Victor Ponta a declarat ca nu crede ca parlamentarii USL ar trebui sa asiste la mesajul pe care intentioneaza sa il adreseze presedintele Traian Basescu, pe 7 martie, in Parlament. Ponta a spus ca decizia cu privire la pozitia parlamentarilor USL va fi luata, luni, la sedinta  conducerii Uniunii Social Liberale.

„Opinia mea este ca nu are rost sa mergem acum in Parlament, din cauza lipsei totale de dialog din partea puterii, care a urmat dupa votul de investitura al Guvernului Ungureanu. Eu am intins atunci o mana, pentru care am primit multe critici chiar din opozitie, iar in schimb nu am primit decat insulte si atacuri. Eu nu vad niciun motiv pentru care parlamentarii USL ar trebui sa mearga in Parlament, dar vom decide luni la sedinta conducerii”, a spus presedintele PSD.

Presedintele Traian Basescu a trimis, vineri, presedintilor celor doua Camere a scrisoare prin care anunta ca doreste sa adreseze Parlamentului un mesaj pe teme de politica interna.

44 COMENTARII

  1. A fost o zi cind Ponta s-a comportat ca un politician normal,am sperat ca dindu-si seama de situatia penibila a confratilor lui din usl,va incerca sa aduca usl-ul la masa tratativelor.M-am inselat,Ponta a revenit la situatia lui de mai nainte,din care nu stiu daca-i mai poate scoate cineva,cum au fost,asa vor ramine!Singuri si nelinistiti!

  2. ponta da cand ai asistat tu vreodata mikimause? ce nu intelegi lumea nu te vrea iar intre tine si basescu e diferenta tu esti un parator ce vrei ciolanu cu voiculescu si antonescu da nu se poate .iar domnu basescu e primu om in stat asa ca sarutai picioarele hahaha

  3. A crezut cineva ca Ponta va reveni la ganduri bune?Un ipocrit. Lupul isi schimba parul,dar naravul ba.

    • Ai dreptate aurelia!Singurul care ne-a avertizat a fost Cristian Diaconescu,care-l cunoaste pe Ponta si stie ce-i poate pielea.

  4. Insulte si atacuri ai primit de la ai tai prin portavocea vuvuzelelor. Este timpul (daca nu cumva a expirat) sa faceti si voi o opozitie constructiva nu distructiva, lucru de care ma indoiesc ca aveti habar.

  5. nu avem nevoie de prezenta unor sabotori in parlament. pot fi absenti nemotivat si sper ca asa cum in restul tarii cand esti absernt nu esti platit, nici ei sa nu fie remunerati, ba chiar sa primeasca amenda pentru parasirea postului pentru prea multe zile: desfacerea contractului de munca.

  6. Daca in PNL mai exista vreunul sanatos ar fi bine sa iasa sa-l vedem si noi.Iar daca nu va iesi inseamna ca toti in partidul asta sint la fel de timpiti ca si liderul lor Crinuta. Ce fel de CONSTITUTIE avem de tot vine mereu invocata, d-le BASESCU dati ordin sa se faca o Constitutie si pentru Opozitie.

  7. Basescu nu face altceva decat sa epuiseze toate variantele de discutii cu aceasta opozitie cretina.
    Daca ei nu inteleg asta, treaba lor.
    Basescu, dupa aceasta mutare, o sa dea mat opozitiei.
    El stie sa vorbeasca poporului iar poporul il asculta. Daca ne va spune: eu i-am chemat la mine acasa iar ei nu au venit, apoi, spune i-am anuntat ca voi merge eu la ei acasa dar nu i-am gasit nici acolo, opozitia va suporta consecintele grave a comportarilor tembele ale iubitilor conducatori ai ei.
    Sper ca PNL-istii veritabili sa nu mai taca si sa iasa din cloaca in care sunt bagati de 20 de ani, de pe vremea lui Campeanu, cand a acceptat sa intre la guvernare langa partidul lui Iliescu.

  8. ASA PREMIER……..HALAL ,II ESTE FRICA DE CRIN?ATI UITAT DOMNILOR DE JURAMANTUL SPUS IN FATA NATIUNII?

  9. Naravul din fire nu-si are lecuire, spune o veche vorba din batrani. Asa si cu VP, una spune la „export” (in SUA) si alta la „import” (in tara). Feromonii fricii sunt detectabili de la distanta. Bizar si penibil comportament de lider de partid. Se mai vrea si PM ! HiHiHi

  10. De la cine ai primit critici???? de la usl-asi tai. Nu va vine voua randul? ce zici matale dl ponta???? nu crezi ca vei pati la fel????? sa te vad atunci cand boala se va numi ponta,antonescu……..

