bombardament afgansitanUn bombardament al armatei americane ar fi vizat, sâmbătă, un spital gestionat de organizatia „Medici fara frontiere” in Kurduz, oras din nordul Afganistanului.

Au fost ucisi 9 membri ai personalului medical si cel putin 7 pacienti, inclusiv 3 copii. In momentul atacului, in clinica se aflau 105 pacienti si 80 de membri ai personalului medical, afgani si straini.

Potrivit unor surse din NATO, americanii au lansat un raid aerian pentru sustinerea armatei afgane impotriva talibanilor.
Organizatia „Medici fara frontiere” anunta ca a dat coordonatele spitalului fortelor afgane si americane in mai multe randuri, tocmai pentru a nu fi tintit din greseala. Este insa posibil ca talibanii sa se fi ascuns deliberat in incinta spitalului ori in apropiere, o tactica la care recurg in mod frecvent.

Desfasurarea evenimentelor, sambata

bombard afg

bombard afg 1

ora 18:00 Comandantul american al fortelor internationale din Afganistan, generalul John Campbell, a cerut scuze sambata presedintelui afgan dupa ce un spital al organizatiei umanitare Medici fara Frontiere (MfF) a fost bombardat, a anuntat biroul de presa al presedintelui afgan, citat de Reuters.

Generalul de armata John Campbell i-a oferit detalii presedintelui afgan Ashraf Ghani si si-a cerut scuze, se mentioneaza intr-o declaratie a biroului de presa mentionat.

O purtatoare de cuvant a coalitiei internationale nu a putut confirma imediat daca generalul Campbell i-a telefonat presedintelui Ghani.

Pe de alta parte, o purtatoare de cuvant a MfF din Berlin, Christiane Winje, a declarat ca cel putin 16 oameni au murit si 37 au fost raniti in bombardamentul asupra spitalului din Kunduz, transmite DPA. Bilantul anterior era de noua morti.

 ora 16:50 Un reprezentant al Organizatiei umanitare Medici fara Frontiere (MfF) a anuntat sambata ca personalul de la clinica din Kunduz a sunat in disperare la oficiali militari ai NATO din Kabul si Washington in timp ce bombele au cazut timp de aproape o ora peste spitalul din acest oras aflat in nordul Afganistanului, informeaza Reuters.

Prima bomba a cazut la orele locale 02:10 a.m., iar la 2:19 a.m. personalul MfF a sunat oficiali ai NATO din Kabul si, cateva minute mai tarziu, au fost sunati si oficiali militari din Washington, a declarat un reprezentant al organizatiei umanitare, sub rezerva anonimatului.

ora 13:00 Numarul victimelor a crescut. Presa internationala relateaza ca 9 medici au fost ucisi in bombardament. The Guardian informeaza ca atacul ar fi durat circa 30 de minute.

Alte 30 persoane sunt date disparute, a precizat organizatia, mentionand ca, in momentul bombardamentului, in clinica se aflau 105 pacienti si 80 de membri ai personalului medical, afgani si straini.

Surse NATO din Afganistan au declarat pentru AFP ca spitalul ar fi putut fi lovit in timpul unui raid aerian american ce a fost lansat pentru sustinerea armatei afgane in contraofensiva acesteia impotriva talibanilor.

Un purtator de cuvant al Armatei Americane a admis ca americanii ar putea fi responsabili pentru atac.„Armata SUA a condus un atac aerian in Kunduz pe 3 octombrie, la ora locala 2:15„, a spus colonelul Brian Tribus.

Operatiunea, care a vizat „persoane ce ameninta fortele coalitiei, ar fi putut provoca pagube colaterale in centrul medical din apropiere”, a mai declarat colonelul Brian Tribus, purtator de cuvant al misiunii NATO in Afganistan.

Clinica organizatiei Medici fara Frontiere a acordat un ajutor crucial populatiei civile de la ocuparea orasului Kunduz de catre talibani si in timpul contraofensivei fortelor de securitate afgane, fiind singurul spital in aceasta regiune din nordul Afganistanului capabil sa acorde asistenta medicala pentru cazuri grave, noteaza AFP.

”MSF a tratat 394 de raniti incepand de luni, de la ocuparea orasului de catre talibani„, a explicat medicul Bart Janssens, directorul operatiunilor organizatiei. „Suntem profund socati de acest atac„, a adaugat el.

Kunduz, oras strategic in nordul Afganistanului, a fost in aceasta saptamana teatrul unor intense confruntari intre talibani si fortele de securitate afgane, care au preluat controlul orasului in cursul zilei de joi.

sursa: stirileprotv.ro

3 COMENTARII

  1. Icetati sa mai folositi „americanii”. „USA” SI „US” NU SINT UNA SI ACEIASI.
    MAI DE PREFERAT AR FII „ZIONISTII DIN ADMINISTRATIA „US”. SAU „CEI DIN WASHINGTON DC CARE SE OCUPA CU COMERCIALIZAREA DROGURILOR DIN AFGANISTAN” SAU „ETC. Cetatenii de pe continental Nord American nu sint AMERICANI sint niste oii cu creiere spalate care habar nu au ce se intimpla cu ei. IQ=0

  2. Liniste ! Americanii continua sa asasineze dar , sa nu spuneti la nimeni . Sa stam cu ochii pe Putin

  3. De ce suntem vazuti peste tot! O oferta, daca nu e serioasa, este vazuta un
    timp, apoi dispare. Insa noi suntem deja de ani de zile pe piata si suntem
    vazuti din ce in ce mai des! De ce! Pentru ca aici totul este extrem de serios!
    Cautam colaboratori la fel de seriosi, care vor cu putere sa-si cladeasca un
    viitor mai bun. Solicitati acum informatii la adresa de
    email: [email protected]

Comentariile sunt închise.