elena_udreaFostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea pune artileria grea pe preşedintele Klaus Iohannis, despre care susţine că „pare destul de autist”.

Afirmaţia a fost făcută joi seară în emisiunea „Ediţia de seară”, moderată de jurnalistul Victor Ciutacu la România TV, în contextul recentelor ciocniri dintre autorităţile române şi diverşi israelieni (de exemplu, cei care ar fi spionat-o pe Codruţa Kovesi).

În aceste condiţii, Elena Udrea şi-a exprimat îndoiala privind presupusa implicare a lui Klaus Iohannis în astfel de operaţiuni, scrie psnews.ro.

„Eu cred că, din punctul meu de vedere, domnul Iohannis sigur nu instrumentează ceva. Pentru că nu e capabil – nu din alt motiv. Deci cred că, faţă de dânsul, nu putem să facem această speculaţie, că are vreo strategie să se certe cu israelienii. Nu ştiu dacă cineva discută cu dânsul. Adică pare, aşa, destul de autist – nu ştiu dacă aţi reuşit dumneavoastră să staţi de vorbă cu dânsul. Administraţia de la Cotroceni astăzi probabil că este destul de neinspirată sau lipsită de experienţă, neatentă (că nici nu ştiu exact ce consilieri are dânsul)”, a acuzat Udrea, adăugând că, în opinia ei, „domnul Iohannis primeşte în plic diverse lucruri”, iar pe acesta „nu-l bagă nimeni în seamă”.