decebal-stela-centurion

 

Un articol de George Damian

Revin asupra chestiunii cu sinuciderea/uciderea lui Decebal. Dan Alexe spune că Decebal nu s-a sinucis, ci ar fi fost omorât de decurionul roman Tiberius Claudius Maximus. Raționamentul său este următorul:

1. Pe stela funerară a lui Tiberius Claudius Maximus apare un basorelief, imagine interpretată de Dan Alexe astfel: regele dac cerea îndurare, iar romanul îl șarjează fără milă. (vezi imaginea de mai sus)

2. Dan Alexe vede o conspirație: istoricul Dio Cassius și columna lui Traian prezintă ”varianta oficială” a morții lui Decebal, în vreme ce stela funerară a lui Tiberius Claudius Maximus conține varianta reală a evenimentului.

3. Textul inscripției de pe stela funerară conține un verb (cepisset) al cărui sens Dan Alexe îl consideră a fi ”l-a capturat (viu)” pe Decebal – concluzia fiind că, după ce l-a capturat viu pe regele dacilor, Tiberius Claudius Maximus l-a ucis.

Înainte să revin asupra argumentelor lui Dan Alexe (am mai făcut-o aici) trebuie clarificate câteva chestiuni.

a. În momentul scrierii textului inițial, Dan Alexe nu văzuse imaginea clară a basoreliefului dar își permitea speculația ”regele dac ridică mâna cerând să fie cruțat”. Nu mai reiau toată discuția din comentarii: Decebal avea/ nu avea sabie, sabia era pe jos etc. Cert este că Dan Alexe nu văzuse imaginea clară a basoreliefului, dar și-a permis o speculație în sprijinul raționamentului său.

b. În articolul inițial, Dan Alexe enumeră o bibliografie pe care de fapt nu o consultase (am dovedit asta în articolul de aici).

Problema e că Dan Alexe se poartă cu cititorii lui ca un balaoacheș de bâlci, proprietar al unei prospere mese de alba-neagra. Ponta și-a copiat cuvânt cu cuvânt teza de doctorat – într-un fel își recunoaște incapacitatea, dar șmecheria asta cu bibliografii frauduloase și interpretări de imagini pe care nu le-ai văzut este o găinărie, mai ales când ai pretenția să demontezi mituri. Dar să revenim la argumentație:

1. și 2. Basorelieful nu este o fotografie a evenimentului. Dan Alexe spune ceva de genul ”poliția imperială nu ar fi permis afișarea publică a unui basorelief mincinos”. Se împiedică în argumente: ipotetica ”poliție imperială” a monumentelor din vremea romanilor ar fi avut tot interesul să sancționeze un basorelief care prezenta o versiune diferită față de cea oficială – asta dacă e să ne luăm după mica lui teorie conspiraționistă.

În jurul basoreliefului invocat de Dan Alexe pe nevăzute s-au purtat multe discuții în anii 60 – 70. Nu am bibliografia la îndemână, însă este vorba de scene standardizate, de motive recurente în stelele funerare ale militarilor romani. Încă o dată: basorelieful cu greu poate fi discutat serios ca o fotografie ce redă precis evenimentul și nu pot fi ignorate discuțiile purtate de istoricii din toată lumea pe marginea lui. Mica teorie a conspirației imperiale împotriva viteazului Tiberius Claudius Maximus este cel puțin amuzantă.

3. Asupra verbului ”cepisset” nu mă pronunț (Omer? Ești pe aici? O părere?), nu am cunoștințele necesare. Am totuși sentimentul că s-ar găsi latiniști care să spună altceva.

Una peste alta, din toată construcția lui Dan Alexe rămâne un verb dubios, stingher în fața istoricului Dio Cassius și Columnei lui Traian (argumente rebutate cu o teorie a conspirației!).

De ce m-am ostenit atât cu povestea asta? Dan Alexe ne-a anunțat că pregătește o carte în care va demonta miturile care încețoșează mințile românilor. Sper să nu bage în această viitoare carte povestea asta cu ”Decebal nu s-a sinucis” construită pe mici găinării intelectuale. Nu de alta, dar nu cred că-i va fi acceptată la Humanitas, am auzit că Liiceanu își pică studenții care vin cu bibliografii supte din deget.

P.S. Plus că Dan Alexe nu face ”demitizare” cu astfel de povești, ci ”remitizare”, dar pe invers.

Sursa: http://www.george-damian.ro/demitizare-si-gainarii-din-nou-despre-sinuciderea-lui-decebal-5978.html

Comentariile sunt închise.