Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița

Cercetătorii care au elaborat Planul de Management pentru Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița au fost vehement contestați de Romsilva fiindcă în urma unui studiu științific au propus creșterea zonei de pădure cu interdicție la tăiere de la 22% la 55%.

Stigmatizați și marginalizați, cercetătorii din echipa de proiect și-au pierdut încrederea în capacitatea sistemului de a rezolva cu ”dreaptă măsură” și ”bună credință” acest conflict cu Romsilva. De aceea au apelat la ajutorul jurnaliștilor România Curată, în contextul în care SAR e și membru fondator al Southeast Europe Coalition on Whistleblower Protection (see-whistleblowing.org).

Astfel am intrat în posesia unor documente care arată metodele prin care Romsilva, inclusiv ajutată de oficiali din Ministerul Mediului, a încercat stoparea aprobării Planului de Management de către Ministrul Mediului.

După publicarea de către România Curată a unei serii de articole despre soarta pădurilor din Parcul Național Cheile Nerei Beușnița, care se decide în această lună, avem și reacția unui fost director din cadrul Romsilva. Fost șef de ocol silvic, acesta e primul ”silvicultor”, care admite în cunoștință de cauză că cercetătorii USAMVB Timișoara au dreptate.

E vorba de Ștefan Dascălu, care timp de 6 ani a fost director din partea Romsilva al Administrației Parcului Național Cheile Nerei Beușnița. Dascălu a fost înlocuit în 2013 de Romsilva, după ce echipa lui de rangeri a prins la braconaj pe raza parcului o trupă de vânători condusă de unul din liderii PNL ai județului, Mircea Ciobanu (romaniacurata.ro și expressdebanat.ro și argument-cs.ro  și puterea.ro și green-report.ro).

Înainte de acest incident, Dascălu făcuse memorii inclusiv la Ministrul Mediului Laszlo Borbely, pentru a împiedica concesionarea către vânători a unor suprafețe pe raza Parcului Național. Profesionalismul lui Ștefan Dascălu nu e contestat, el mutându-se ulterior ca director al Administrației Geoparcului Mehedinți (administrat de CJ MH), de trei ori mai întins ca suprafață decât Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița. Ulterior debarcării sale, Romsilva a adus în locul lui un consilier local UNPR, depistat ulterior de ANI ca fiind în conflict de interese (integritate.eu).

Reproducem dialogul edificator purtat de subsemnatul cu Ștefan Diaconu, cel care a coordonat Administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița timp de 6 ani:

DB: Cât de valoros e Parcul Nera?

Ex-oficial Romsilva: Eu îl consider printre cele mai valoroase Parcuri din România datorită faptului că adăpostește cele mai interesante habitate forestiere din țara noastră, inclusiv păduri cu alun turcesc și arborete de fag, ca să nu mai vorbim de flora erbacee. Iar Nera e unul din cele mai bune râuri pentru rafting din România. Are un sector de 20 km pe care poți să navighezi.

DB: Dumneavoastră nu v-ați ocupat de partea de zonare, nu?

Ex-oficial Romsilva: Ba da. M-am ocupat un an de zile.

DB: Să îmi spuneți, vă rog frumos, de ce dumneavoastră fiindcă aveți experiență și ați simțit Parcul Nera și chiar l-ați văzut ca fiind unul din cele mai frumoase din țară, credeți că e nevoie de creșterea suprafeței de protecție integrală sau nu? Trebuie menținută la nivelul actual?

Ex-oficial Romsilva: Este. Nu vedeți ce se întâmplă în România cu defrișările și cu toate chestiile astea mafiote? Se taie, se taie și se fură în continuare. Să nu credeți că s-a stopat.

DB: Dacă ați avea puterea de a mări suprafața zonei protejate din Parcul Național Cheile Nerei, cu cât extinde-o? Cu ce procent ați crește-o?

