roman_erou_trento

Un român, considerat erou în Trento, Italia, după ce a salvat o bătrână dintr-un incendiu, suferind arsuri grave, începe să se recupereze, scrie libertatea.ro

Stefan Lusco, în vârstă de 41 de ani, a suferit arsuri la față și la membrele superioare și inferioare definite de medici ca fiind grave. El se află încă internat în stare gravă la spitalul Santa Chiara din Trento, în secția de dermatologie, iar medicii susțin că starea sa se îmbunătățește, însă vindecarea acestuia va dura mai mult decât ar fi crezut, inițial ei dăduseră un prognostic de vindecare de 20 de zile.

roman_erou_trento

În noaptea de 3 august, Stefan Lusco și-a riscat viața și a intrat în casa Mariei Pia Inama, 78 de ani, la Roverè della Luna (Trento), salvând-o din flăcările care îi cuprinseseră locuința, iar într-un interviu acordat pentru postul tv italian Trentino Tv, românul a spus că nu o cunoaște pe femeie, dar că nu a contat, pentru că ar fi intervenit pentru oricine ar fi fost în pericol. Incendiul a pornit la miezul nopții de la magazia de lemne de la casa bătrânei, Maria Pia Inama, care dormea.

Potrivit primelor informații, incendiul a plecat de la un scurtcircuit. În câteva clipe, flăcările s-au întins în casă, ajungând în camera de dormit și cuprinzând-o complet pe femeia care nu ți-a dat seama ce se întâmplă.

roman_erou_trento

Femeia a fost transportată la Verona la secția de arși, în condiții grave, însă românul a reușit totuși să-i salveze viața. El a fost ajutat și de un marocan, care a intervenit și el la fața locului, acesta suferind și el arsuri ușoare ce s-au vindecat în cinci zile. Românul și marocanul locuiau într-o casă lipită de cea a bătrânei și așa au putut simți fumul puternic al incendiului.

Consulul onorific al României din Trento, Maurizio Passerotti, l-a vizitat pe român și l-a felicitat pentru curajul lui, iar luna viitoare, eroul român din Trento va fi vizitat și de ambasadorul român de la Roma, George Bologan, potrivit gazetaromaneasca.com.