Romania libera continua dezvaluirile despre tezaurul Romaniei. Jurnalistii scriu ca in 1965, imediat ce a fost ales in functie, Ceausescu a mers intr-o vizita oficiala la Moscova, unde urma sa se intalneasca cu presedintele URSS, Leonid Brejnev. Cele doua delegatii au discutat chestiuni legate de relatiile bilaterale, pana cand Ceausescu i-a uimit pe toti, deschizand problema tezaurului. Aceasta nu era trecuta pe ordinea de zi, iar tonul ferm folosit de Ceausescu pentru provocarea discutiei nu a facut decat sa incarce si mai mult atmosfera.

”Iată câteva dintre cele mai importante momente. „O altă problemă, pe care noi am dori s-o ridicăm, este problema tezaurului care se află în păstrare în Uniunea Sovietică, încă din 1917”, a spus Nicolae Ceauşescu. „Înainte de toate, am vrea să vă spunem că punerea problemei cu tezaurul românesc ne-a provocat nedumeriri. Niciunul dintre noi, participanţi la tratative, nu eram la curent cu această chestiune şi am ridicat totul în picioare. Această problemă are o vechime de 50 de ani şi ea se referă la socotelile dintre Rusia ţaristă şi România regală”, răspunde Leonid nu sunt fundamentate nici din punct de vedere juridic şi nici din alte puncte de vedere”, arată Ceauşescu. Tot el continuă cu exemplul României regale, care a luat în păstrare aurul polonez, în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, dar mai târziu, când situaţia politică s-a schimbat, România comunistă a returnat Poloniei aurul. „Noi nu putem fi de acord cu felul cum au fost ridicate problemele de către tovarăşul Brejnev în legătură cu tezaurul”, a concluzionat liderul român. „Noi am ajuns la concluzia să considerăm această problemă îngropată, pornind de la ideea colabărării noastre frăţeşti în continuare. Considerăm această problemă nu pur şi simplu o problemă financiară. Nu este vorba de 900 de kilograme de aur sau 300 de milioane de dolari, aici este o problemă politică”, a replicat Brejnev. „După toate normele internaţionale şi interne, dacă îi dai cuiva să păstreze ceva, el este obligat să ţi-l înapoieze”, îi răspunde Ceauşescu. Liderul român face apoi referire la Consiliul Comisarilor Poporului, care decisese, în 1918, că tezaurul va fi predat României numai atunci când poporul român va fi la putere – „noi aici nu ridicăm decât problema de a restitui ceea ce a fost depozitat si ceea ce puterea sovietică a spus că va restitui poporului român”. Ceauşescu îi avertizează pe ruşi că nu se va putea vorbi de relaţii bune între cele două ţări, dacă nu se rezolvă această problemă. „Vă spun în mod cinstit părerea mea : aceasta nu poate constitui o bază de dezvoltare a relaţiilor noastre. Singura bază de dezvoltare a prieteniei şi colaborării dintre noi este discutarea cinstită a problemelor, oricât de spinoase ar fi ele, fără să le complicăm şi fără să le dăm o altă interpretare”, consideră liderul de la Bucureşti. „Problema aceasta va rămâne de rezolvat”, a concluzionat Ceauşescu. A trecut aproape o jumătate de secol de la acest schimb de replici între conducătorii de atunci ai celor două ţări. Şi ce s-a rezolvat?!…”.

9 COMENTARII

  1. PERPETUUMJAZZILE-AVSENIK MEDLEY.
    O zi frumoasă,prieteni!Să vă bucurati din plin de ea!

    • Sunt nemaipomeniti slovenii astia … merci de sugestie … „a cappella” de exceptie, unici … e nemaipomenita melodia pentru vremea asta insorita … dar mie imi place nemaipomenit si melodia aia a lor cu ploaia … „Rain”

      Sa ai o zi minunata … aaa, sa nu uit … iti apreciez foarte mult postarile … „tine-o tot asa”!

  2. ceausescu cred ca a vrut mai mult ptr romania decit au vrut iliescu si constantinescu la un loc.
    – a fost eliminat la timp ca devenea prea puternica romania .si nimeni in europa nu prea dorea acest lucru.ca era neamt sau italian sau rus.

  3. Sa te fereasca cel de sus sa intri in cardasie cu rusul…greu de iesit la capat cu el….dar totusi sa traim cu sperantza ca vom avea diplomatzi puternici,inteligentzi care vor rezolva si aceasta problema.

  4. Atitudinea arogantă afisată superior si mai ales retinerea unor bunuri patrimoniale ce apartin altor state,in baza unor documente OFICIALE, mă determină să nu ii am la inimă pe rusi.In plus o bună parte din arhiva statului roman se află incă in detinerea acestui stat”prieten”!Să mai adăugăm Planul Valev?Sau modul in care si-au intins ghiarele lacome peste Moldova si s-au declarat stăpini in Transnistria?Ar fi mult de comentat,cu trimitere directă celor care nu mai pot de dragul lor!

  5. Ce a luat rusul odata nu mai inapoiaza.
    Am inteles dintr-un alt articol ca tezaurul tarii noastre ar fi luat drumul Americii.

    • Corect,Oriana.Este un principiu de viata al rusului ca ce intra in posesia lui nu mai da sau vinde niciodata.

  6. Se rezolva… cand vor rusii, adica niciodata.
    Mai avem putin si se fac 100 de ani de atunci.

Comentariile sunt închise.