Mihai Craiu

Procurorii anticoruptie au anuntat, joi, ca Dan Voiculescu este urmarit penal intr-un dosar de santaj, altul decat cel in care este acuzat impreuna cu  fiica lui, Camelia Voiculescu, si cu directorul general Antena Group, Sorin Alexandrescu.

In noul dosar, Voiculescu este acuzat ca a amenintat mai multi oameni de afaceri ca va declansa campanii negative la adresa lor prin Antena 1 si Antena 3 daca nu vor incheia contracte de publicitate cu Antena Group.

In urma cu exact un an, fostul directorul general al trustului Intact, Mihai Craiu, facea dezvaluiri de senzatie la Romania TV. El sustinea ca Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group, a santajat fara putinta de tagada, si confirma ca acest lucru se intampla dintotdeauna in trustul media al familiei Voiculescu. Iata declaratiile facute atunci de Mihai Craiu in emisiunea Sorinei Matei, de la RTV:

* “Sorin Alexandrescu a fost un prost. Eu am plecat din Intact in 2008, dar pot sa va confirm ca ceea ce a facut Sorin Alexandrescu se numeste santaj! Dar Alexandrescu este doar o sageata. Autorul moral este Dan Voiculescu! Caci Voiculescu a incercat sa-i puna sa santajeze pe toti cei care i-a numit la conducere. A incercat si cu Oancea, si cu mine, dar nu i-a mers. Cand n-am putut sa ne mai facem meseria, am plecat. Daca n-o faceam, probabil ca eram si noi in situatia lui Alexandrescu. Voiculescu este vinovatul moral pentru ce se intampla cu scandalurile de santaj”

[jwplayer config=”600×480″ mediaid=”39550″]
sursa: România TV

“In fiecare redactie, Voiculescu are propriii oameni platiti separat de el”

* “Am sa va explic. Intact este o mare familie. Iar oamenii de aduna intr-o mare familie, in intalnire care se numesc <<de lucru>>. Voiculescu strange toti directorii de trust. Langa directori, strange oamenii de incredere din redactii. In fiecare redactie, Voiculescu are propriii lui oameni, platiti de el separat, ca sa scrie in vehiculele lor media ce isi doreste Dan Voiculescu, pentru interesele lui. Toata lumea face ce are de facut, Dan Voiculescu ia deciziile, dar niciodata nu are raspundere in fata legii.”

* “Acest Sorin Alexandrescu a crezut….A fost atat de prost si atat de naiv incat a fost pacalit si a crezut ca este intangibil! Si, dintr-o convingere proprie a santajat. Asta este adevarul! Toata lumea trebuie sa stie ca Voiculescu a santajat. Si nu de ieri, de azi. Uitati-va la limbajul folosit! E un limbaj conspirat.”

“Tot trustul e in faliment si el se plimba cu un avion de 20 de milioane de euro”

* “Noi cei care am refuzat sa santajam a trebuit sa plecam si am plecat. Altminteri, eram in puscarie ca si Alexandrescu. Oancea (directorul general de la B 1 TV – n.r.) a refuzat sa faca acest lucru si a plecat. Eu am refuzat si am plecat. Este foarte clar! De ce ne ascundem dupa degete!? De ce nu-i excludem pe oamenii astia din viata politica? De ce nu-i penalizam pentru ca intra si pe baza relatiilor lor de media, candideaza, iau posturi in administratia publica, sunt numiti cu demnitati publice, statul cheltuieste bani pentru alegeri si ei se ascund. Isi iau avioane de  milioane de euro si pleaca in timp ce societatile lor sunt in faliment! Jurnalul National n-a luat salariile de patru luni, Saptamana Financiara e in faliment, tot trustul e in faliment si el (n.r. – Voiculescu) se plimba cu un avion personal pe care a dat 20 de milioane de euro”.

“Sefii ii manipuleaza pe jurnalisti si le spun  clar ce au de facut”

* “Voiculescu face afaceri cu statul din ’82, de cand a lucrat pentru firma Crescent. Inca o data: Voiculescu este singurul care ia decizii acolo. Camelia (n.r.-fiica lui Dan Voiculescu) sta si isi noteaza cumintica. Ceilalti oameni, raspopitul Gadea, care e un baiat…Eu stiu si cand a venit si ce-a facut…Accepta si duce mai departe la indeplinire aceste lucruri…Si o groaza de alti jurnalisti accepta!! Dar sunt foarte multi si cei care nu accepta, sa stiti. Nu accepta si pleaca din trust, pur si simplu.”

* “Nu cred ca toti jurnalistii stiu despre aceste lucruri (n.r.-santajul). Dar sefii jurnalistilor stiu tot, si-si manipuleaza subordonatii, spunandu-le clar ce sa faca! Vorbim de managementul televiziunilor. Si sa stiti ca nu se intampla doar la Voiculescu, se intampla in multe alte trusturi media.”

“Burci i-a dat un milion de euro lui Voiculescu”

* “Cum adica daca sunt gata sa depun marturie? Eu am facut o plangere penala in 2008, am revenit in 2011, am niste raspunsuri…Sunt acolo in studiou oameni care au avut tangenta cu Voiculescu. Intrebati-l pe domnul Mitrea! Intrebati-l cati bani i-a dat Burci lui Voiculescu ca sa musamalizeze afacerea cu televiziunea din Constanta! Toata piata a stiut de acea tranzactie, cu asocierea in participatiune dintre Ministerul Transporturilor si firma lui Burci, cu televiziunea de la Constanta. Burci a platit un milion de euro in avans catre Voiculescu. Stiti de ce l-a platit? Ca sa nu mai existe interes pentru acest subiect.”

* “Sunt oameni care stiu, au fost santajati in mod direct. Intrebati-l pe Octavian Cretu, de la Borsec, cati bani i-a cerut Voiculescu si de ce l-a tarnosit prin toate canalele media. Intrebati-l pe el sa dea declaratii, ca el a fost santajat. Eu n-am fost santajat. Cand nu mi-a convenit ceva, am plecat!”

 

Comentariile sunt închise.