dan voiculescu

Comisia Penitenciarului Rahova analizează, vineri, dacă Dan Voiculescu îndeplineşte condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat, au declarat vineri, pentru News.ro, surse din sistemul penitenciar. Dan Voiculescu are o pedeapsă de zece ani de închisoare, primită în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, din care a executat doi ani şi trei luni.

Membrii Comisiei de liberare condiţionată de la Penitenciarul Rahova vor analizat cât a executat efectiv din pedeapsă Dan Voiculescu, dacă are zile câştigate pentru că a prestat activităţi în timpul detenţiei, dar şi comportamentul acestuia.

Comisia va lua în considerare în primul rând dacă îndeplineşte fracţia prevăzută de lege care trebuie să fie executată, în cazul lui Dan Voiculescu fiind de o treime din pedeapsa de zece ani. În această fracţie intră atât zilele executate efectiv, cât şi zilele câştigate.

Potrivit surselor citate, decizia Comisiei de liberări condiţionate de la Penitenciarul Rahova va fi transmisă Judecătoriei Sectorului 5, care va analiza recomandarea făcută, împreună cu toate datele din dosarul lui Dan Voiculescu.

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, a fost încarcerat în 8 august 2014, după condamnarea definitivă la zece ani de închisoare pentru spălare de bani primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

După ce a fost încarcerat, Dan Voiculescu a scris, în mai puţin de un an şi jumătate, zece cărţi: „Omenirea, încotro?”, „Dezvoltarea economică durabilă”, „A patra cale”, „Efecte de antrenare a investiţiilor străine în economia românească 1990-2014”, „Economia românească”, „Investiţii străine directe – vector al dezvoltării economice”, „Managementul riscului în accesarea şi gestionarea fondurilor europene”, „Clasa de mijloc – teoria şi practica antreprenorială”, „Consideraţii asupra teoriei lui Maslow – Participare la conferinţe naţionale şi internaţionale” şi „Teoria valorii – Participare la conferinţe naţionale şi internaţionale”. Şapte dintre acestea au recomandări de la profesorul Dumitru Miron, fost decan al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din ASE.

În dosarul „ICA” au mai fost condamnaţi fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de închisoare şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare.

Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiţionat în 26 septembrie, după ce a executat doi ani din pedeapsă.