cutremur italia

Cutremurele de saptamana aceasta, din centrul Italiei, au avut loc dupa ce o bucata de scoarta terestra s-a scufundat, conform ziare.com

La Repubblica explica fenomenul: o portiune de scoarta cu o lungime de 18 kilometri, o latime de 10 kilometri si o grosime de 9 km s-a scufundat cu jumatate de metru. De aceea, seismul a produs pagube foarte mari.

Potrivit publicatiei, o parte a bucatii, cea dinspre sud, s-a scufundat la cutremurul devastator din 24 august. Acest lucru a facut ca bucata sa ramana inclinata, cu partea dinspre nord in sus.

Seismologii italieni, care au verificat situatia tectonica dupa cutremurul de la Amatrice, au avertizat ca bucata de scoarta se va indrepta la un moment dat, ceea ce va duce la un nou seism.

Acest tip de cutremure, cand solul are o miscare descendenta, face ca toate constructiile din zona afectata sa isi piarda sustinerea si sa se prabuseasca.

La seismele cand miscarea este ascendenta, provocate de regula cand doua placi tectonice se apropie una de cealalta, pagubele sunt mai mici, afirma expertii citati de La Repubblica.

De asemenea, seismologii au avertizat ca replicile cutremurului de miercuri vor continua in urmatoarele saptamani, dar, de la o zi la alta, vor fi mai putine si mai slabe ca intensitate.

Expertii italieni citati de La Repubblica au explicat ca orice cutremur puternic destabilizeaza intregul sistem geologic al unei zone.

Astfel, cutremurul din august, de la Amatrice, a avut loc ca urmare al celui de la L’Aquila, din 2009. Iar seismele de miercuri au avut loc din cauza ca cel de la Amatrice a provocat, la randul sau, dezechilibre.