  11. Nici macar Google nu reuseste sa gaseasca cuvantul dialog in PSD
    Căutarea dvs. – dialog site:http://www.psd.ro/index.php – nu a returnat niciun document.

    Sugestii:

    Asiguraţi-vă că toate cuvintele sunt ortografiate corect.
    Încercaţi alte cuvinte cheie.
    Încercaţi cuvinte cheie mai generale.
    Încercaţi să folosiţi mai puţine cuvinte cheie.
    Căutarea dvs. – unitate site:http://www.psd.ro/index.php – nu a returnat niciun document.

    Sugestii:

    Asiguraţi-vă că toate cuvintele sunt ortografiate corect.
    Încercaţi alte cuvinte cheie.
    Încercaţi cuvinte cheie mai generale.
    Încercaţi să folosiţi mai puţine cuvinte cheie.

  12. Sau mai exista o solutie oameni buni,acum mi-a picat ideea…nu Ponta intinde o mana puterii,ci Tiranul intinde o mana opozitiei pt. a se putea intoarce in parlament,daca nu o fac se va intampla ce v-am scris mai sus 😆

  13. Jurământul parlamentarilor

    „ Jur credinţă patriei mele România;
    Jur să respect Constituţia şi legile ţării;
    Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României;
    Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor;
    Aşa să mă ajute Dumnezeu”.

    „Jurământul de credinţă
    Faţă de popor şi ţară,
    Declamat cu sârguinţă,
    Nu a fost decât… gargară”.

  14. Ce s-ar intampla daca oameni de rand ar cere sa mearga in parlament acum pe boicotul opozitiei? sa asiste la sedinte. Ponta si usl sunt niste neseriosi si imaturi care isi arata adevarata fata.

  15. ponta!!!!!!!!!!!!mie mi-e si jena sa-i mai ascult tampeniile pai ce altceva sa mai faca daca atat stie sa dea cu pietre in altii unii ii apuca sudorile muncind ca sa scapam odata de saracia asta iar el da cu bata si se pare ca 50%din romanii nostri asta le place la nebunie oare nu asta meritam?

  16. De dus in parlament usl-isti nu se duc 100%,dar Crinuta istericuta va ataca subtil pozitia lui Pontica ,prin tipete si urlete,pai felix l-a infiat pe Istericut nu pe Solutia zambitoare a mumiei KGB-iste, la vremuri schimbatoare de reactivare a pozitiei sale 😆

  17. Bineinteles! Nu au aprobarea lui MIORLAU de la Grivco. Fratilor. Sa vedeti voi ce dictatura se pregateste daca Crin Chiulangescu si Che Guevara castiga alegerile. Tremur de pe acuma. Suntem fii ploii cand o face miorlau motanul.

  18. O mina intinsa zice ponta o mina intinsa plina de conditii care nu pot fi indeplinite
    Halal mina intinsa, asa intelege opozitia dialogul parca am fi pe vremea lui nea nicu si el asculta poporul si face tot ce spunea acesta? aceasi propaganda in numele poporului de parca le pasa ,
    CIT SE SACRIFICA OPOZITIA PENTRU POPOR NU MERG LA PARLAMENT IN NUMELE POPORULUI EI AR MERGE DAR POPORUL NU SI NU POPORUL LE PLATESTE SA STEA LA HOTELURI DE LUX SA MANINCE BUCATE ALESE RELAXARE LA SPAURI PLIMBARI CU MASINILE DE SEVICI TOATE ASTEA LE FACE POPORUL PENTRU ALESI LOR MULT IUBITI SI RESPECTATI SA FIM SERIOSI NU SUNTE UN POPOR DE TIMPITI CU TOATE CA BAG DE SEAMA CA EI CAM ASA NE TRATEAZA O MASA DE NISTE CHESTI IN NUMELE CARORA EI AU O VIATA PLINA DE „PRIVATIUNI ”

    Alegeri anticipate atita vor ,stiu ca timpul lucreaza pt putere isi dau seama ca daca nu o fac repede au mult de pierdut
    AUD DE CEVA TIMP CA PONTA SA SCHIMBAT INCEARCA SA FIE MAI MATUR STIE CA PIERDE TEREN SI INCEARCA SA FIE ALTCEVA DAR DACA IL URMARESTI BINE ITI DAI SEAMA CA PROVERBUL CU LUPUL SI PARUL ESTE DE ACTUALITATE ,Este in campanie deci trebuie sa pacaleasca poporul ACEASTA ESTE IMAGINEA DE CAMPANIE SI DOAR ATIT O SIMPLA IMAGINE GINDITA DE NISTE UNI REALITATEA ESTE CU TOTUL ALTA

