phpThumb_generated_thumbnailjpegPe 16 iulie 2015, preşedintele Klaus Iohannis a vizitat Serbia, la invitaţia omologului său sârb Tomislav Nikolić.  A fost o vizită externă de o singură zi, în care şeful statului nu a luat şi presa. 
Preşedintele a fost însoţit la Belgrad de şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, de consilierul pe politică externă, Lazăr Comănescu, şi de consilierul pe securitate naţională, Ion Oprişor. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului de la Belgrad, cele două părţi au discutat despre relaţiile bilaterale, cooperarea la nivel regional şi integrarea europeană a Serbiei. De asemenea, delegaţia română şi cea sârbă au vorbit despre cooperarea în domeniul energiei şi cu privire la construirea autostrăzii Belgrad-Timişoara.
Conform unor surse din delegaţia sârbă, după ce şeful statului român, Klaus Iohannis, şi omologul său de la Belgrad, Tomislav Nicolici, ar fi părăsit şedinţa de lucru, consilierul prezidenţial Dan Mihalache ar fi adormit. Mai mult, un membru al delegaţiei sârbe a realizat câteva fotografii în care Dan Mihalache pare să fi adormit chiar în timpul întâlnirii cu delegaţia ţării gazdă, informează Adevărul, citând publicaţia Click.ro.
poya1
poya2

Mihalache a negat autenticitatea fotografiei. „Vad ca prezenta mea la Cotroceni deranjeaza foarte tare de vreme ce o data pe saptamana se inventeaza cate o stire care sa ma puna intr-o lumina defavorabila. Poza este o manipulare ordinara. E vorba despre un m oment in care delegatia romana astepta terminarea convorbirilor te-a-tete dintre presedintii Nikolic si Iohannis, convorbiri care au durat mai mult de de o ora. De altfel cine se uita la poza vede foarte clar ca fiecare membru al delegatiei isi vedea de treaba lui. Unii se uitau pe telefon, altii citeau documente. Mi-as fi dorit eu sa atipesc, dar nu am aceasta capacitate din pacate. Nu cred ca partea sarba se preteaza la asemenea gesturi. mai degraba e vorba de un binevoitor roman”, a spus Dan Mihalache pentru stiripesurse.ro.

4 COMENTARII

  1. INCREDIBIL! Porcul adormit! „consilierul forte” a lui Mutu’ the First!

  2. Intrebarea mea este, unde s-a matolit? La vreo bodega sau la magazinul de etnobotanice? Herr Klaus! Scoate cartonasul rosu!!!! Ai fost atentionat inainte de inscaunare. Iar or sa urle presa straina ca suntem neam de betivi.

  3. Ori photoshop-istul stie bine meserie, ori individul chiar s-a facut de kko. Interesant e faptul ca nimeni nu l-a pipait sa vada daca nu cumva e mort…

Comentariile sunt închise.