Ascult uneori imnul Franței. Azi, de dimineață întruna. Cel mai frumos imn al vreunei țări. Izvorât din revoltă și din speranță. Un imn al bărbăției și al încrederii. Al forței și al îndrăznelii. A purtat pe ritmurile lui peste 200 de ani de istorie.
Când Franța triumfă, imnul răsună din mii de piepturi. Pe un stadion sau pe câmpul de bătaie. Din mii de piepturi răsună imnul și când Franța sângerează. L-am auzit cântat de spectatorii care părăseau Stade de France după ce au tăcut exploziile. Șuvoiul de oameni se scurgea spre ieșire. Cineva a dat tonul. Și cântecul s-a aprins de la o voce la alta. Am simțit în acel murmur încordat amenințarea fiarei rănite.
„Marseieza“ e un cântec al vitejiei, al faptelor mărețe. E o exaltare a mândriei. E fiorul care animă mulțimile în momente cruciale. Când îl auzi cântat pe un ton marțial, știi că bătaia tobelor din orchestră se va preface în bătăi de tun. Atunci melodia capătă o forță ce o face aproape materială. (…)
Imnul Franței se aude și acum, când cerul albastru se învinețește deasupra Parisului sfârtecat de teroare. Este un strigăt al libertății. Va muri un om, vor muri o sută, o mie, dar libertatea nu va putea fi mitraliată. Europa a învățat libertatea pe ritmurile înflăcărate ale „Marseiezei“. Acum cu acest cântec magnific se va da semnalul de luptă împotriva tiraniei răului și a terorii. Franța rănită își ridică steagurile. Le ridică și pentru noi. Căci libertatea este patria noastră, a tuturor.
Sus inima, Franța! Ascultă-ți imnul: e bătaia inimii tale neînfrânte!
Citiți articolul integral AICI
