iordache

Florin Iordache  a fost o alegere proastă pentru Ministrul Justiției. Pentru că e un recidivist în materie de legi la comanda unor penali. Nu e singurul, dar o asemenea persoană nu poate fi ministrul Justiţiei într-o ţară membră UE. Cineva care acceptă legi venite de la beneficiarii lor şi după aceea trece ordonanţe care îi amnistiază nu poate fi Ministrul Justiţiei. Mai jos, probele.

Cariera lui Florin Iordache de legislator la comandă e veche. Azi dăm doar un singur exemplu asupra legăturilor lui Iordache cu penalii.

Actualul ministru al Justiției, a promovat în 2013 o lege comandată de însuși plătitorul lui, care i-a virat în conturi 115.000 euro.

Beneficiarul era Mihai Vlasov, fost președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), şi legea privea trecerea Registrului Comerțului din subordinea Ministerului Justiției în subordinea CCIR, adică sub papucul lui Vlasov.

Dacă lui Mihai Vlasov (ulterior dovedit și corupt) i-ar fi ieșit pasența și ar fi reușit să treacă RECOM de la MJ la CCIR, ar fi căpătat controlul asupra a 90% din venitul estimat la 60 de milioane de euro pe an, al Registrului Comerțului, precum și asupra arhivelor sale uriașe de documente și a numirilor șefilor de filiale din RECOM .

Deși una din încercările anterioare ale lui Vlasov de a-și subordona RECOM a eșuat, fiind declarată neconstituțională, acest semnal de alarmă nu l-a împiedicat pe Florin Iordache să își asocieze imaginea cu infamul proiect și să-l promoveze hărnicuț în Parlament, ca și cum ar fi fost o lege bună pentru țară. Florin Iordache nu doar că a promovat actul normativ la cererea președintelui CCIR de la acel moment, dar s-a ocupat activ de convingerea altor parlamentari ca să devină promotori ai proiectului de lege care slujea intereselor obscure ale lui Vlasov.

Asta deoarece Florin Iordache era la acel moment și „arbitru al CCIR”, fiind astfel  în „simbria” directă a lui Vlasov.

După ce a ajuns președinte al CCIR, Mihai Vlasov și-a arogat, conform unuia din colaboratorii cu credibilitate ai Curții de Arbitraj de pe lângă CCIR, puterea discreționară să numească după bunul plac „arbitrii” care urmau să facă parte din tribunalul arbitral în litigiile dintre companii. Lui Vlasov chiar i s-a reproșat în față că numește indivizi „no-name” să arbitreze cauze, în defavoarea unor experți cu experiență și nume în domeniu, care erau „lăsați pe tușă”. Cităm câteva elemente relevante dintr-un dosar penal ce-l viza pe Mihai Vlasov, instrumentat de Parchetul General:

Întrebată de procurori cine avea autoritatea de nominare a arbitrilor în anul 2013 şi dacă exista vreun criteriu în această nominare, unul dintre martorii din dosar, arbitru cu experiență, a răspuns: „Nominarea arbitrilor la tribunalul arbitral se făcea de Vlasov potrivit regulilor de procedură ale Curţii de Arbitraj în vigoare atunci. Regulile de procedură erau aprobate de Colegiul de Conducere al CCIR. Potrivit acestor reguli dreptul de nominare îl avea în exclusivitate dl Vlasov. Cu excepţia faptului că nu putea să numească un supraarbitru decât din lista de supraarbitri, şi un arbitru din lista de arbitri, în afara acestor prevederi nu cunosc să fi existat un alt criteriu. Eu consider că acesta ar fi putut fi doar profesionalismul”. Respectivul martor, întrebat și dacă a discutat vreodată cu dl. Vlasov cu privire la numirea unor arbitri, a declarat: „Deoarece am fost frapată de componența listei arbitrilor pe care se găseau „iluştri necunoscuţi” în ale dreptului, eu ca profesor universitar vechi, ar fi trebui să-i cunosc, mi-am îngăduit în convorbiri ocazionale să-i sugerez să numească în calitate de arbitri şi alte persoane aflate pe listă, reputaţi specialişti în dreptul comercial sau dreptul comerţului internaţional. Eu mi-am depăşi atribuţiile făcând astfel de sugestii, iar dl Vlasov nu a fost receptiv niciodată”.

