Unuia dintre ”celebrii” experți mediatici i se pare neveresomilă nemulțumirea unor grupuri civice din diaspora (aici) legată de numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de consilier onorific al lui Klaus Iohannis. ”Este greu de crezut că, în plină vacanță de Revelion, diaspora este foarte interesată de consilierii prezidențiali. Că nu pot să își mănânce sarmalele de grija Cotrocenilor. De aceea, astfel de critici, care nu rezonează  cu preocupările publicului, se risipesc în gol”, spune Alfred Bulai (că despre el e vorba), care mai adaugă că nemulțumirea grupurilor din diaspora ar fi ”inventată”.

Ceea ce mi se pare mie cu adevărat incredibil e că după ce s-a întâmplat în toamna anului 2013, cu Roșia Montană, și după ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din noiembrie, există încă ”experți” care n-au înțeles nimic. N-au înțeles ce a provocat revolta, și nici cine sunt indignații, și nici modul în care ei acționează, și nici nu fac eforturi să priceapă. Conectați la realitate doar prin propriile credințe (atunci când nu e vorba de interese oneroase), astfel de” experți” dau verdicte bazându-se pe caducele metode de manipulare folosite (cu succes) de partide până mai ieri, dar care au eșuat lamentabil începând cu toamna lui 2013 încoace. Conform acestei logici experte, dacă partidele au folosit postaci pentru a crea percepții publice de susținere (sau de respingere) a unui personaj politic, atunci musai în aceeași categorie trebuie să se încadreze și cei care îl contestă acum pe MRU (și nu e vorba doar de grupurile din diaspora). E ceea ce, personal, numesc a fi logică infracțională și nu e nimic nou sub soare.

În celebrul scandal Watergate, Comitetul pentru Realegerea Președintelui (CRP) Nixon a folosit aceleași metode de manipulare a opiniei publice: oamenii de la CRP au decupat la greu scrisori din Washington Post și Washington Star pe care le-au expediat redacțiilor cu răspunsul că cetățenii susțin decizia președintelui de a mina orașul vietnamez Haiphong. De asemenea, au cumpărat spațiu editorial în The New York Times, pentru a publica un text de susținere a deciziei președintelui, ca și cum aceasta ar fi fost o inițiativă a cetățenilor. Când manipularea a ieșit la iveală în timpul scandalului Watergate, jurnalistul Bob Woodward l-a întrebat pe purtătorul de cuvânt al CRP de ce au făcut asta. ”Când ești angajat într-o campanie electorală, te descurci cum poți. Am presupus că și ceilalți vor proceda la fel”, a fost răspunsul celor de la CRP.

Asta e logica infracțională: justificarea propriilor mizerii pornind de la presupunerea că și adversarii fac același lucru. Invocând ideea că opoziția față de MRU ar fi ”inventată”, ”experții” mediatici nu fac decât să confirme faptul că sunt tributari unei asemenea logici infracționale.

În cazul MRU nu este, însă, nimic inventat: pur și simplu este unul dintre cei mai detestați politicieni autohtoni. Despre motivele pentru care e detestat de către cei care luptă pentru Roșia Montană și împotriva fracturării hidraulice am scris deja (aici). Pur și simplu, pentru că în calitate de premier a susținut cu argumente lobby-stice, împrumutate de la fosta sa purtătoare de cuvânt, Corina Vințan (a cărei firmă de lobby a avut ca și principal client RMGC), proiectul de la Roșia Montană, iar pe cei care se opun fracturării hidraulice i-a trecut în categoria celor care ”servesc interesele Rusiei”. Am mai arătat pe România Curată (aici) care sunt grupurile din diaspora care au produs mobilizarea pentru primul tur al alegerilor (din 2 noiembrie) – fapt care a făcut ca numărul celor care au votat (sau au vrut să voteze, dar nu au reușit) să fie dublu față de cei care au votat în primul tur de la prezidențialele din 2009. Aceste grupuri s-au constituit în toamna lui 2013, tocmai în jurul problematicii Roșiei Montane și a gazelor de șist, și au avut sute de acțiuni pe tot parcursul anului 2014 în care atenționau clasa politică autohtonă că va urma sancțiunea votului.