Ex-oficial Romsilva: Toate arboretele care n-au fost parcurse cu tăiere, sau au peste 80 de ani eu nu le-aș mai prinde la tăiere, cum se procedează acum. Cam 60% le-aș băga în zona de protecție strictă și integrală că și în una și în cealaltă nu se fac tăieri.

DB: Ați crește zona de protecție cu 60% sau ați crește-o la 60% din suprafața Parcului? Vă întreb, fiindcă e vorba de două cifre total diferite.

Ex-oficial Romsilva: 60% din suprafața Parcului să fie în zonă de protecție.

DB: Ce știți despre Planul de Management elaborat pentru Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița?

Ex-oficial Romsilva: Planul de Management a fost, și îmi place să cred despre mine că sunt elementul neutru, printre cele mai bune planuri din toată Romsilva. Mă refer la Planul de Management făcut de profesioniști, care, să știți, chiar au parcurs terenul.

DB: Vorbim de cine?

Ex-oficial Romsilva: E vorba de cei de la Universitatea de Agronomie de la Timișoara, plus specialiștii externi, că să știți că nu numai ei au lucrat. Au lucrat specialiști pe pajiști, specialiști pe habitate forestiere, specialiști pe păsări și specialiști pe plan. Deci fiecare a fost cu partea lui.

DB: Cât timp ați condus Parcul Național Cheile Nerei Beușnița?

Ex-oficial Romsilva: Vreo 6 ani, iar de 2 ani sunt la Geoparcul Platoul Mehedințiului…N-am mai vrut să lucrez la Romsilva.

DB: Și înainte de asta?

Ex-oficial Romsilva: Înainte am fost la Parcul Natural Porțile de Fier, responsabil de Relația cu Comunitățile.

DB: De ce ați plecat de la Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița?

Ex-oficial Romsilva: Pe românește, a trebuit să plec forțat. Ce să fac? Am fost chemat și mi s-a sugerat să plec la Mehedinți?

DB: De ce? Fiindcă v-ați opus vânătorilor pe raza Parcului Național?

Ex-oficial Romsilva: Da, pentru chestia cu vânătoarea. Că m-am opus acolo la braconaj. A fost un eveniment. Noi l-am depistat (n.r. evenimentul), eu a trebuit să mă retrag, iar șefului de ocol i s-a făcut dosar penal. Asta a fost soluția.

DB: Cum, în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița era permisă vânătoarea?

Ex-oficial Romsilva: Eu am făcut un demers pe când era ministrul Borbely și pentru faptul de a anula un contract de vânătoare. I s-a atribuit unei asociații de vânătoare un fond de vânătoare în rezervație, în Nera. Ori conform legislației actuale, în Parcurile Naționale nu este permisă vânătoarea.

DB: Cine a atribuit contractul ăla?

Ex-oficial Romsilva: Eu am făcut raportul ăla ca Ministerul Mediului să-l scoată de la licitație, l-am trimis personal ministrului Borbely și nu mi s-a dat nici un fel de răspuns. Din contră, au venit cu adjudecarea licitației.

DB: Cine a câștigat?

Ex-oficial Romsilva: Asociația de Vânătoare Oravița.

DB: Care era bugetul anual pe care-l cheltuia Romsilva cu Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, în cei 6 ani cât ați condus Administrația Parcului?

Ex-oficial Romsilva: 500.000 lei/an -600.000 lei/an cu fond de salarii, cu toate cheltuielile, cu administrarea, cu tot.

DB: Spuneți-mi vă rog cât lemn scotea Romsilva din lemnul care ieșea din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița?

Ex-oficial Romsilva: Aici noi nu mai aveam tangență. Nici măcar nu ne cereau vreun acord de principiu, dacă era să dai vreo viză. Ei făceau licitația publică și te pomeneai că ăla taie acolo fără să te înștiințeze că se taie parchet. Aflai de la agentul de la agentul de teren, de la ranger: ”Uitați, s-a dat un parchet în exploatare”.

Cititi mai mult pe investigatiicenzurate.wordpress.ro