Florin Iordache a făcut însă parte din categoria „norocoșilor” care a avut șansa să nu fie lăsat „pe tușă”, ci să fie printre cei „aleși” adesea de Vlasov să câștige bani din arbitraje.

Actualul ministru al Justiției a primit de pe urma nominalizărilor lui Vlasov în diverse „cauze” ce urmau să fie arbitrate, suma de 509.725 lei (aproximativ 115.000 euro). Mai jos defalcăm sumele primite de Iordache de la CCIR pe ani. În 2008 Iordache a primit de CCIR doar 22.500 lei (vezi aici), în 2009 a câștigat 138.025 lei pe mâna lui Vlasov (vezi aici), în 2010 a câștigat 162.055 lei, (vezi aici). În 2011 a produs 145.686 lei (vezi aici), în 2012 a câștigat doar 41.459 lei (vezi aici), în 2013 a primit 83.350 lei, iar în 2014, anul arestării lui Mihai Vlasov pentru corupție, Iordache a mai primit de la CCIR suma de 55.141 lei (vezi aici). În 2015 Iordache a mai câștigat ca „arbitru” doar 21.991 lei, sumă modestă, similară cu cea din anul său de debut (vezi aici).

Familia Vlasov nu o ducea aşa de rău cu banii însă. Soţia , Magdalena Iordache a fost judecătoare la ÎCCJ până recent, fiind venită de la Judecătoria Caracal, pe care a condus-o. La ÎCCJ s-a poticnit de dosarele unora din cei mai puternici oameni publici, unul dintre ei, Adrian Năstase, fiind fostul șef politic al soțului ei. Alt personaj ”greu”  care a nimerit la Magdalena Iordache a fost unul din dosarele de corupție ale Alinei Bica (vezi aici). Nevasta actualului ministru al Justiției a formulat în acea perioadă mai multe cereri de abținere. Până în urmă cu 3-4 ani era o obisnuita acceptata în sistemul judiciar, să îi fi fost admise abținerile pe motiv ca soțul ei deputat era coleg cu infractori pe care ea trebuia sa ii judece. În perioada când Magdalenei Iordache au început să i se respingă aceste cereri de „abținere”, femeia s-a pensionat, primind pentru activitatea sa de înalt judecător fără mari cauze judecate, o pensie de aproximativ 12.000 lei/lună.(vezi aici).

Legea lui Vlasov, promovată în Parlament de Florin Iordache, n-a trecut la acel moment, neprimind OK-ul Curții Constituționale și nici al Consiliului Fiscal.

În 15 iunie 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Mihail Vlasov, el fiind acuzat că, în 26 februarie 2013, în calitate de preşedinte al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), i-a cerut unui deputat “să îi susţină interesele”, prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat “Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului”. Iniţiatori au fost deputaţii Aurel Vainer, Mircea Grosaru, Florin Iordache, Alina Gorghiu, Attila Marko şi senatorul Klarik Laslo-Attila.

În iunie 2015, Mihail Vlasov a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare pentru 1 milion de euro cerut pentru a rezolva tot un dosar de arbitraj, conform DIGI.

Mihail Vlasov a mai fost trimis în judecată în alte trei dosare penale, în legătură cu exercitarea funcției de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României.

Executanţii săi din Parlament nu au avut nimic de suferit. Conform unui sondaj al României curate, numai trei la sută din români cred că Parlamentul face ce trebuie în lupta cu corupţia, şi majoritatea blamează oamenii politici pentru persistenţa corupţiei-

Una din bătăliile din jurul actualei ordonanţe priveşte exact capacitatea procurorilor de a inculpa şi pe viitor asemenea procese legislative corupte. Cum se desfăşoară, vedeţi mai jos.

 

Dialog telefonic din 04.02.2013 între Mihail Vlasov și Florin Iordache:

Florin Iordache: Sunt la Vali în birou, la Zgonea.

Vlasov Mihail: A…!

Florin Iordache: Sunt eu cu el.

Vlasov Mihail: Salută-l!

Florin Iordache: Îl salut din partea ta! Hai să-ți spun ceva. Mi-a luat interviu din LUJU.

