Intr-un editorial publicat, luni, in Gandul , Cristian Tudor Popescu reactioneaza la declaratia Presedintelui prin care acesta marturisea ca funtia prezidentiala i-a adus cele mai mari umilinte din viata. CTP sustine in editorialul sau ca ar fi putut intelege declaratia Presedintelui daca acesta ar fi fost ‘’gentleman sesibil si delicat’’ si nu ‘’un toparlan’’. Autorul induce cititorului faptul ca poporul roman a fost umilit de nenumarate ori de Presedintele Traian Basescu, umilinta simtita la nivel personal chiar si de el, CTP.

‘’Dl Băsescu s-a simţit umilit deoarece a fost jignit „de dimineaţă şi până seara”. Să zicem că d-sa n-ar fi un ţopârlan, ci un gentleman, sensibil şi delicat, şi că îl înţelegem. Dar trebuie să observăm că a fost jignit, nu împuşcat. Formulez această propoziţie pe baza afirmaţiei ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, care spunea că România nu e Siria şi că demonstranţii din Piaţa Universităţii nu sunt împuşcaţi de lunetişti de pe blocuri – corect, dar tot spre deosebire de alte ţări, nici în preşedinte nu se trage decât cu vorbe.

In schimb, când dl Băsescu a găsit de cuviinţă să-i jignească d-sa pe cetăţenii României, consecinţele au fost faptice, efective, nu doar în vorbe.

Anunţând tăierea salariilor şi pensiilor în primăvara lui 2010 cu un cinism egalat doar de aroganţă – „vă convine, bine, nu vă convine, să fiţi sănătoşi, că tot cum zic eu se face” – T. Băsescu îi umilea pe oameni în modul cel mai palpabil şi dureros.

Trimiţându-i în batjocură peste graniţă pe medicii români cărora nu le convine salariul, cam cât de mult umilea d-sa această categorie profesională?

Insultând şi calomniind istoria României prin cuvintele „slugă la ruşi” adresate regelui Mihai I, dl Băsescu n-a ezitat să umilească pe orice român de bun simţ.

Hotărând că se comasează alegerile, în modul cel mai arbitrar şi antidemocratic cu putinţă, şi prezentând asta ca pe o facere de bine, cum altfel decât drept nişte debili mintal i-a luat T. Băsescu pe români?

Sunt unul dintre cei care se simt umiliţi, mi-e „ruşine de ruşinea lui”, pentru statutul de „neam prost” al Europei pe care l-a obţinut preşedintele Băsescu la Bruxelles.

Năpustindu-se asupra doctorului Arafat, în cunoscutul său stil de cartier, T. Băsescu nu doar i-a umilit pe cetăţeni, le-a şi pus în pericol sănătatea, pe care le-o apără atât cât poate acest profesionist onest.

Nu continui lunga listă a insultelor şi jignirilor proferate de T. Băsescu la adresa persoanelor, categoriilor sociale, profesionale, etnice, copiilor, bătrânilor, bolnavilor – cred că cititorii nu le-au uitat.

Până în această iarnă, oamenii de pe stradă n-au răspuns atacurilor murdare ale lui T. Băsescu.

Preşedintele s-a porcăit doar cu politicienii şi cu jurnaliştii care nu-l suportă în aceeaşi măsură în care el nu-i suportă pe ei. „Strategia capului în gură”, ar trebui intitulată gândirea d-lui preşedinte în materie de comunicare.

Şi acum, d-sa vine ca o ciută neprihănită şi îşi plânge sufletul rănit de umilinţe. Chiar şi dacă nu te bufneşte hăhăitul, tot trebuie să constaţi că, din nou, T. Băsescu nu ştie că e preşedinte.

„Există o limită” spune d-sa, cu privire la capacitatea de a înghiţi ofense. Greşit. Când eşti şeful statului, ales de popor, nu există nicio limită, suporţi orice, întrucât, în orice situaţie, interesul naţional e mai presus decât onoarea personală.

Sau, limita e demisia. Dar dl Băsescu doreşte doar să se victimizeze, nu să şi demisioneze, nepierzând prilejul să-l mai jignească o dată pe regele Mihai – „un preşedinte nu abdică”.

