lei-ron-baniGuvernul pregateste un fond de investitii pentru romanii care lucreaza in diaspora si vor sa isi deschida o afacere in Romania. La fiecare leu investit, statul le mai da inca unul.

Sumele ar putea ajunge pana la 50.000 de lei, nerambursabili, potrivit unor surse guvernamentale. In paralel, din aceasta vara studentii romani plecati la studii in strainatate se pot inscrie sa faca practica in ambasadele noastre, informeaza stirileprotv.ro.

Guvernul vrea sa ii transforme in oameni de afaceri pe romanii din diaspora. Ministerul Economiei va infiinta un fond de investitii prin care ei vor primi la fiecare leu investit in tara, inca unul de la stat. Granturile nerambursabile vor ajuge pana la 50.000 de lei potrivit unor surse guvernamentale si se vor aloca doar pentru cei care au firme si vin cu acte justificative pentru cheltuielile efectuate.

„Exista cateva modele de succes de exemplu 1 leu pus de investitorul privat, 1 leu pus de investitorul de stat. Ideea este crearea unui fond pentru investitorii din diaspora, de a contribui cu fonduri la proiectele pe care romanii din diaspora vor sa le faca”, spune Costin Borc – vicepremier.

Exista un plan si pentru cei aproape 50.000 de studenti romani aflati la studii in strainatate. Din vara ei se pot inscrie la stagii de practica in oricare dintre ambasadele Romaniei, fie ca vobim de Washington, Londra, Dubai sau Tokio.

„Va fi probabil initial o perioada de 3 luni in timpul verii, dar eu o vad ca si un lucru constant. Pentru ca sunt studenti in anii mai mari care au doar cateva ore pe saptamana si care pot sa-si permita sa lucreze. Avantaj pentru ambele parti. Noi beneficiam de niste oameni care vin cu dinamism si idei mult mai bune, iar dumnealor isi pot completa cerintele pe care le au pentru a-si gasi un job mai departe”, spune Costin Borc.

Anunturile vor fi postate pe site-ul dedicat programelor de practica: intership.gov.ro. Daca modelul aplicat deja in tara va fi extins si pentru ambasade, atunci studentii vor primi si bani pentru lunile lucrate. O parte dintre ei ar putea fi tentati sa lucreze in administratie, unde guvernul cauta oameni tineri si cu idei.