crin_antonescu_vosganianVarujan Vosganian îşi păstrează imunitatea de senator şi nu poate fi cercetat de procurori. Între timp, în PNL se fac propuneri pentru Ministerul Economiei, dar decizia finală îi va aparţine lui Crin Antonescu.

Varujan Vosganian şi-a dat demisia din postul de ministru al Economiei, la solicitarea preşedintelui PNL, Crin Antonescu. Liberalii au vrut să demonstreze, în acest fel, că, spre deosebire de Liviu Dragnea, miniştrii PNL cu probleme sunt dispuşi să părăsească Executivul.

Demisia din guvern nu le va permite procurorilor să îl urmărească penal pe Vosganian. Potrivit Constituţiei, numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale, acest articol din legea fundamentală se aplică şi foştilor miniştri, nu doar celor aflaţi în funcţie.

Pentru foştii şi actualii membri ai Guvernului care sunt parlamentari urmărirea penală este aprobată de Camera din care fac parte. Pentru cei care nu sunt parlamentari, urmărirea penală este aprobată de preşedintele României.

Vosganian este fost ministru dar şi-a păstrat calitatea de senator. Reamintim că plenul Senatului a votat luni după-amiază împotriva cererii procurorilor de încuviinţare a începerii urmăririi penale pe numele lui Vosganian în dosarul de subminare a economiei naţionale şi de favorizare a firmei InterAgro în detrimentul companiei Romgaz.

Relaţie tensionată cu Ponta

Într-o declaraţie publică, Vosganian a legat, ieri, demisia sa de relaţia tensionată pe care o are cu Victor Ponta. “Nu vreau să complic situaţia unui Guvern care are şi-aşa o situaţie complicată. Am ales această variantă pentru că nu pot să risc în numele poporului român. Sigur că Victor Ponta nu s-a simţit niciodată în largul lui cu mine în preajmă, aşa că demisia mea rezolvă şi alte probleme colaterale care nu sunt ale mele”, a spus Vosganian.

El a refuzat să dea detalii, afirmând că o va face în memoriile sale. Însă, relaţia sa tensionată cu premierul nu mai este, de mult, un secret în mediile politice. Victor Ponta l-a ameninţat cu remanierea, după ce Varujan Vosganian a acordat un interviu în care l-a acuzat pe premier că goleşte de conţinut ministerele liberale, transferând o parte din atribuţiile acestora către miniştrii PSD. Ieri, însă, Ponta a susţinut că s-a înţeles bine cu toţi miniştrii din echipa sa, inclusiv cu Vosganian.

Înlocuitorii lui Vosganian

Cu Varujan Vosganian retras din Guvern, liberalii au început să discute despre succesiunea la Ministerul Economiei. Printre parlamentarii liberali se vehiculau unele nume care ar putea intra în cursă, precum fostul ministru al Apărării Teodor Atanasiu sau deputatul Cristian Buican. Însă, cuvântul final privind propunerea PNL îi va aparţine lui Crin Antonescu, care a afirmat doar că ia în calcul trei variante, dar Teodor Atanasiu nu se numără printre acestea.

Până luni, când Biroul Politic al PNL se va reuni pentru a supune la vot propunerile, este posibil să apară şi alte variante, pentru că ecuaţia politică este complicată. Ministrul propus de liberali are nevoie de acceptul premierului Victor Ponta, dar şi de cel al preşedintelui Traian Băsescu. Deocamdată, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a preluat interimatul la Economie, situaţie care se poate prelungi maximum 45 de zile, potrivit Constituţiei.

Articol publicat de Romania Libera

1 COMENTARIU

  1. Acest LAS a demonstrate cu prisosinta ca este VINOVAT!
    Daca s-a stiu nevinovat, de ce NU s-a pus la dispozitia justitiei?

Comentariile sunt închise.