Decizia Curţii Constituţionale a fost primită cu ostilitate de USL – Uniunea Social-Liberala, cea care a demarat procesul de demitere a presedintilui in urma cu aproape doua luni. Liberalii s-au aratat mai furiosi decit socialistii, iar declaratiile facute de ei intra intr-un repertoriu discutabil: unii propuneau, de pilda, ca parlamentul sa se reuneasca si sa decida ca Traian Basescu sa fie demis, altii pur si simplu ar fi vrut sa nu recunoasca decizia Curtii Constitutionale.

Sabina Fati

Preşedintele PNL, Crin Antonescu a spus, insa, ca recunoaste hotarîrea judecatorilor constitutionali, dar a adaugat imediat intr-un discurs cu tenta extremista ca liberalii „vor lupta pina la capat pentru a elibera tara de Traian Băsescu” fiindcă este un presedinte ilegitim pe care „PNL nu-l recunoaste” si fiindca nu vrea sa coabiteze cu acesta. Mai mult Antonescu declara direct si fara ocolisuri ca nu exclude o noua suspendare a presedintelui abia repus in drepturi de Curtea Constitutionala.

„Nu inghit povestea cu economia afectata si nu ma intereseaza nici punctul de vedere al guvernatorului Mugur Isarescu” – a mai adaugat liderul liberal atunci cind a fost intrebat daca o noua criza politica nu va afecta si mai mult economia si moneda nationala, aflata in cadere libera.

La fel de iritat, premierul Victor Ponta a precizat ca respecta decizia Curtii Constitutionale desi „este ilegala, nedreapta si politica”. Pentru respingerea si decredibilizarea lui Traian Basescu, liderii USL se folosesc de cei 7 milioane si jumatate de romani care au votat impotriva presedintelui la referendumul pentru demiterea sa din 29 iulie, fata de cei 5 milioane, scorul obtinut la alegerile prezidentiale din 2009. De altfel Crin Antonescu le-a cerut romanilor care au votat la referendum sa-si apere „puterea de cetateni”, sugerindu-le indirect sa iasa in strada. Liderul liberalilor n-ar vrea sa creada ca e posibila reintoarcea lui Traian Basescu si spera sa-i convinga pe socialisti sa intoarca lucruile din mers sau sa planuiasca o noua suspendare.

Oficialilor occidentali le-a transmis, pe de alta parte un mesaj la fel de direct: „desi sintem membri ai Uniunii Europene si NATO, nimeni nu poate dicta in Romania ca intr-o colonie”

Premierul socialist Victor Ponta i-a tinut isonul liderului liberal explicind ca „Traian Basescu va fi un presedinte ilegitim”. Intrebat daca intr-adevar nu va vorbi cu presedintele si nu va participa la Consiliile Supreme de Aparare a Tarii, asa cum a declarat in urma cu trei saptamini, Victor Ponat a raspuns ca el nu este „sclavul” lui Traian Basescu si ca Traian Basescu „este incapabil sa aiba relatii de de dialog”.

Asadar Traian Băsescu se poate intoarce in fotoliul presidential, dupa ce decizia Curtii Constitutionale va fi publicata in Monitorul Oficial şi dupa ce Parlamentul va lua act de aceasta hotarire. Singura conditie este ca prezenta in cele doua camere ale parlamentului sa fie mai mare de 50 la suta. Dupa ce preşedintele Curtii citeste decizia in fata Legislativului, Traian Basescu se poate considera repus in functie, iar toate aceste proceduri ar trebui sa fie finalizate pina vineri 24 august.

– articol publicat de Radio Europa Liberă

6 COMENTARII

  1. Stim cu totii ca oamenii de pace, vor apela la intelepciune vor asculta si vor gandi bine la ceea ce este mai bine de facut pt tara .
    Am pierdut timp mult ,el costa bani de aceea este nevoie de seriozitate nu de lucruri care nu aduc nimic bun, decat saracie .
    Atunci esti puternic cand poti sa accepti sau sa iti asumi infrangerea, altfel arati cat esti de slab !

  2. PUCISTII au scos IN DISPERAREA DE FUGA DE PUSCARIE pe ASISTATII din galeriile de fotbal care apti de munca fiind, beneficiaza elegant, de venit minim garantat, PARAZITII de asa-zisi revolutionari PRIVILEGIATI fara taxe si impozite de 22 de ani si pe STATUTII de BUGETARI obisnuiti sa traga mata de coada la STATUL ROMAN, dar cer lefuri ca afara si nu in ultimul rand pe cei care INCA MAI AU NOSTALGIA COMUNISMULUI, cand STATUL TREBUIE SA LE TOT DEA BUTELIE, CASA si SERVICI…. RUSINE RUSINE RUSINE TUTUROR acestor IRESPONSABILI care fac SPECTACOL ptr RATING-ul VUVUZELELOR !!! Apropo, EXISTA UN REFERENDUM VALIDAT din 2009 cand 9 MILIOANE DE ROMANI au dat SEMNAL ca VOR MAXIM 300 de PARLAMENTARI si PARLAMENT UNICAMERAL ???? Ce a facut CLASA POLITICA, in speta cei de la PUTERE acum ???? prin intermediul lui SOCACIU ne-au transmis INTENTIA lor, ca de asta se grabesc sa schimbe CONSTITUTIA, ca NUMAI cei care au cunoscut TAINA PARLAMENTULUI ROMANIEI, care mai de care mai CORUPT, TRANSPARTINIC, NUMAI ACESTIA AU DREPTUL SA-SI DEA CU PAREREA legat de astfel de probleme si vor transforma ROMANIA IN REPUBLICA PARLAMENTARA, ptr ca ROMANII PATRIOTI le-au cam dejucat PLANURILE LOR DE INFRACTORI…. Cei iesiti acum in strada RECUNOSC ca NU SUNT CAPABILI sa LUPTE ptr ADEVARATA DEMOCRATIE care inseamna NU o MANA de X oameni FRUSTRATI de CRIZA ECONOMICA GLOBALA, masa de MANEVRA ptr POLITICIENII IMPOSTORI SI OPORTUNISTI ce se afla in continua FUGA DE PUSCARIE, ci RESPECTAREA RIGORILOR LEGII, a MAJORITATII data de 50% plus 1, iar ei nu sunt decat 46, 23% CU TOT CU FRAUDE MASIVE !!!!

  3. Cacarau si Tonta. Ei sunt „criza politica”. Ei si cei din spatele lor trebuie sa dispara in puscarie rapid. Atunci va disparea si criza si crizatii ei.

  4. Iesi Afara
    Potaie Penala!

    Kakarau se da de ceasul mortii cu lupta sa imbecila contra romanilor si romanismului, contra democratiei si legii. Sa se duca dupa Nastase 4 Case, sa ne lase si sa nu mai instige la incalcarea legii.

  5. Spunea Agatha Christi ca celui rau, sa-i dai cat mai multa funie, pentru ca in final va ajunge sa se spanzure singur cu ea. E ceea ce fac „cei 3 Crai de la Rasarit”, ceea ce se-ntampla cu USL. Au vrut sa lege Romania fedeles, dar se vor spanzura singuri cu propria lor funie.
    Dupa toate ineptiile si iresponsabilitatile pe care le-au facut, dupa optiunea de a ocupa , nu de a guverna tara, isi vor lua plata in toamna. Romanii isi vor privi facturile marite si buzunarele mai goale

Comentariile sunt închise.