Partidul Conservator a trimis o informare catre CNA despre „campania de denigrare” la care sunt supuși Dan Voiculescu și trustul pe care familia acestuia il conduce. Documentul conține, cu excepția introducerii, fragmente intregi dintr-o postare de pe blogul lui Dan Voiculescu, potrivit Paginademedia.ro

In postarea de pe blog, Voiculescu vorbește despre faptul ca „s-a declanșat o noua campanie furibunda de denigrare orientata impotriva mea, a familiei mele și a trustului Intact”. „In doar trei zile, doua televiziuni mi-au invocat numele de peste 5.000 de ori in contexte halucinante, printre care dezinformari flagrante”, a mai scris fondatorul Partidului Conservator.

Partidul Conservator la CNAScrisoarea a ajuns la toți membrii CNA, insa Valentin Jucan, membru al forului, a luat astazi o poziție publica in acest sens. In replica la informarea venita de la Partidul Conservator, Valentin Jucan a raspuns public ca „in lipsa unei solicitari in sensul unei sesizari oficiale catre Consiliul Național al Audiovizualului”, forul nu are ce sa analizeze. „Precizez ca in ultimul an au mai fost semnalate campanii de denigrare atat la adresa unor persoane publice cat și la adresa unor insituții ale statului, iar Consiliul Național al Audiovizualului s-a poziționat conform voinței majoritare”, a mai spus Jucan in raspunsul catre PC.

 

Scrisoare Partidului Conservator catre CNA

Va transmitem spre informare, principalele aspecte exprimate pe blogul personal de Președintele fondator al Partidului Conservator, domnul Dan Voiculescu, referitoare la campania de denigrare desfașurata impotriva sa, a familiei sale și a trustului media pe care l-a fondat:

In intervalul 1 martie – 10 mai 2013, Evenimentul zilei a publicat, in print si online, 146 de articole cu si despre Dan Voiculescu. Articole distincte! In cadrul acestora, numele meu a fost mentionat, direct sau indirect, de 735 de ori.

Subiectul predilect: dosarul ICA din care jurnalistii publicatiei amintite repeta invariabil si tendentios cateva date din rechizitoriu, ignorand programatic orice informatii obiective (expertize comandate de instanta care concluzioneaza ca nu exista prejudiciu; grave erori de procedura – ex. declaratii influentate flagrant de procurori; sute de privatizari ale unor institute de cercetare, desfasurate dupa aceeasi procedura, care nu au facut obiectul niciunei cercetari; lipsa totala a oricaror probe directe si indirecte impotriva mea etc.).

Am ales sa nu raspund denigrarilor decat in instanta. Si, in recentul proces in care Traian Basescu a fost condamnat pentru afirmatii calomniatoare la adresa mea, am dovedit ca justitia este raspunsul adecvat la asemenea abordari.

In aceste zile, speculand un conflict comercial denaturat intr-un dosar penal din motive care, sunt convins, vor fi elucidate de justitie , s-a declansat o noua campanie furibunda de denigrare orientata impotriva mea, a familiei mele si a trustului Intact.

Din datele preliminare ale monitorizarilor, in doar trei zile, doua televiziuni mi-au invocat numele de peste 5000 de ori in contexte halucinante, printre care dezinformari flagrante care au scopul evident de a genera presiuni asupra institutiilor statului. Astazi, duminica, 2 iunie 2013, un post caruia ii voi intenta un nou proces, comunica, in regim de breaking news, ca as fi plecat din tara pentru a evita “consecintele dosarului Sorin Alexandrescu”!?

Am imputernicit pe profesorul Gheorghita Mateut sa notifice celor care dezinformeaza cu interesul evident de a genera presiune asupra institutiilor statului si de a denigra trustul media numarul 1 din Romaniaca vor raspunde in justitie pentru actiunile lor. Totodata, vor fi sesizate oficial toate institutiile interne si internationale care au competenta pe zonele de audiovizual si concurenta.

Cei care incearca sa acumuleze cota de piata printr-un razboi incorect, bazat pe dezinformari si presiuni, dus impotriva televiziunilor unui trust 100% romanesc, confirmat zilnic de increderea a 10 milioane de romani, si-au facut un calcul gresit. A mai incercat cineva sa ii convinga pe romani “sa nu se uite la Antene” si a pierdut cu 87%.

In cei 20 de ani de existența, Trustul Intact a depașit mai multe astfel de atacuri concertate. Pana la un punct, apreciez ca este natural ca liderul de piața sa fie ținta atacurilor concurenței. Insa atunci cand aceste atacuri se desfașoara cu mijloace imorale, cu respectarea sistematica a unor informații false și denigrarea unor jurnaliști reputați, consider ca este necesara pentru intreaga societatea romaneasca o reacție ferma din partea instituțiilor statului, care sa asigure un mediu concurențial corect și un standard elementar al decenței și adevarului in mass-media”.

 

Raspunsul lui Valentin Jurcan, membru CNA

„Am primit informarea cu nr A05/03.06.2013 cu privire la desfașurarea unei campanii de denigrare care s-ar desfașura in spațiul audiovizual.

In lipsa unei solicitari in sensul unei sesizari oficiale catre Consiliul Național al Audiovizualului, imi exprim regretul fața de eventualele acțiuni pe care dumneavoastra le enumerați și sugerez ca specialiștii dumneavoastra sa intoarca o plangere cu toate aspectele la care faceți referire. Ca și pana acum Consiliul Național al Audiovizualului va dezbate, in ședința publica, eventuala dumneavoastra sesizare, iar in virtutea legii, va decide.

Precizez ca in ultimul an au mai fost semnalate campanii de denigrare atat la adresa unor persoane publice cat și la adresa unor insituții ale statului, iar Consiliul Național al Audiovizualului s-a poziționat conform voinței majoritare, fapt care a dus la observații la adresa CNA in raportul anual privind Mecanismul de Cooperare și Verificare. Folosesc aceasta cale pentru a va transmite expresia celor mai alese considerații și va asigur de intreaga mea atenție pentru respectarea legii.”

7 COMENTARII

  1. Felix se lauda cu porecla de „varan”, ca are 2 ficati, si inghite orice… Se pare ca nu inghite puscaria. Personal, nu stiu cati ficati, intestine, plamani si creier are. Dar stiu ca are o frica in el… De aia a fugit ca un sobolan…Sobolan rosu… Si i-a lasat ai nimanui pe pupincouristii de la latrine, dezorientati, trasi la fata, adunati laolalta in studiou, sa mai traga o ultima lingareala in grup sobolanului securist, asa, de dragul vremurilor bune…

  2. fara tupeul nesimtit de securist si fara lipsa de reactie a poporului roman nu ar fi ajuns unde este. Poate totusi legea va fi aplicata si pentru el intr-o buna zi!

Comentariile sunt închise.