Să înţelegem din asta că preşedintele Băsescu are nevoie de o ţeavă de pistol în faţa ochilor şi de nişte puşti pe la fereşti?’’.

 

23 COMENTARII

  1. Ipotetic hai sa-i punem cateva intrebari ctp-ului.Cine e ala mai frumos,destept,simtit,patriot,bun etc. din Tara?
    Cine nu a fost jignit de fata mare popescu?Inca.
    Ce te macina domnule,ce probleme ai? Nimeni nu-i contesta proprietatea cuvintelor,manuirea frazelor.Da cine l-a pus deontolog national,scrasnitor sef sau bocitoare a tarii asteia.Ce i-o fi facut Basescu sau pe banii cui latra.Cine-l mana in lupta(au constiinta ?).cei cu tinere de minte sau cu abilitati pe internet sa ne enumere cateva jigniri aduse romanilor cu rugamintea sa se opreasca pe la nr. 99

  2. pe fusta lui de ziarist…cum aude un cuvant la moda, cum il latra ca orice catelandru constiincios patagoniei rapuse de mafia italiana pentru blana cucoanelor de pe podium :))) in capul lui de nepot de fost general cuvantul „pistol” a prins vremuri, iata cat de insemnate! :))) CTP-ul e cumva detinator de port arma?!

  3. Uneori parca mi-e si mila de aceasta acritura ambulanta, acest buboi de puroi inversunat. Cat de singur, de trist si de fara de prieteni trebuie ca e in viata lui privata…Dar asta nu-l indreptateste sa arunce permanent cu venin in presedintele Basescu. Rusine!

  4. D-lePopescu ,recalificati-va !Lasati scrisul la gazeta ca nu va mai iese. Sunteti atat de usor de depistat ca faceti doar propaganda anti.CTP, derapati din ce in ce mai rau! Urat mai imbatraniti.
    „Nu intreba ce face tara pentru tine intreaba-te ce faci tu pentru tara”

  5. CTP, toparlan??? Daca ai fi un „gentleman sesibil si delicat’’ si nu ‘’un toparlan’’ ai fi putut sa intelegi umilinta. Dar poporul a fost umilit si de tine, cand ura ta vorbea cu nesimtire la adresa unui presedinte.(un oarecare presedinte). Sa arunce cu piatra cel fara pacat.

  6. Nu -ti este rusine CTP sa deschizi gura darmite sa scri ceva despre TB,daca ai fi un om cu coloana vertebrala ai sta in banca ta, si lauda pe acei care te-au imbogatit !

  7. Acest masturbator national si international nu a facut altceva decat sa umble cu cioace….! Banii de la Vantu i-au schimbat brusc conceptiile despre…lume si viata! Este un tip care nu a facut altceva decat sa toarne venin, sa invrajbeasca sa critice doar o parte a politicii, prietenii stiu de ce. Stiu de ce e prieten si cu Chireac, alta „epiglota” a jurnalismului romanesc. Vorba din popor…”prost la prost trage si paduche la paduche”. Totusi..ramane un mare patriot, CTP,..un vechi dac din…Dacia 1300.

  8. Eu nu m-am simtit umilita in nici una din situatiile insirate de veninos ! Daca cei care il judeca non stop pe PRESEDINTE ar fi niste modele de comportament as intelege, dar cand ii vad cu ochii iesiti din orbite si cu spume galbene la gurile de canal zilnic improscatoare nu am cum!

  9. Sper ca în varianta „pe sticlă” Radu Moraru să nu-l aibe invitat niciodată pe „Cap de Mort”.
    „Narcisismul bahic” este o metaforă mult prea blândă pentru acest individ.

  10. CTP are o personalitate SCHIZOIDA. Nu te inteleg ,nasule ,de ce ne obosesti neuronii cu individul asta ,care scoate „foc” pe gura cand vorbeste (neavand nevoie de pistol ).Acest” premiant „al lui Vantu ,(prin Tatulici),este un frustrat ,pt. ca nu ste „marele jurnalist „al Romaniei.

  11. Acest sinistru inveninat de ura se poate lua de mana cu chiulangiul sef. Nu poti construi nimic pe un piedestal de mojicie dusmanoasa.
    LASA-NE.