Dar Roșia Montană și fracking-ul nu sunt singurele motive pentru care politicianul MRU este detestat public. Prestația lui lamentabilă ca ministru de Externe în pierderea moștenirii Fundației Gojdu nu poate fi uitată ușor. Nu știu cât de important este considerat acest ”amănunt” de către ”experții” mediatici de pe Dâmbovița, dar în Ardeal sunt mii de familii care păstrează în memoria colectivă (transmițând pe cale orală, dar și documentară) șansa de care au beneficiat intelectualii din această parte a țării înainte de 1918, datorită Fundației Gojdu. Cu siguranță însă, nici pe Dâmbovița, nici în Transilvania și nici în altă regiune istorică a României nu poate fi trecut cu vederea colaborarea (extrem de generos recompensată financiar) pe care soția lui MRU a avut-o cu OMV, compania care plătește redevențe de doi bani pentru exploatarea celei mai importante resurse minerale a României. La fel cum nu poate fi uitată privatizarea din 2012 a CupruMin girată de premierul MRU (fost șef al SIE pe deasupra) către un ”investitor” al cărui director se remarcase până în acel moment ca actor în clipurile publicitare de la ciocolata ROM (și doar dezvăluirile presei au fost cele care au dus la anularea în ultimul moment a acestei țepe monumentale)!

Stacy Quinney, unul dintre directorii Roman Copper (compania care câștigase privatizarea CupruMin girată de premierul MRU), în clipurile publicitare de la ciocolata ROM (cel care are ”ideea” să pună steagul Americii pe ciocolata ROM, iar la final spune că totul a fost o glumă și că el e doar ”un tip nostim”). Să nu fi știut un fost șef al SIE cât de credibil e Stacy Quinney, stabilit din 1966 în România, și care juca rolul de director și într-o altă companie care vizează aurul românesc?

Dincolo de toate acestea, MRU rămâne însă în mentalul colectiv ca fiind premierul care a trecut în lista de protocol a Guvernului achiziționarea de vită Kobe într-o perioadă în care cea mai mare parte a românilor supraviețuia în regim de austeritate. În uriașul vot de blam primit de Traian Băsescu în vara lui 2012 și în dezastrul electoral înregistrat de PDL (zis ARD) în toamna aceluiași an, MRU a avut o contribuție esențială.

Domnule președinte Klaus Iohannis, nimic din toate cele de mai sus nu e inventat. Ca ministru de Externe, șef al SIE și premier, MRU a dovedit o uriașă incompetență, compensată doar de o aroganță pe măsură. Nu-mi dau seama care dintre cele două ”calități” îl recomandă pentru postul de consilier onorific al unui președinte al României de la care (încă mai) există speranțe de schimbare.

Ca prim exemplu de schimbare așteptată: respectarea legii în cazul proiectului de la Certej. Inclusiv prevederea legală care spune că avizele de construire pe care primarul PNL de acolo spune că le-ar fi eliberat sunt publice (cu întregul lor conținut). Ce vă sfătuiește consilierul onorific MRU în cazul Certej: respectăm sau nu legea?

***

P.S.: Unora li se pare neverosimil faptul că există cetățeni care și în vacanța prelungită de Crăciun și de Revelion sunt cu ochii pe deciziile și acțiunile actorilor politici și ale autorităților publice. În fapt, neveresomil e faptul că mai există politicieni și autorități publice care își mai închipuie că asemenea vacanțe pot fi folosite pentru a profita de neatenția civică (cazul primarului Ghiță Falcă al Aradului – vezi aici și aici – e o altă dovadă că cetățenii rămân vigilenți și activi și în vacanță).

P.S.S.: Au mai fost unii care i-au sfătuit/consiliat expert pe foști președinți și premieri ai României inducându-le ideea că preocupările legate de Roșia Montană sau gaze de șist ”nu rezonează cu preocupările publicului larg”. Îmi exprim speranța, domnule Iohannis, că știți care a fost sancțiunea pentru cei care i-au crezut pe acești sfătuitori/consilieri, onorifici sau nu

***

Pentru cei care consideră că iritarea legată de numirea lui MRU drept consilier onorific al președintelui României ar fi reacția unor ”postaci de partid”, îi rog să verifice cine a pus în circulație pe Facebook imaginea de mai jos și ce păreri (exprimate public) are despre partidele politice.

Sursa: romaniacurata.ro

Comentariile sunt închise.