Pas-cu-pas_Klaus-IohannisAu apărut în presă azi câteva titluri senzaționaliste care sugerează sau spun de-a dreptul că eu aș fi declarat că „Pas cu pas”, cartea lui Klaus Iohannis, nu e scrisă de el, și că ar fi fost montată în redacția Observatorului cultural. Am văzut cum această micuță știre de pe site-ul unui ziar sibian a crescut, în câteva ore, ajungând la dimensiunile unei așa-zise bombe de presă.

Care nu e, de fapt, decât un fâs. Amândouă afirmațiile sunt false. Cel dintâi fals aparține presei; cel de-al doilea aparține memoriei mele.

1) În ce privește paternitatea cărții lui Klaus Iohannis, nu am negat-o niciodată. Se poate verifica în interviul cu pricina, de la minutul 18:30 încolo, că am spus ceva cu totul banal: anume că această carte e montată din niște interviuri anterioare ale lui. Ceea ce e o practică, firește, curentă. Și nu e nimic blamabil în ea. Paternitatea cărții n-a fost pusă, așadar, nicicând în discuție.

2) Am avut o discuție cu doamna Carmen Mușat în seara aceasta, pentru a clarifica lucrurile; am reconstituit discuția din acea seară. Am înțeles eu greșit: domnia-sa îmi spusese doar că se uitase pe manuscris și că reținuse din el anumite fragmente care au apărut în Observator cultural. A fost așadar strict o consultare privată, în care redacția Observatorului nu a fost implicată.

Regret dacă am cauzat vreo neplăcere Observatorului cultural.

Rog jurnaliștii care vor mai prelua așa-zisa știre să țină cont de aceste două precizări ale mele.

sursa: contributors.ro

2 COMENTARII

  1. Suntem o tzara de… Espirito totale !!! E doldora cotetul politicii democratiei originale de Leonardo da Vinci, Vinci si Palan cu lantz. Avem tenismeni sennatori generali de oaste si senatori, berbecari duhovnici, ajutori de sef de nunta Voltaire, electricieni Ministri pe la uget, primari care este invatati, invatati, invatati, Presedinti de stat scriitori, e plin de inventatori ai apei calde si-ai mersului… per pedes…

  2. Frumos gest D-le Moraru ! Poate vor invata si alti „jurnalisti” care bantuie pe ecranele tv sa procedeze la fel ! Felicitari !

Comentariile sunt închise.