Pe vremea cand am citit Biblia, fara sa imi doresc sa-i gasesc intelesuri ascunse si fara a fi o practicanta ferventa, m-a impresionat un mesaj , care este transmis de Pavel, apostolul “convertit”, in Epistola intai catre Corinteni – capitolul 13.

“De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

 Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.

Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.

Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.

Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.

Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”.

Din tot sufletul va doresc sa fiti impacati, dar mai ales sa aveti parte de dragoste si sa o impartasiti. Dati mai departe lumina din lumina si nu-i uitati pe cei sarmani. Si ei au nevoie de dragoste.

Cristos a inviat!

9 COMENTARII

  1. Adevarat ca a’nviat!
    Sunt, este, poate cel mai frumos si elecvent pasaj din epistole, mie imi place cel mai mult.
    Paste fericit tuturor si multa lumina in suflete!

  2. Adevarat a inviat!Sa te bucuri de multa dragoste si tu Cristina, de cit poate cuprinde fiinta ta!Paste fericit tuturor!

Comentariile sunt închise.