traian basescu

Fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat decizia Ministerului Educaţiei de a permite numirea directorilor de şcoli fără concurs, pe care o califică drept o „ticăloşie fără limite”, scrie romaniatv.net

Ticăloşia fără limite de la Ministerul Educaţiei Naţionale. Unul din cele mai importante lucruri pe care le-a făcut Mircea Dumitru – fostul ministru al educaţiei – este legat de organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director de şcoală. Rezultatul concursului a fost că 3509 directori puşi de PSD nu au luat examenul şi nu mai pot ocupa funcţia de director de şcoală. Ce fac, prin dispoziţii date în teritoriu noii demnitari de la educaţie, Liviu Pop şi Pavel Năstase? Nici mai mult nici mai puţin, îi repun pe funcţii pe cei 3509 directori care au picat examenul şi îi anunţă pe cei 5405 care au luat examenul de director că sunt doar interimari, deci, oricând înlocuibili. Aşa ticăloşie mai rar. Şi să vedeţi ce urmează cu doctoratele…„, a scris Traian Băsescu, pe Facebook.

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat, sâmbătă, că a luat decizia ca persoanele care nu promovat concursul de directori, dar au ocupat anterior funcţiile respective, să poată fi numite, temporar, în aceste posturi, până la organizarea unui nou concurs, deoarece toate şcolile din România trebuie să aibă, de luni, directori, potrivit news.ro. Năstase a precizat că a primit sesizări din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, potrivit cărora constituie discriminare o notă a fostului ministru Mircea Dumitru, prin care se interzicea ca, în funcţiile de director şi director adjunct rămase vacante după concurs, să fie numite persoane care au ocupat aceste funcţii în şcolile respective şi nu au participat la concurs, precum şi persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise.

Pavel Năstase a precizat că măsura se referă la 358 de locuri de directori neocupate în urma concursului (5,59 la sută din totalul de peste 6.600) şi la 308 posturi de director adjunct, la nivelul întregii ţări.

Pavel Năstase a menţionat că măsura este temporară, deoarece, în iunie sau, cel târziu, în iulie, va fi organizat un nou concurs pentru ocuparea posturilor vacante de directori şi directori adjuncţi

„Până la 1 septembrie eu doresc să fie rezolvată problema corect, transparent, prin concurs”, a precizat ministrul. El a adăugat că, în următoarea perioadă va fi pregătită o metodologie, va fi aprobat un calendar şi va fi anunţată o bibliografie pentru desfăşurarea concursului.

Profesorii care nu au promovat concursul pentru posturile de directori şi directori adjuncti vor putea fi numiţi în aceste functii, „prin detaşare în interesul învăţământului”, potrivit unei adrese emise vineri de ministrul Educaţiei, obţinută de Ziarul de Iaşi. Conform documentului citat, numirea se va face de către inspectorul general, cu avizul consiliului de administraţie al inspectoratului.