Vlasov Mihail: A, da mi-a luat interviu băiatul ăla cu fata aia.

Florin Iordache: Bun, bun.

Vlasov Mihail: Da!

Florin Iordache: Bun. Bun. Bravo!

Vlasov Mihail: Da.

Florin Iordache: Mi-a plăcut ăla!

Vlasov Mihail: Auzi? Da, dar astăzi…. Astăzi poate treci pe la mine, că vreau să discutăm câteva amănunte legate de lege, nu știu ce.

Florin Iordache: Ce, vrei să trec pe la tine?

Vlasov Mihail: Îhî!

Florin Iordache: Păi, într-o oră, așa, e bine?

Vlasov Mihail: E bine.

Florin Iordache: Într-o oră sunt la tine, Mișu!

Vlasov Mihail: Bine. Hai te-am pupat! Pa!

Florin Iordache: Hai și vorbim atunci!

 

Convorbire din 20.02.2013 între Mihail Vlasov și Florin Iordache:

FIorin Iordache: Alo! Alo!

Vlasov Mihail: Alo, Florine!

Florin Iordache: Ia zi!

Vlasov Mihail: Da n-aș vrea ca prima se…Ă ă…Originalul e la el, nu?

Florin Iordache: Da.

Vlasov Mihail: N-aș vrea ca prima semnătură să fie a lui.

Florin Iordache: Nu, mă, păi, prima… prima o… e… Oricum deasupra îl pun pe Vainer, nu așa am zis?

Vlasov Mihail: Păi, Da! Eu zic să-l pui pe Vainer, să te pui pe tine, să pui pe Alina Go… și dup-aia trebuia să-l pui pe el. Îi dau telefon…

Florin Iordache: Lasă-l mă, că îl semnează… Semnează mai jos în aia…

Vlasov Mihail: Da.

Florin Iordache: Deasupra lui, că nu-i o problemă!

Vlasov Mihail: Da, da. Îi spun.

Florin Iordache: Da.

Vlasov Mihail: Da. Da. E…

Florin Iordache: Da important e ca să… Da.

Vlasov Mihail: Da, îi dau tele…Dacă semnează, bine, m-am gândit dacă nu semnează, nu mai insistăm la nici un PDL-ist. Dă-i dracu! Că nu știi care e cu Chioru, care nu-i…

Florin Iordache: Păi aia, nu știu ce…

Vlasov Mihai: Și pân la urmă legea ajunge la el. Înțelegi!

Florin Iordache: Păi da!

Vlasov Mihail: De-aia!

Florin Iordache: Da nu, că e…el e cu, el e cu Traian, așa că de aia ziceam eu.

Vlasov Mihail: Da?

Florin Iordache: Da.

Vlasov Mihail: Bine, da. Da, da, bine.

Florin Iordache: Bine. Pa, pa!

Vlasov Mihail: Hai, pa!

 

Convorbire din 20.02.2013 între Mihail Vlasov și Florin Iordache:

 

Florin Iordache:Da!

Vlasov Mihail: Alo!

Florin Iordache: Da, Mișule!

Vlasov Mihail: Domnu secretar, am vorbit cu Mircea (n.r. Mircea Toader), domnu secretar.

Florin Iordache: Așa! Ia zi! Și?

Vlasov Mihail: Da și… I-am explicat. El nu știa, credea că-i Legea Camerei. I-am zis: „Nu-i legea Camere, mă! E o lege a Registratorilor Comerciali… de fapt nu face nimic, îs toate lucrurile… numai că în loc să fie sub controlul ministrului e pe lângă Camera de Comerț, c-așa e în mintea comerciantului…

Florin Iordache: Îhâm! Bine, mă!

Vlasov Mihail: „Registrul are legătură cu Camera”.

Florin Iordache: Bun!

Vlasov Mihail: Și a zis că se uită și el peste ea și o semnează azi.

Florin Iordache: Da? Bine.

Vlasov Mihail: Azi. C-a zis că azi. Dar tu…ă… Ar fi trebuit s-o iei de la el să te duci să-i spui: „Băi, dacă n-ai timp acum…” Să trimiți pe cineva s-o ia, să-i spui: „Bă, dacă n-ai timp acum…”.

Florin Iordache: Da.

