Didier Seeuws

Diplomatul belgian Didier Seeuws a fost numit vineri reprezentantul grupului de lucru al Consiliului de Miniştri (în care sunt reprezentate statele membre ale UE) pentru Brexit şi va conduce negocierile Uniunii Europene în ‘divorţul’ de Marea Britanie, au declarat sâmbătă pentru EFE surse comunitare, potrivit gandul.info

Didier Seeuws are 51 de ani şi este diplomat de carieră. Este licenţiat în ştiinţe diplomatice şi în drept european.

A fost purtător de cuvânt al premierului belgian Guy Verhofstadt şi şef de cabinet al preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, scrie tvr.

Didier Sweews a fost consilier în reprezentanţa permanentă a Belgiei pe lângă UE din 1998 şi până în 2002, fiind însărcinat cu relaţiile cu Parlamentul European. Până în 2003, a fost purtătorul de cuvânt al Departamentului de Relaţii Externe şi reprezentant permanent al Belgiei pe lângă UE.