis de Șandru premierului.

„Pentru activitatea desfăşurată de la înfiinţarea sa, din august 2016 şi până astăzi, 1 februarie 2017, Departamentul CENTENAR a promovat concepţia unei Românii sărbătorite prin modernizare şi progres. Credem că o astfel de concepţie este incompatibilă cu acţiunile Guvernului Grindeanu. Credem că Centenarul României unite nu poate fi întâmpinat printr-o nefericită întoarcere în timpuri lipsite de speranţă şi orizont şi printr-o abdicare de la valorile morale ale statului de drept”, mai spune fostul secretar de stat.

Pe Facebook, Șandru a scris: „Gata. În seara asta voi fi în stradă”.

demisie-guvern