Cine va realiza unitatea dreptei?

„Politicieni ai dreptei, sfaditi-va linistiti, Ponta lucreaza pentru voi!“

– Vreau sa va dau o veste buna!

– Era si cazul, dar nu prea credem. De unde vesti bu­ne in zilele noastre?

– Anunt, asadar, ca dreapta noastra (aproape in to­talitate) se va reuni intr-un singur partid mare. Partid, spun, nu alianta.

– Fii serios, dom’le. Si cum se va numi?

– Habar n-am.

– Cine o va conduce?

– Nu stiu.

– Ce ideologie va afisa?

– Nici asta nu stiu, dar pesemne ca ceva po­pu­la­ro-liberalo-democrato-conservatoro-national.

– Cand se va intampla minunea?

– Probabil ca inainte de alegerile generale din 2016.

– Bine, dar ceea ce se vede acum contrazice fla­grant aceasta profetie: PDL pare fracturat pro­fund, chiar daca in final nu-i va mai exclude pe „in­telectuali“. Oricum, sub conducerea lui Blaga el se indreapta spre nadir, pentru a ne exprima poetic, sau spre un 7-8%, spre a ne exprima pro­zaic. Miscarea Populara, sustinuta de Basescu, il ame­ninta de pe dreapta si partidul iesit de acolo va smulge poate si grupul Udrea de la PDL. De pe stanga il ameninta grupul dizidentilor din PNL in frunte cu Chiliman, poate chiar Tariceanu. Di­na­poi pandeste neo-DA–ul lui MRU si Aurelian Pa­velescu, asta pentru a nu mai vorbi despre Mihail Neamtu cu a sa Noua Republica, care planeaza vul­tureste pe deasupra tuturor. Cum sa se reuneasca atatea ambitii, cum sa se aplatizeze atatea orgolii, ce par a fi invers proportionale cu forta reala a gru­parii? Cum sa se renunte la atatea combinatii si interese de grupuscul in favoarea binelui ge­ne­ral? Ii vedeti pe liderii dreptei (ma refer desigur la cei aflati in opozitie) – Chiliman, MRU, Blaga, Ta­riceanu, Udrea, Macovei, Preda, Neamtu si, ul­ti­mul pe lista, Basescu – fie si numai dandu-si ma­na la o intrunire generala „a dreptei“ si facand fie si o „poza de familie“ impreuna? Vise, vise! Si apoi cine va savarsi minunea asta, rivalizand cu mi­tologicele munci ale lui Hercule?

Totusi, nu glumesc. Autorul – ce-i drept, indirect si care nu stie ce face, dar lucreaza temeinic in acest scop – va fi chiar Victor Ponta si partidul sau, PSD.

Intr-adevar, s-a aflat ca printre amendamentele constitutionale dorite si propuse de PSD se afla si acela conform caruia, dupa alegerile generale, pre­sedintele va fi obligat sa incredinteze formarea gu­vernului politicianului propus de partidul cu cele mai multe mandate. Nu-i vorba, asadar, de ali­an­ta cu cele mai multe mandate, ci numai de par­ti­dul aflat in aceasta situatie. Or, pana acum, din 1990 incoace, cu o singura exceptie, la limita, in 2008 (cand PDL a obtinut 3 mandate in plus), partidul cu cel mai mare numar de mandate a fost PSD (FSDN, FDSN, PSDR). Daca aceasta regula ar fi exis­tat in ac­tualeleConstitutii, iar configuratia par­la­men­tului dupa alegeri ar fi fost identica, nici in 1996, nici in 2004 opozitia nu ar fi obtinut mandatul de a forma guvernul, chiar daca ar fi beneficiat de alegerea ca presedinti a lui Emil Constantinescu, respectiv Traian Basescu. Mandatul l-ar fi primit PSD care, foarte pro­ba­bil, ar fi reusit ulterior sa constituie in jurul sau o majoritate in parla­ment.

Concluzia este ca, daca se va schimba Constitutia in acest sens, sansele pentru ca dreapta sa revina vreodata la putere dandu-l pe primul mi­nis­tru – adica avand acces direct si ma­jor la resurse si la putere – devin mi­nime, aproape nule, in situatia in ca­re ea nu va forma un singur partid mare, care sa contrabalanseze PSD. Fap­tul mi se pare inevitabil si, daca nu imediat, el va fi inteles incet-in­cet de toti liderii certareti ai dreptei pe care ii cunoastem. Aliantele pre­electorale sau politice, precum CDR, DA, nu mai convin, chiar daca ele vor obtine mai multe locuri decat PSD. Lupta va fi partid mare versus partid mare. Repet: acest partid mare de dreapta se va forma in baza unei necesitati implacabile, indiferent da­ca Crin Antonescu va deveni sau nu presedinte in 2014. Iar ce va mai ra­mane in afara acestui mare partid va fi nesemnificativ.

N-ar fi de fapt prima data cand po­liticienii pregatesc, fara s-o stie, vic­toria si puterea adversarilor. Nu Ili­escu intai, Nastase apoi i-au dat lui Basescu „spatiul constitutional“ de a fi un „presedinte jucator“? Credeau ca-si consolideaza propria dominatie, dar au sporit-o pe aceea a rivalului; in plus, Nastase a marit si mandatul presedintelui la 5 ani. Nu el a be­ne­fi­ciat. Invers, nu a fost Basescu cel ca­re a cerut votul uninominal, care apoi a asigurat victoria coplesitoare a USL, si nu pe cea a PDL? (Si inca in stare „pura“, asa cum l-a dorit pre­se­din­tele, uninominalul ar fi evacuat com­plet opozitia din parlament.) Nu PDL a dorit ca primarii sa fie alesi intr-un singur tur de scrutin, incurajand ast­fel formarea USL?

Miopia e o boala comuna a poli­ti­ci­e­nilor. Ponta, Dragnea si ceilalti cred ca vor ramane vesnic la putere. Vor sa-si elimine adversarii nu o singura data, ci pentru totdeauna, dove­din­du-se astfel vrednicii urmasi ai co­munistilor. Dar uita ca forta elec­to­rala a PSD a constat pana acum toc­mai in faptul ca el era unicul partid de stanga care se confrunta mereu cu o alianta pestrita de dreapta, si nu cu un singur mare partid. Daca amendamentul constitutional amintit va trece, situatia se va schimba ra­di­cal mai devreme sau mai tarziu, sinu in favoarea PSD. In consecinta, pa­ra­fra­zand un slogan celebru putem spu­ne: „politicieni ai dreptei, sfaditi-va li­nis­titi, Ponta lucreaza pentru voi!“.