  19. Chiar daca PDL nu reactioneaza in fata faptelor de coruptie facute de membrii din structurile de conducere pentru mine este si ramane optiunea unica de vot in fata valului de minciuni si propaganda USL.
    Priviti la aparitiile isterice ale membrilor USL in orice emisiune din ultimele zile si va veti intreba:
    Si cand va sari asta de la USL cu cutitul, bata sau alat arma sa il omoare pe ala din studio care spune altceva decat el?
    Rezumand raspunsul la orice intrebare adresata mai nou unui USL ist va fi:
    „Basistule, dictatura portocalie, taierea de pensii, pensionarii, ne imprumutam pentru toti copii nostri, si esti un basist, si basescu e dictator, si vrem alegeri anticipate si nu discutam cu nimeni”

    • 😆 😆 😆 corect suricatul!

      la fel sunt de acord cu toate cele scrise de tine la celalalt comment de la 13.25
      numai bine!

  20. De ce ar face-o?
    USL are abonati care vor vota asa cum le spun ei. Nu ma credeti? Priviti cum in toate localitatile unde sunt primari si prefecti din USL s-au marit preturile la utilitati si s-a jonglat cu subventiile.
    Constanta de exemplu are un pret exorbitant la gigacalorie. Ati vazut vreun batran bolnav care nemultumit a iesit cu o pancarta in fata primarului sa spuna. Nu se poate domnule cu preturile astea. Pretul intretinerii pe garsoniera depaseste pensia mea pe trei luni.
    Nu veti vedea, vor sta cuminti si se vor alinia la pachetul cu pui, faina si alte bunuri. Sunt multumiti ca nu platesc pretul intreg sau deloc si putin le pasa.
    Sunt multi oameni fara serviciu in Constanta de exemplu. Cursurile de recalificare in marea majoritate se fac pe operator calculator, frizer, vanzator si barman.
    USL nu are nici o grija pentru ca statele cu subventionati vor vota negresit cu ei, doar nu vor sa vina „dictatura portocalie” sa le faca preturi corecte fara subventii. E mai bine cand achizitionezi ceva si ti-l platesc altii.
    USL nu trebuie sa isi faca probleme ca are locul intai prin faptul ca are o presa suficienta pentru a demonstra prin sondaje masluite ca ei castiga in orice situatie.
    USL nu trebuie sa colaboreze cu nimeni pentru ca stiu ca ei au sters notiunea corecta de dictatura prin asocierea excesiva cu persoanlitati cunoscute ca Stalin, Hitler, Ceausescu si cam atat pentru ca ar incurca pe televotantul lor.
    Notiuni dure precum persecutia politica, dictatura, tiranie au fost total distruse prin presa lor de propaganda.
    USL nu trebuie sa aiba un dialog cu nimeni pentru ca stie ca o data ce va veni la putere se va face o tacere mormantala. Nu vor mai exista nici un fel de alegeri, nu va mai exista nici o stire despre conflict de interese intre functia publica si afaceri cu banii statului.

    • Lucrez intr-un santier naval si sunt multi constanteni,daca le spui ceva de Mazare i-ai lovit in amorul propiu,ei il vad ca un sfint care a facut multe pentru Constanta,au creierul spalat si ce ma sperie e ca sunt tineri

  21. USL se află in conflict continuat de abuz constitutional.Parlamentarii sunt legitimati de Constitutie,autorizati,doar de prevederile constitutionale.Atunci cind acestia REFUZA a se conforma Constitutiei ,se află IMPOTRIVA ACESTEIA!Apostrofati-i,romanilor,oriunde ii veti intilni pe acesti inamici ai Constitutiei!Ai acestor impostori care nu respectă suveranitatea poporului roman!

  22. N-a tinut mult „luminarea” lui tonta…a venit porumbacu si a dat ordinul de executare, vor castiga alegerile la pastele cailor, de usl vorbesc.

  23. Ponta le-a intins o mina? Nici vorba. Puterea a raspuns unor solicitari acceptabile deja. N-am uitat opozitia PSD-ului din 1996-2000. Aveau mineri, sindicate si presa. Acum au doar presa si citiva „revolutionari”.
    Disperarea lor de a ajunge la putere cit mai repede imi da speranta ca foarte multi romanii nu s-au lasat manipulati si numarul creste. In 2009 la fel au facut, dupa caderea guvernului Boc, au mentinut un provizorat pina la alegerile prezidentiale, blocind guvernul 3 luni. Acum blocheaza Parlamentul. De 22 de ani, Iliescu & co saboteaza tara asta.

  24. Acesta a fost intotdeauna replica USL_ului absenteismul si lipsa de dialog!deci nu trebuie sa ne mai miram de ce merg lucrurile prost in RO.

  25. Oaaau i-auziti cat de corect si generos a fost d-l Ponta a intins o mana de ajutor si oioioi l-a mai criticat si opozitia noh da astia sunt oameni puternici se bat cu mizilicuri.Alooo d-le Ponta mai faceti bine va rugam duceti-va in Parlament ca noi poporul suntem acolo in fiecare zi si nu ne bagati in seama bine ca stiti unde este casa sa va luati leafa ,ne intrebam pt ce ? Cine se scuza se acuza.