Vlasov Mihail: Dă-i telefon! „O iau s-o dau la alte…” Ca să fie semnătura lui ultima sau să renunțăm la ea. S-o semneze Vainer, Mircea Grosaru… (n.r. Mihail Vlasov i-a cerut la începutul anului 2013 să facă formalitățile de înscriere a lui Mircea Grosaru pe lista de arbitri a Curții de Arbitraj din cadrul CCIR).

Florin Iordache: Da.

Vlasov Mihail: Alina Gorghiu.

Florin Iordache: Da, mă, să văd că…

Vlasov Mihail: Notează-ți pe hârtie.

Florin Iordache: Da, mă, îi știu. Așa!

Vlasov Mihail: Deci, Grosaru, Vainer…

Florin Iordache: Da.

Vlasov Mihail: Alina Gorghiu…

Florin Iordache: Da, da.

Vlasov Mihail: Ă…Tu!

Florin Iordache: Da.

Vlasov Mihail: Și Toni, Toni Greblă.

Florin Iordache: Păi, pe Toni nu-l mai am.

Vlasov Mihail: Nu-l mai ai. A plecat?

Florin Iordache: A plecat.

Vlasov Mihail: Păi, pune pe altcineva de la Senat, de-al no… Pe Ion Chelaru.

Florin Iordache: Da.

Vlasov Mihail: Pe Ioniță Chelaru.

Florin Iordache: Îhâm! Bine.

Vlasov Mihail: Da.

Florin Iordache: Hai să văd, să iau…

Vlasov Mihail: Da să fie și-un senator! Ca să fie și-un senator, știi!

Florin Iordache: Da, mă, da. Nu-i o problemă asta! Da.

Vlasov Mihail: Da. Pune-l pe Ioniță Chelaru. Nu-i o problemă…

Florin Iordache: Da, da

Vlasov Mihail: Și am să-ți spun, după ce semnezi și tu și ăia toși și semnează și Mircea, am și-un PPDD-ist, da nu știu la care să mă opresc, la un avocat care mi l-a recomandat ăsta, da am și pe altcineva, da.

Florin Iordache: Îhâm.

Vlasov Mihail: Eu nu-i cunosc deloc, dar ă, ă… Da. Bine.

Florin Iordache: Găsim! Hai că găsesc și…că …da. Bine.

Vlasov Mihai: Hai!

Florin Iordache: bine! Bine, Mi… Bine! Pa, pa!

Vlasov Mihail: Hai că azi s-o avem cu semnăturile! Când o ai, să-mi faci și mie o copie, te rog frumos!

Florin Iordache: Da, Mișule! Fără probleme! Pa, pa!

Vlasov Mihai: Bine. Pa, pa!

Florin Iordache: Pa!

 

Convorbire din 20.02.2013 între Mihai Vlasov și Alina Gorghiu:

Alina Gorghiu: Da, șefu!

Vlasov Mihail: Sărut mâna, păpușa lui!

Alina Gorghiu: Vă pup! Ce faceți?

Vlasov Mihail: Fii atentă! O să vină Florin Iordache pe la tine astăzi…

Alina Gorghiu: Da.

Vlasov Mihail: Ă…Cu un proiect de lege…

Alina Gorghiu: Da.

Vlasov Mihail: Care să te uiți peste el, să-l analizezi foarte bine, da?

Alina Gorghiu: Îhâm.

Vlasov Mihail: Și să-l… semnezi. E legea registratorului comercial și a întregistrării la Registrul Comerțului.

Alina Gorghiu: Bine, vorbesc cu Florin.

Vlasov Mihail: Da?

Alina Gorghiu: Îhâm.

Vlasov Mihai: Vorbește cu Florin, da am… îi trebuie astăzi semnată. Da, bine.

Alina Gorghiu: Sigur.

Vlasov Mihail: Hai, pa!

Alina Gorghiu: Te pup! Pa, pa!

Vlasov Mihail: Te pup, păpușă! Pa!

 

Dialog din 20.02.2013 dintre Mihail Vlasov cu Florin Iordache:

 

Florin Iordache: Da. Alo!

