Se întâmplă în România! Secuii au aprins focuri în 28 de localități din Harghita pentru DELIMITAREA GEOGRAFICĂ a zonei | Luminăm hotarele Ținutului Secuiesc!

2210
29
phpThumb_generated_thumbnailjpegConsiliul Naţional Secuiesc continuă seria de acțiuni provocatoare la adresa statului român. O astfel de acțiune, pentru promovarea autonomiei în 28 de localităţi din Harghita, s-a desfășurat sâmbătă.
Zeci de focuri au fost aprinse, sâmbătă seara, în 28 de localități ale județului Harghita, în cadrul unei acțiuni prin care s-a dorit ‘luminarea hotarelor Ținutului secuiesc’ și s-a solicitat autonomie teritorială pentru maghiarii din zona respectivă.
Manifestarea a început concomitent în toate cele 28 de localități din Harghita, dar și în alte câteva zeci din Covasna și Mureș, a cuprins o slujbă religioasă, în unele localități discursuri și programe folclorice, s-a intonat imnul Ungariei și cel secuiesc, după care s-au aprins focuri de tabără ori lanterne, faruri de la autoturisme și reflectoare, informează Agerpres.
A existat și o petiție, semnată de președintele CNS, Izsak Balazs, unde se afirmă că viitorul acestei regiuni nu poate fi imaginat decât „ca o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, cu prerogative sporite, situată între limitele sale regionale firești, formate în cursul istorie”.
În proclamație se mai precizează că prin această acțiune secuii doresc să aducă la cunoștința Guvernului României și lumii întregi că vor să dispună de dreptul lor de autodeterminare și solicită autonomie teritorială.
‘Dorim, prin acest mod, să aducem la cunoștința Guvernului României, dar și a întregii lumi, că ținutul secuiesc există și dorim să accentuăm din nou aspirația noastră istorică formulată cu ocazia Adunării Naționale a Secuilor de la Ditrău: vrem să dispunem de dreptul nostru de autodeterminare, iar în baza acestui drept solicităm autonomia Ținutului secuiesc, în cadrul statului Român!’, se arată în proclamația menționată.

29 COMENTARII

  1. SA MULTUMIM DIN INIMA ,,PARTIDULUI BALAMA U.D.M.R.” ACEPTAT DE ILIESCU SI CARE NE-A CONDUS APROAPE 25 AE ANI ….

  2. pe pamintul romanesc autonomie magiara unde sa mai pomenit asa ceva ce fac parlamentari cu presedintele din hirtie

  3. Ce oameni „civilizati” ungurii astia, adevarati europeni din …Asia ! Autoritatile stau si dorm in loc sa-i ia pe agitatorii astia si sa le aplice legea! Aproape toti europenii vor unire si ei vor autonomie ! Dobitoci manipulati de Budapesta !

  4. eu sunt italian dar vechiul imperiu austro-ungar a fost cel care a cladit orase….culturii…

    • Bai Nino Tonino si italian pe deasupra „vechiul Imperiu Austro-ungar” n-a trait decat de la 1867 pina la 1918 ! Inainte era Imperiul Habsburgic, iar orase si cultura au „construit” nemtii si austriecii, asa cum au construit si la voi in nordul Italiei ! Si-ti mai spun ceva, tu stii ca ungurii astia civilizati au invatat sa scrie de la romani ?

      • tu copile ai vazut orasele facute de ungurii?
        tu ai vazut arad..oradea? sighisoara?
        nu mai vb. ca te faci de ras!

        • Ai vazut ce italiene sunt aceste orase (ma refer la stil) ? Multe au fost construite chiar de italieni: Alba Iulia, cetatea Devei etc. In Italia , orice sat e o Sighisoara, amico! Se vede ca provii din emigranti italieni si ca nu ti-ai vizitat niciodata patria-mama! Sau cel putin asa dai impresia! Inginerii si constructorii Europei raman , ne place sau nu( ci piace o no), italienii. Singurul tratat de arhitectura existent in Europa pana in sec XIX a fost cel al lui Vitruvius care a trait acum vreo 2000 de ani!

    • Un italian cu semnu’ntrebarii! unu care nu-si cunoaste istoria! ROMA si GRECIA au creat totul in Europa! Restul e imitatie: „l’imitation n’a pas valeur!” Apoi, nu se-ntelege quello che dici, amico! ” a cladit orase…culturii” che vuoi dire? poate: orasele culturii; poate orase pentru culturi; poate: orase, culturi…Parla chiaro, caro!

  5. si eu as fi participat acolo! daca nu era prea departe!
    bine au facut!

    • Frate, ce animal italian esti! Ai uitat ca-n primul razboi mondial italienii si-au dat viata ca sa scape de habsburgi? Au avut loc si pedepse capitale prin spanzurarea italienilor patrioti din nordul Italiei ocupate de austrieci! Ce dracu’esti asa incult? Stiai ca primul guvern de dupa al doilea razboi mondial avea in componenta italieni care fusesera in temnitele austriece deoarece luptasera pentru libertate ? Esti o rusine pentru Italia si pentru traditia ideii de libertate care anima aceasta tara de aproape 3000 de ani. Vorba voastra: „vaffa’nculo, amico !”

  6. sigur….e bun un tinut secuiesc…..de fapt o enclava secuiasca…..fara dreptul de a intra pe teritoriul romaniei si avioanele comerciale sa fie dirijate spre alte directii…..daca pot considera ca rezista timpului e ok…..in cateva decenii se intorc in epoca de piatra,astfel tinutul secuiesc ar deveni cea mai mare inchisoare din lume.