  12. aloo,redactia,pe voi chiar va intereseaza ce zice obositul asta?Pe mine nu ma intereseaza ca asta nu stie decat sa latre si atat,nu construieste nimic…

  13. nu stiu de ce este promovat de toate tele viziunile ,,marele european” …CTP(cel care se crede Dumnezeu promovand deunazi pedeapsa cu moartea;;vazand romanii mortii de foame …mai acum cateva luni ….si nu mai stiu cate declaratii facute de el ()()marele ganditor()() al Romaniei si al Europei…
    Of Doamne …macar aici la nasul de nu ar aparea!!!

  14. bài,maimutza urlatoare….un Presedinte suporta orice ,daca vine de la cineva tot la fel de inteligent ca si el….nu de la toti Papagalii Bengalezi si Javre Paduchioase ,care se cred politicieni si jurnalisti.

    imbracate cu trenciul de comunist, puneti sapca bolsevica si du-te si pupa-i polipul lui Ilici .

    Sociopat imbecil !!!

  15. eu m-am lamurit de CTP, inca de la sfarsitul lui 2009 cand nu mai prididea cu prezentele sale „grele” pe la Realitatea lui Vantu cand el, alaturi de Hurezeanu, ( ce trist!! )il hulea pur si simplu pe Base si per a contrario ii dadea gir lui Geoana, impins de la spate de Vantu si Patriciu. Nu am sa uit niciodata indelungile comentarii cretine pe tema filmuletului aluia cand cica Base l-a lovit pe acel copil cu pumnul. Draga CTP, degeaba incerci sa ne „deschizi” ochii cu gafele prezidentiale, punandu-le pe tapet!! Ai fost pe tapetul prostiei maxime atunci cand Patriciu va aburit pe toti „corifeii nepatati ai jurnalismului romanesc” facandu-va sa va uitati la facatura aia ordinara si sa balositi de atatea comentarii porcesti!!! Ati fost ciuruiti!!!

  16. Domnule ctp, presedintele nu a jignit pe nici un roman, eu cred ca sunt romanca (traiesc de peste 60 de ani aici numai din bani munciti la stat pana in 1990, la particular dupa 1990, iar acum din pensie cf L.19). Nu m-am simtit jignita de presedinte, dar ma simt jignita tot timpul cand trec pentru cateva secunde pe stirile antenelor sau irealitatilor. Cat despre parerea ctp-ului si ceea ce scrie dumnealui, daca nu ar fi scris pe blogOne, eu nu as fi citit.

  17. Eu am o singura nedumerire… Nasule, tu ii faci propaganda CTP-ului? Care este un ipocrit ingrozitor… Pai numai CTP-ul, daca ar fi sa ne amintim, cam cate jigniri si ofense i-a adus presedintelui tarii… Prin urmare, despre ce anume vorbim?! Nasule, eu te-as sfatui politicos sa nu-i mai faci atata reclama unui psihopat, asa cum a demonstrat ca este CTP. Altfel, la fel de politicos iti spun, m-ai pierdut definitiv. Obisnuieste-te sa nu mai promovezi personaje retrograde din subsolul societatii romanesti. Pentru binele nostru, al tuturor. Multumesc.

  18. Cum mai are tupeu „eşuatul” CTP sa deschida ciocul. Avrut sa fie un guru al pietii universitatii si a esuat; acum arunca cu noroi asa cum ne-a obisnuit, poate ca nu ar mai trebui sa avem timp sa-l citim.

  19. Dar tu, CTP cum te simti sau cum te-ai simtit cand citeai reply-urile la articolele scrise de tine,,cand te injurau si te balacareau toti…cand i-ai catalogat ca niste bolnavi mintali sau frustrati ,am inteles ca te-ai simtit UMILIT de ei…e greu sau te faci ca ploua ca nu „intelegi” cei aia sa fi injurat non stop?…eu zic ca intelegi si mai stiu ca directionezi ARGUMENTUL TAU spre nemultumitii care au fost „victimele” masurilor de austeritate afirmand ca au fost umiliti…cu alte cuvinte tu legiferezi acele UMILINTE de care vorbea base ca fiind justificate…cat de jos ai ajuns nenea CTP???

Comentariile sunt închise.