traian basescu - maria basescu - inmormantare - gheorghe andruşca

Fostul preşedinte Traian Băsescu, aflat la Suceava la priveghiul socrului său Gheorghe Andruşca, mort la vârsta de 96 de ani, a spus că acesta „a trăit frumos şi drept” şi că perioada cât a fost jandarm „i-a luminat viaţa”, iar atunci când vorbea despre mareşal „îi curgeau lacrimile”.

Traian Băsescu a spus că pentru Gheorghe Andruşca, cel mai bătrân veteran de război din judeţul Suceava, „perioada cât a fost jandarm a fost perioada care i-a luminat viaţa” şi că atunci când vorbea despre mareşal (n.r. – Ion Antonescu) îi curgeau lacrimile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Povestea din viaţa lui şi perioada cât a fost jandarm a fost perioada care i-a luminat viaţa, cred. A fost foarte lungă perioada aia şi când vorbea de mareşal îi curgeau lacrimile”, a declarat Băsescu.

Fostul şef de stat a menţionat că socrul său îi povestea întâmplări din perioada celui de-al doilea război mondial la care a participat şi ca jandarm nu a ajuns până la Stalingrad, ci doar a fost în teritoriile recuperate de la ruşi.

„De multe ori îl însoţea pe mareşal în deplasările pe front. A fost un om care a avut o experienţă extraordinară şi se pare că marele lui regret a fost că după instaurarea comuniştilor nu a mai fost bună Armata Regală. A rămas extrem de legat de Jandarmerie şi participa cu multă plăcere la evenimentele Jandarmeriei organizate la Suceava”, a spus Traian Băsescu.

El a adăugat că Gheorghe Andruşca a fost un om care a trecut prin tot ce putea trece un om născut în 1919 şi că regretă că nu l-a invitat la Cotroceni de Ziua Naţională ca să nu dea naştere la discuţii şi din acelaşi motiv a refuzat propunerile de a-l ridica în grad de general în rezervă.

„Acum îmi pare rău că nu l-am invitat niciodată la Cotroceni de Ziua Naţională, exact ca să nu fie discuţii, şi propunerile de a-l face general în rezervă le-am refuzat, deşi au fost vreo patru propuneri ale Jandarmeriei. Am zis că toată lumea va spune că şi-a făcut Băsescu general socrul”, a spus fostul preşedinte.

Băsescu a adăugat că acesta a trăit „frumos şi drept”.

„Mă bucur că a fost lucid până în ultima clipă. Mi-aş dori să ajungem toţi la 96 de ani”, a mai spus Traian Băsescu.

Socrul lui Traian Băsescu, Gheorghe Andruşca, a murit, joi, la vârsta de 96 de ani şi a fost înmormântat, sâmbătă, în cimitirul din cartierul sucevean Burdujeni cu onoruri militare, el fiind locotenent-colonel în rezervă, scrie mediafax.ro

3 COMENTARII

Comentariile sunt închise.