E tensiune mare la vârful statului! Pentru că sunt mișcări pe subiectul TelDrum prin mai multe județe. Se pare că un procuror sfidează toate înțelegerile și vrea să detoneze mafia instaurată de TelDrum în România. Cu cât zvonul se amplifică, cu atât se îndesesc laudele și plecăciunile lui Dragnea la adresa lui Iohannis, scrie comisarul.ro

Sursele noastre spun că Dragnea și-a negociat propria scăpare. Însă, în partid, el le spune baronilor din cercul intim că are liber să propună schimbarea șefei DNA la finalul activității comisiei recent înființate în Parlament. Mai mult, că a negociat îngroparea dosarelor mai vechi de doi ani. Orice speculații s-ar face pe această temă, pro sau contra, un amănunt spune că ceva se întâmplă. Dosarul Bejinariu, trimis de DNA în Parlament încă din octombrie, este trecut pe linie moartă și din nicio zonă nu se protestează. Mai mult, un dosar deschis în 2014, și care-l viza pe Marian Fișcuci, mare șef la TelDrum, adus cu duba la sediul central al DNA, n-a fost finalizat nici acum…

 

Citiți mai mult pe comisarul.ro