lansare carte
Editura Geto-Dacii vă invită sâmbătă, 16 iulie 2016, de la ora 11:00, la lansarea cărții BUCURIA NUANȚELOR, a profesorului Ovidiu Someșan.

Evenimentul va avea loc la librăria Mihai Eminescu din București (lângă Universitate). Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.

Prezentarea cărții va fi făcută de Daniel Roxin și prof. Ovidiu Someșan.

Câteva cuvinte despre carte:

Cu harul unui poet și scriitor talentat, Ovidiu Someșan ne spune în această carte, într-o manieră cuceritoare, povestea unui fragment din pământul acestei țări.

Scotocind istoria de pe malurile Crișului Alb, autorul ne duce într-o călătorie ale cărei  începuturi se pierd în negura timpului, tocmai în urmă cu vreo sută de mii de ani.. De atunci, trecând cu dovezile prin perioada neolitică a culturilor Turdaș-Vinca și Tisa, ajungând la daci, romani și migratori, vorbindu-ne și despre primul român cu acte, autorul nu s-a oprit decât în vremurile propriei copilării…

Astfel, prin cartea „Bucuria Nuanțelor” se mai face un pic de lumină asupra istoriei noastre. Bucurați-vă de ea!

Daniel Roxin

Cartea va fi disponibilă pe site-ul www.dacia-art.ro