  26. Pentru noi,nu neaparat pentru presedinte,dar cum lor nu le pasa de noi,nu vor merge mi-as dori sa ma insel

  27. Cum sa mearga ,la ora aceia isi fac siesta (desi mai nou e daunatoare)dupa o masa copioasa ,apoi merg la piscina (viziteaza saraci capitalei) dupa care masa de seara cand? Sunt f ocupati.Poate ii insotesc si cativa de la putere caci in particular trag l-a aceiasi caruta( interesul lor)sunt buni prieteni,recunosc nu toti.Daca ar fi responsabili si se vor o alternativa la putere ar trebui da fie acolo nu in „greva originala” precum democratia lui Iliescu

  28. Normal ar fi să nu asiste. Vina pentru lipsa de dialog pe care o acuză cu atât aplomb, aparține totuși în foarte mare măsură opoziției. Care Opoziție nu a vrut sub nicio formă să asculte ci doar să-și impună voința proprie. În lumea normală asta se cheamă ipocrizie. PDL e departe de a fi perfect. Cu toate astea au arătat că pot face și lucruri bune. Victoriță, îți pui întrebări doar retoric desigur. Cu siguranță că dacă o să participați nu o să aveți măcar decența să ascultați. Și atunci la ce bun. Urmați-vă neabătuți drumul vostru drept văzut prin ochelari de cal.

  29. @dante..testele usl-iste „vax-albina”….ponta..vax….tu vax ori 2…sondajele va arata in coborire (abrupta)…mai lasa-ne…dute si asista-l pe pontalacul tau…!!!

  30. Cred si sper ca DIKTATORUL sa cuprinda in mesaj si :
    – parlament cu 300 de p……
    – reorganizarea teritoriala
    – mandatul presedintelui sa fie de 4 ani
    – alegeri prezidentiale concomitent cu cele parlamentare;
    – scurtarea mandatului de presedinte in acest caz
    Cam ce ziceti? Ma bucur ca va fi in Parlament.Discursul va avea efect de galeata cu apa rece in cap.Nici o noutate ca usl ul nu va fi acolo! Sper ca romanii sa-si scoata dopurile de ceara puse in urechi de stim si noi cine.De abia astept !!!
    Cei care il sustinem pe corsar,suntem convinsi ca nu vom fi dezamagiti.

  31. Asa este….ce sa cautati voi acolo? Ce voi aveti vreo preocupare pentru tara? Nu! Voi duceti doar lupte in favoarea voastra financiara! Tara, romanii…nu conteaza in mintile voastre! De aceea veti striga la urmatoarele alegeri…”AM INFRANT !!!” 🙂
    Hienele dracu nesatule….

  32. Eu personal nici nu ma gindeam la alt raspuns din partea acestor iresponsabili.Ei au nevoie doar de facilitatile parlamentarului nu si atributiile,daca nu sint ei la putere.Dar daca poporul roman ar fi responsabil, aceste specimene nu ar avea ce cauta in parlament.

  33. Așadar, LUNI vom vedea cât de în serios e luată opinia lui Ponta de către Opoziție, cât contează cuvântul lui ca viitor premier propus de ei… și câtă putere de convingere are.
    Bună declarația-test-USL, să vedem ce își mai ia de data asta. Și de la cine. 🙂
    Dacă USL nu-l asistă și (deci) nu va fi de față la mesajul președintelui, sfârșitul regimului Băsescu va fi foarte foarte aproape!
    Poate se trezește Băsescu și își prezintă singur demisia 😉

      • Nu cred că-i tâmpit, nu s-ar auto-sabota alianța lăsându-se reprezentată de un păcălici ușor de manipulat și, mai ales, ușor de provocat. Dar, să așteptăm, până luni nu-i chiar așa de mult, vom afla atunci ce-i poate pielea Pontănacului…

  34. ponta asta nu ar mai trebui sa fie parlamentar.sa se duca la munca sa cistige bani,nu sa ne imbirlige tot timpul cu declaratii si prostii.-
    -a venit timpul sa le luam scaunele de sub fund si sa se duca unde vor sa cistige bani. nu pe spinarea noastra

  35. Ce surpriză! Nu mai am cuvinte. Toată lumea se aştepta să meargă şi să-i dea şi un buchet de flori lui Traian Băsescu pe 7 martie. Numai că pe 7 martie nu Traian Băsescu vine în parlament, vine Preşedintele României.
    Luni va fi unanimitate în USL să fie prezenţi prin absenţă. Boală grea psihoza Băsescu.

Comentariile sunt închise.