Vlasov Mihail: Auzi, nu mai…Auzi! Tactic n-am procedat… Nu trebuia să o duci lui boul ăla de apă, lui Mircea întâi, trebuia pe aici, să terminăm noi, să strângi acolo opt semnături și dacă ultima era, o duceam și la el. Stă…ăla la el, azi terminăm

Florin Iordache: Lasă, mă c-o iau. În zece minute urc eu și-o iau, cu sau fără.

Vlasov Mihail: Hai! Ia-o! Da. Cu sau fără.

Florin Iordache: Bine. Pa!

 

Dialog din 22.02.2013 dintre Mihail Vlasov cu Edler Andras, președintele Camerei de Comerț și Industrie Covasna:

Edler Andras: Ă…și vă mai întreb domnu președinte. Referitor la a doua…observație.

Vlasov Mihail: Care?

Edler Andras: Deci… De… a, cu banii. Că oricum și banii sunt un lucru important, nu?

Vlasov Mihail: Da. Sunt.

Edler Andras: De ce să… de ce să lăsăm numai zece la sută la oficiile județene și să dăm nouăzeci la sută la registrul național?

Vlasov Mihail: Pentru că…

Edler Andras: Pentru că pân la urmă…no!

Vlasov Mihail: Pentru că banii…Păi să-ți spun de ce. Vrei să-ți răspund sincer?

Edler Andras: Da.

Vlasov Mihail: A fost modalitatea pe care eu am găsit-o, pentru ca camerele să stăp… camera să stăpânească banii de la, de la oficiu.

De asemenea, din interogatoriile aplicate unora dintre parlamentarii care și-au aplicat semnătura pe proiectul „Legii Vlasov”, promovată în Parlament, Klarik Laszlo Atila a recunoscut că a fost contactat de Florin Iordache pentru semnarea proiectului legislativ privind Registratorul Comercial și organizarea ORC la nivel central, prilej cu care Iordache  i-a comunicat că se viza trecerea ONRC din subordinea MJ în subordinea CCIR.

Proiectul legislativ al lui Mihail Vlasov, împins de acesta în Parlamentul României prin intermediul actualului Ministru al Justiției Florin Iordache, s-a soldat cu condamnarea lui Vlasov pentru dare de mită în toamna lui 2016, după ce i-a promis și oferit lui Mircea Grosaru calitatea de „arbitru” în cadrul Curții de Arbitraj, în schimbul susținerii legii sale în Parlament. În 6 martie 2013, Mihail Vlasov a pus pe ordinea de zi a ședinței a Colegiului de Conducere a Camerei de Comerț și Industrie a României cererea deputatului Mircea Grosaru de obținere a calității de arbitru, a determinat luarea deciziei colectivului colegiului și a votat alături de ceilalți membri aprobarea acestei cereri, în acest mod îndeplinind promisiunea făcută deputatului Grosaru Mircea în schimbul susținerii de către acesta a proiectului legislativ de interes pentru Vlasov. Prezentăm mai jos un extras dintr-o convorbire purtată de Vlasov cu Mircea Grosaru din 12 martie 2013, în care șeful CCIR îi dădea asigurări deputatului că i-a rezolvat admiterea ca „arbitru”:

Grosaru Mircea: Auzi, Mișu? Spune-mi un lucru! Este totu ok cu dosarul ăla la…Da?

Vlasov Mihail: Da, sigur că da! S-a rezol…

Grosaru Mircea: Da?

Vlasov Mihail: Păi … Tu crezi că pe mine mă cheamă MIRCEA?

Grosaru Mircea: He…! Cum adică, mă? Da eu de câte ori ți-am promis …

Vlasov Mihail: Cel viteaz. MIRCEA cel Viteaz și merele de aur.

Grosaru Mircea: Ha, ha, ha!

Vlasov Mihail:  Da, Mircea s-a rezol…

Grosaru Mircea: Îți mulțu …

Vlasov Mihail: Da, MIRCEA! Sigur! E totu … Auzi!

Grosaru Mircea: Păi, să te gândești…

Vlasov Mihail: Da nici nu putea să nu fie…Auzi!

Grosaru Mircea: Da, da!

Vlasov Mihail: Nici nu putea să nu fie în regulă pentru că era totu în regulă. Corect și legal și-n regulă.

Grosaru Mircea: Păi, da bineînțeles, mă!

 

Sursa: romaniacurata.ro