poza cadastru 1

O serie de politicieni, șefi de la Cadastru și afaceriști controversați au pus monopolul pe contractele scoase la licitație de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru realizarea Programului Național de Cadastru și Carte Funciară. Aceasta este o afacere de 1,3 miliarde euro, din care 300 milioane vor fi din fonduri europene, potrivit unei investigații publicate de linx.crji.org

Afacerea “Cadastrul Național” a fost adusă pentru prima dată în atenția publică de Elena Udrea, în 2011, când îndeplinea funcția de ministru al Dezvoltării și Turismului. Atunci a anunțat că un investitor privat va investi 500 milioane de euro pentru realizarea acestui program, urmând să își recupereze banii ulterior din taxele și impozitele care se plătesc la transferul de proprietate. Dar, afacerea a picat.

În aprilie 2014, ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremier Liviu Dragnea anunța că operațiunea de realizare a cadastrului se va realiza gratuit, de către Agenția Națională de Cadastru, cu sume mai mici și provenite din bani europeni, iar cadastrul urban va fi suportat din veniturile agenției.

„Ce fac Guvernul şi MDRAP? Oricum vom face cadastru gratuit, dar nu cu 16 miliarde de lei care să intre în buzunarele unor firme private. Aceste operaţiuni vor fi realizate de Agenţia Naţională de cadastru, dar nu cu 400 de lei, ci cu 75 de lei, pentru că nu vor fi acţiuni sporadice, ci pentru o localitate o dată, fără a folosi bani româneşti, ci cu fonduri europene”, spunea Dragnea, citat de mediafax.ro. Un an mai târziu, Liviu Dragnea spunea că Programul Naţional de Cadastru nu va fi finanţat în totalitate din Programul Operaţional Regional. “Cu greu am reușit să facem ca Comisia Europeană să accepte finanţarea din bani europeni ai acestui program. Sunt alocate 300 de milioane de euro, iar diferenţa de până la un miliard două sute, un miliard trei sute de milioane, va fi suportată din veniturile Agenţiei Naţionale de Cadastru”, a spus Dragnea.

Numai că, Liviu Dragnea s-a înșelat în 2014, pentru că afacerea a fost acaparată de firmele controlate de politicieni sau șefi ai Agenției Naționale de Cadastru.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) implementează Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) în perioada 2015 – 2023. Acest program are ca obiectiv înregistrarea gratuită până în anul 2023 a tuturor terenurilor, clădirilor, inclusiv a apartamentelor din 2337 de localități rurale și urbane, din România, în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Valoarea estimată a proiectului este de două miliarde euro, iar banii vor fi asigurați din fondurile ANCPI şi fonduri europene. Potrivit datelor furnizate de ANCPI, la începutul lunii decembrie erau înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 8.376.856 imobile dintr-un număr estimat la 40 milioane imobile la nivel național.

Pentru început, ANCPI a decis să facă cadastru pentru 63 de comune din județele Arad, Timiș, Caraș Severin, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Ilfov, Iași, Suceava, Botoșani și Neamț. Toate cele 63 de comune au fost împărțite în 10 loturi. Apoi, fiecare lot a fost scos la licitație. Interesant, pentru fiecare lot a fost depusă doar câte o singură ofertă, care ulterior a fost declarată și câștigătoare, în noiembrie. Primele contracte au fost semnate în luna noiembrie 2015.

Surse din cadrul ANCPI susțin că firmele nu s-au concurat la licitații pentru că există o înțelegere între ele și foști sau actuali șefi din cadrul instituției. “Foști sau actuali angajați ai ANCPI au interese în firmele care au câștigat licitațiile”, susține una dintre surse. Suspiciunile sunt întemeiate pentru că la majoritatea licitațiilor s-a depus doar câte o singură ofertă, deși pe piață sunt foarte multe firme specializate în cadastru, iar valoarea contractelor este foarte mare.

 

Citiți continuarea pe linx.crji.org