sotii-bodnariu

Familia Bodnariu a anunțat public că se mută cu toţi cei cinci copii în România, potrivit b1.ro

Anunţul a fost făcut după ce Poliţia norvegiană a anunţat că va continua ancheta penală împotriva celor doi soţi, informează Adevărul.

Marius şi Ruth Bodnariu au luat însă această decizie înainte de hotărârea Poliției norvegiene de a continua ancheta penală împotriva celor doi soţi, acuzaţi de violenţe asupra copiilor.. Decizia a fost comunicată autorităţilor din Ţara Fiordurilor în urmă cu câteva zile.

Printr-un comunicat de presă făcut public în noaptea de vineri spre sâmbătă, familia Bodnariu a făcut publică decizia de a se stabili în România. În comunicat, soţii Bodnariu arată că decizia lor de a se muta în România nu are legătură cu ancheta penală, decizia cu privire la reşedinţa în România fiind luată înainte ca autorităţile norvegiene să continue ancheta penală.

De altfel, soţii Bodnariu susţin că anunţul autorităţilor norvegiene nu aduce nimic nou, ancheta fiind în acelaşi stadiu ca în noiembrie 2015, când a fost deschis dosarul penal.

Comunicatul integral transmis de familia Bodnariu, redat mai jos.

Dragii noştri,

Cu o inimă recunoscătoare şi plină de mulţumire faţă de Dumnezeu şi faţă de dumneavoastră, vă aducem la cunoştinţă că ne-am hotărât să ne stabilim în România. După întoarcerea copiilor, mai cu seamă în ultima vreme, am încercat să ne găsim intimitatea, liniştea şi pacea în familie prin a părăsi Naustdal şi a vizita România. Considerăm deja aceasta ca pe o reuşită din mai multe motive, ceea ce ne-a determinat să luăm decizia de a rămâne în România.

Ne pare rău că nu am reuşit să comunicăm mai mult până în prezent, dar am considerat potrivit să aşteptăm mai întâi o reacţie din partea oficialităţilor din Naustdal la scrisoarea de înştiinţare pe care am trimis-o în urmă cu câteva zile. Acum observăm că atenţia este deturnată de alte ştiri aşa că ne simţim liberi să anunţăm şi în mod public această schimbare. Sperăm ca în continuare să găsim înţelegere din partea dumneavoastră, ca până când ne vom găsi un loc unde să ne stabilim reşedinţa, ne este greu să onorăm invitaţii şi vizite.

Legat de cazul cu poliţia dorim să facem câteva clarificări, nu este un caz nou, este acelaşi caz început în noiembrie 2015. Nu sunt date sau dovezi noi şi cu toate acestea ne surprinde decizia oficialilor de a continua acest caz într-o astfel de manieră. Ne punem nădejdea în Dumnezeu şi în biruinţa definitivă pe care El o dă. Ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea călăuzire, protecţie şi înţelepciune şi să vă binecuvânteze pe toţi!

Cu dragoste, Marius, Ruth şi copiii