  7. Eu zic sa nu mai consume lemnele pe aiureli;la cate paduri au jefuit,e pacat sa mai si risipesti…

  8. pentru linistirea spiritelor din zona, cineva propunea ca taberele de refugiati arabi sa fie instalate in cele 3 judete isterice: covasna, harghita si mures. subscriu:)

  9. Romanii n-au spirit vulcanic ca bozgorii dar, daca vreodata un guvern va aproba asa ceva, bozgarii care vor mai ramine in viata se vor duce cu totii in pizd….scuzati, la patria muma.

    • vorbeste din tine lipsa de cultura si civilizati-e milenara ! ca altfel nu pot sa imi explic …cretinatate-a ta!

  10. CINE OARE INSTIGĂ SPIRITELE ? ASEMENEA SUBVERSIVITĂŢI SE ÎNTÎMPLĂ PENTRU CĂ INSTITUŢIILE ABILITATE NU-ŞI FAC DATORIA ŞI NICI NU CUNOSC ADEVĂRATELE NEMULŢUMIRI ALE LOCUITORILOR DE ACOLO. SE MAI ÎNTÎMPLĂ PENTRU CĂ ROMÂNII DIN ZONA RESPECTIVĂ S-AU ÎNDEPĂRTAT SAU SECUII S-AU ÎNDEPĂRTAT UNII DE ALŢII ŞI S-AU INTERIORIZAT ÎN MICI GĂŞTI SĂTEŞTI CARE DACĂ LE CAUŢI MAI ÎN DE AMĂNUNT CAUZELE SE VA CONSTATA CĂ PRETENŢIILE SÎNT FOARTE DIVERSIFICATE ŞI CĂ NICI EI ÎNŞIŞI NU ŞTIU EXACT PENTRU CE LUPTĂ. LE-A FOST INOCULATĂ IDEEA AUTONOMIEI.DACĂ LI S-AR TĂIA CU ADEVĂRAT DREPTURILE PE CARE LE TOT DENUNŢĂ DE ANI DE ZILE ,OARE UNGARIA mare LA CARE TOT VISEAZĂ ca pasărea la mălai, AR FI INTEGRAŢI ÎN PATRIA LOR MAMĂ ŞI S-AR DUCE ÎNVÎRTINDU-SE UNDE CRED EI CĂ NUMAI PRETIND FĂRĂ SĂ OFERE CEL MAI MIC RESPECT PENTRU CĂ SÎNTEM CEL MAI TOLERANT POPOR ,PE CARE L-AU CUNOSCUT EI VREODATĂ. IA SĂ MEARGĂ EI ÎN FRANŢA-de exemplu ŞI SĂ BATĂ CU PUMNUL ÎN MASA LUI HOLLANDE,APOI SĂ TE ŢII ………LA DREPTURI !

  11. In replica, putem face acelasi lucru :delimitarea granitelor vechii Dacii inainte de venirea barbarilor din Asia indepartata. Si tot ce nu e european, sa se-ntoarca in patria mama ! Frati romani, va lipsesc ideile! Trianonul trebuie sa fie anulat si vechile populatii ale Europei (n.b.NU cele venite din Asia ) sa-si recapete teritoriile pe care au locuit de la facerea lumii incoace !

  12. Asa cum in America limba oficiala este engleza, in Franta franceza , in Ungaria maghiara tot la fel si in Romania limba oficiala este limba ROMANA , cui nu-i place nu este oblogat sa o suporte , poate sa plece linistit, TRAIM IN ROMANIA!!!!!!!!!

    • sigur ca acolo traiesti! cu tot cu oprea si cu toata slehta de hotii.

      • NINO TONINO,sunt convinsa ca nu este numele real si ca adopti un pseudonim…dar permite-mi sa-ti aduc la cunostiinta un studiu facut de cercetatori in domeniu si anume cum ca italienii ar fi cei mai rasisti dintre europeni! vad ca nu te dezminti…felicitari! iar pe de alta parte la capitolul istorie esti PRAF! nici macar istoria Italiei nu o cunosti suficient de bine pentru a face fata unei discutii la subiect…si atunci stau si ma intreb:de ce oare iti bagi nasul unde nu-ti fierbe oala,adica in istoria Romaniei? ce stii dumneata despre noi,istoric vorbind,sau despre unguri?! despre italieni eu stiu ca inainte au fost un imperiu,dar meritele asa zise ale civilizatorilor romani NU au fost ale romanilor 100%……poate un 20%,restul e poveste!

  13. Autonomia pe regiuni va exista dupa ce se vor forma regiuni NU PE CRITERII ETNICE si in care, in niciuna nu vor avea ungurii peste 50%! Autonomia va fi doar economica si administrativa iar limba oficiala ROMANA! Punct!

  14. Cautam colaboratori! E real, trebuie doar
    sa vezi! Acum e timpul sa vezi oferta noastra,
    pentru ca aici chiar ai ocazia de a castiga bani intr-o colaborare convenabila,
    in confortul casei tale, fara stres, fara griji, fara sefi, fara program fix.
    Totul e pregatit si functioneaza! Solicita acum detalii la adresa de email: [email protected]

  15. astia mai bajbaie, inca, prin negura trecutului. au mare nevoie de lumina, in mod sigur.
    dar in capetele lor seci.

Comentariile sunt închise.